AVATARURILE UNUI SCRIITOR DIN PROVINCIE - ION GHOERGHE

Marin Ifrim concluzionează de comun acord cu maestrul Ion Gheorghe, retras în judeţul Buzău, la ţară: vom înfiinţa „Fundaţia Poetul Ion Gheorghe”. Cu sprijinul Casei de Cultură a Sindicatelor din Buzău, al Asociaţiei Culturale „Renaşterea Buzoiană”, al maestrului Valere Burlacu, avocat bucureştean de top, şi al celor care iubesc opera lui Ion Gheorghe.

   Vineri, 31 iulie a.c. a însemnat o zi deosebită pentru mine.Aceeaşi senzaţie s-ar putea să o aibă şi prietenul meu, avocatul şi scriitorul Valere Burlacu. În acea zi, prin mijlocirea poetului Nistor Tănăsescu, am fost oaspeţii celui mai mare poet român contemporan: Ion Gheorghe. Vara, poetul locuieşte la Sărăţeanca, într-o căsuţă cochetă, cu o curte plină cu  sute de statuete descoperite de el în arealul respectiv. Tabăra de sculptură de la Măgura pare o copilărie faţă de colecţia lui Ion Gheorghe, iar Brâncuşi pare a fi tras cu ochiul la aceste „obiecte” perfecte (pro)venite dintr-un timp la care, deocamdată, după ani de nesomn, doar marele poet are acces. Priveşti statuetele şi nu ai cum să nu simţi „ceva”. Au energie în ele. Sunt pline de timp, de ceea ce noi numim istorie. Au forme (care nu atestă viaţa şi evoluţia ei) de păsări, animale, insecte, figuri mitologice etc. Unele dintre ele sunt reprezentări biblice. Eu sunt la a doua vizită la maestrul Ion Gheorghe. E pentru prima dată când o întâlnesc aici pe soţia acestuia, doamna Elena, o fiinţă suavă, limpede la zâmbet, mignionă şi de o discreţie  fizică intimidantă. Se retrage într-un colţ de prispă şi răsfoieşte cărţi şi reviste cu gesturile cuiva care face acest lucru tot timpul. Ion Gheorghe e în formă. Cu Ion Gheorghe nu poţi discuta ca şi cu un popă, la spovedanie, căruia să-i mărturiseşti doar vreo două păcate ca să te ierte şi de celelalte. Suntem aici pentru a încerca să găsim o soluţie decentă pentru salvarea celor 1000 de statuete din casa şi curtea poetului. M-am temut că-l va respinge de la prima vedere pe Valere Burlacu, ştiind bine felul special în care el acceptă caracterele oamenilor. Surpriză totală. Discuţia a început, s-a desfăşurat şi s-a terminat într-un spectacol al diplomaţiei. S-au spus cuvinte adevărate. Cu Ion Gheorghe nu poţi discuta ca şi cu un popă, la spovedanie, căruia să-i mărturiseşti doar vreo două păcate ca să te ierte şi de celelalte. Suntem aici pentru a încerca să găsim o soluţie decentă pentru salvarea celor 1000 de statuete din casa şi curtea poetului. După toate demersurile posibile făcute ani în şir către autorităţi, a ajuns la concluzia că statul e indiferent sau rău intenţionat în privinţa descoperirilor şi studiilor sale. Ion Gheorghe, când a descoperit aceste statui, avea deja operă, era un scriitor prezent în toate istoriile şi dicţionarele literare, un clasic în viaţă. N-ar mai avea, şi sigur nu are, niciun motiv de a sta în „centrul atenţiei”, firea sa e una introvertită când e vorba de oameni, de societate. Se simte bine în spaţii largi, cu timpi istorici întinşi precum elasticul. Este un vizionar cum numai Eminescu a fost dăruit. Facem fotografii, filmăm, discutăm. Concluzionăm de comun acord: vom înfiinţa „Fundaţia Poetul Ion Gheorghe”. Cu sprijinul Casei de Cultură a Sindicatelor, al Asociaţiei Culturale „Renaşterea Buzoiană”, al maestrului Valere Burlacu, avocat bucureştean de top, şi al celor care iubesc opera lui Ion Gheorghe. Dacă nu va fi posibil, mai încercăm o dată. Şi tot aşa, până când vom izbăvi...

Marin Ifrim