Ion Iliescu, cel mai important politician român din 1989 încoace, împlineşte azi opt decenii de viaţă. Fostul preşedinte a influenţat cel mai mult viaţa românilor. Greşelile sale şi lucrurile bune l-au făcut cel mai iubit şi mai hulit politician român de după Revoluţie *** Sărac şi cinstit. Împăcare istorică cu Regele. Acuzat pentru morţii Revoluţiei. Mulţumirile aduse minerilor pentru „conştiinţă civică”. Transformarea „eşalonului doi” al PCR în democratizatori *** Istoricul Stelian Tănase crede că Iliescu e mai mult decât un simplu „om al tranziţiei”: „El a fost «preferatul curţii», copilul favorit al lui Ceauşescu. În agenda de telefon a Elenei Ceauşescu din ’89, Iliescu era prezent. Era încă unul de-al lor”. *** Dan Voinea, procurorul care l-a anchetat pe Iliescu în dosarele Mineriadei şi ale Revoluţiei, crede că istoria n u se poate scrie însă înainte ca explicaţiile să vină: „8.000 de victime din decembrie ’89 cer dreptate. Iliescu, în orgoliul său, n-a cooperat niciodată cu justiţia. Odată, la audieri, ne-a adus o carte şi ne-a spus să ne informăm de acolo”. *** „Brandul Iliescu e ca brandul Azuga sau Tractorul Braşov” *** Cifre de la Autoritatea Electorală Permanentă: Gaura în bugetul PSD: două milioane de euro *** Victor Ponta, preşedintele PSD, vrea ca fiecare cetăţean care nu votează la alegerile generale, locale ori prezidenţiale să fie amendat. Iar votul să devină obligatoriu *** Dosarul în care Adrian Năstase este judecat alături de fostul său consilier, Ristea Priboi, şi de fostul şef al Oficiului de Combatere a Spălării Banilor, Ioan Melinescu, ar putea ajunge la Curtea Constituţională

Ion Iliescu, o fotografie neretuşată la 80 de ani

Vlad Stoicescu
Horia Ghibuţiu

Ion Iliescu, cel mai important politician român din 1989 încoace, împlineşte azi opt decenii de viaţă. Din motive ce ţin de pregătirea temeinică a unui discurs pe care îl va rosti în faţa socialiştilor francezi, aniversarea s-a ţinut în avans, adică ieri. I-au fost alături vechi tovarăşi de luptă în democraţia originală, Răzvan Theodorescu şi Gelu Voican Voiculescu, doamne care nu se sfiesc să-şi proclame fidelitatea electorală, precum şi un tânăr devenit recent preşedintele unui partid conceput de sărbătoritul zilei. Fostul preşedinte a influenţat cel mai mult viaţa românilor. Greşelile sale şi lucrurile bune l-au făcut cel mai iubit şi mai hulit politician român de după Revoluţie.

Întrucât importanţa rolului avut de Ion Iliescu în tranziţia începută acum două decenii nu poate fi negată, EVZ vă propune o radiografie, cu bune şi cu rele, a celui ajuns acum aproximativ la vârsta rivalilor săi ţărănişti şi liberali din anii fesenismului.

Despre Ion Iliescu se pot spune foarte multe şi nu doar din trecutul relativ îndepărtat. Chiar şi din prezent, când activistul de odinioară înfierează - cu mânia cu care acuza întinarea nobilelor idealuri ale socialismului - manelizarea, grobianismul şi mişculaţiile partidului în care Geoană i-a predat ştafeta lui Ponta.

În schimb, nu se poate spune că zâmbetul său imens mai îndeamnă la consens. Că acest consens e de bine sau de rău este însă o temă pe care n-o vom lămuri nici la centenarul celui care visa să facă perestroika şi a ieşit Revoluţie.

Top 5 - Fapte bune

„Duşman” şi „prieten” al NATO

Atitudinea lui Ion Iliescu faţă de NATO a fost oscilantă. În 1999, în calitate de lider al principalului partid de opoziţie, PDSR, a înfierat, cu mânie proletară, intervenţia militară americană în Kosovo. Scopul său a fost acela de a-i aduce prejudicii de imagine preşedintelui Emil Constantinescu, a cărui funcţie o viza. După ce a câştigat în 2000 un nou mandat de şef al statului, Ion Iliescu a susţinut puternic ideea integrării României în Alianţa Nord-Atlantică, mai ales după 11 septembrie 2001.

Tandem cu Năstase pentru integrarea în UE

În 2004, la sfârşitul ultimului său mandat de preşedinte, România a finalizat negocierile de aderare la Uniunea Europeană. A fost practic ultimul mare examen înainte de primirea efectivă în comunitatea europeană, în 2007. Deşi meritul îi aparţine, în mare parte, guvernului Adrian Năstase, contribuţia lui Ion Iliescu la procesul de integrare europeană nu poate fi neglijată. În calitate de preşedinte al României, el a sprijinit acest proiect dificil, prin mijloacele constituţionale avute la dispoziţie.

A asigurat transferul democratic de putere din 1996

Primul transfer democratic de putere, în România postcomunistă, a avut loc pe 29 noiembrie 1996, când Ion Iliescu a părăsit Palatul Cotroceni şi i-a cedat funcţia lui Emil Constantinescu. Evenimentul pare astăzi banal, dar, pentru acele vremuri, era o procedură inedită. Înainte de a pleca, Iliescu a avut o scurtă discuţie cu Emil Constantinescu, dar niciunul dintre ei nu a oferit detalii. Fostul preşedinte a plecat de la Cotroceni, iar liderul CDR s-a plimbat prin palat alături de susţinătorii săi şi de ziarişti.

Sărac şi cinstit

„Sărac şi cinstit”. Fără îndoială, sintagma este cea mai puternică trăsătură a brandului Ion Iliescu. De-a lungul carierei sale, Ion Iliescu a fost rezistent la tentaţiile de îmbogăţire, pe care sistemul politico-economic corupt din acea vreme le-ar fi satisfăcut. Pe cât de cinstit a fost Iliescu, pe atât de tolerant a fost cu flagelul corupţiei, care a acaparat instituţiile statului. Exemplul personal dat de Ion Iliescu nu a fost urmat de mulţi politicieni, în special social-democraţi.

Împăcare istorică cu Regele

În 1992, Regele Mihai I a primit de la autorităţile române dreptul de a reveni în România, pentru a prăznui Paştele. Popularitatea Regelui l-a îngrijorat pe Iliescu, motiv pentru care fostul suveran a fost întors de pe Aeroportul Otopeni înapoi în Elveţia. În 2001, pentru a şterge această pată din carieră, Ion Iliescu l-a invitat pe fostul suveran la inaugurarea Galeriei de Artă Modernă, spunând că este „un gest normal, fi resc, menit să pună capăt celor 11 ani de încrâncenare în viaţa politică românească”.

Top 5 - Fapte rele

Acuzat pentru morţii Revoluţiei

Crimele săvârşite după 22 decembrie 1989 l-au adus pe Ion Iliescu în faţa procurorilor. A fost pus sub acuzare, oficial, în februarie 2009, iar mărturia învinuitului se întinde pe 14 pagini. Lui Iliescu şi altor foşti militari li se impută moartea a 942 de persoane care au continuat să lupte pentru libertate după 22 decembrie, când dictatorul cedase deja puterea. „Dacă aş fi închis în dosarele Revoluţiei, ar protesta întreaga ţară”, a declarat Ion Iliescu într-un interviu pentru BBC, întrebat despre evenimentele din 1989.

Mulţumirile aduse minerilor pentru „conştiinţă civică”

Cu toate că dosarul mineriadei din iunie 1990 a fost închis, şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis neînceperea urmăririi penale împotriva lui Ion Iliescu, istoria nu a clasat episodul „Romexpo”. După violenţele petrecute în Piaţa Universităţii, care s-au soldat cu decesul a patru persoane şi rănirea altor trei prin împuşcare, fostul preşedinte le-a mulţumit minerilor pentru „toată atitudinea de înaltă conştiinţă civică”. După rezoluţia procurorilor, Iliescu declara: „Vinovaţi sunt cei care i-au incitat pe mineri”.

Primirea şi expulzarea în aceeaşi zi a Regelui Mihai

După ce a preluat puterea, Ion Iliescu a făcut tot posibilul ca revenirea din exil a Regelui Mihai I să fie stopată. Acordarea vizei i-a fost refuzată de mai multe ori pe parcursul anului 1990. În zilele de Crăciun ale aceluaşi an, deşi iniţial i s-a permis fostului suveran să intre în ţară, acesta a fost reţinut de trupele de poliţie pe Autostrada Bucureşti-Piteşti şi expulzat. Fostul monarh nu a mai fost lăsat să revină până în aprilie 1992. Întâmpinat de un milion de oameni, Regele Mihai devenise pentru Iliescu o ameninţare politică. A fost interzis din nou.

Transformarea „eşalonului doi” al PCR în democratizatori

Sub pretextul ”reconcilierii” şi al ”uniunii naţionale” fostul preşedinte a încercat, imediat după Revoluţie, să acrediteze ideea că doar ”eşalonul doi” al PCR poate salva România. ”Cei capabili să reformeze sistemul sunt tocmai cei care aparţin sistemului şi care au căpătat această experienţă generală, pentru că numai ei pot analiza din interior toate pârghiile transformatoare, pe o bază reală”, spunea Iliescu pe 7 ianuarie 1990. Filosofia lui a stat în calea tuturor tentativelor de iniţiere a unei legi a lustraţiei, fapt care a ţinut România în loc.

Demonizarea opoziţiei şi a lui Corneliu Coposu

Răsturnarea dictaturii ceauşiste a venit „la pachet” cu încercarea lui Ion Iliescu de a minimaliza importanţa partidelor istorice care i se opuneau. Luările de cuvânt ăpentru „înfierarea” liderilor opoziţiei au culminat cu acuzaţiile aduse lui Corneliu Coposu, în 1997, la aproape doi ani distanţă de la moartea seniorului. „Cei care au fost la Moscova au fost cei care s-au rupt de URSS, nu cei care astăzi se bat cu pumnul în piept pentru anticomunismul lor. Se ştie foarte bine că fostul preşedinte al PNŢ a fost informator al Securităţii”.

ANIVERSAREA UNUI SUPRAVIEŢUITOR

Iosif Boda: „Conştiinţa lui Ion Iliescu nu e marmură de Carrara”

Fost consilier prezidenţial, director de campanie electorală în 1996 şi apropiat al lui Ion Iliescu. Trei atribute suficiente pentru a spune despre Iosif Boda că îl poate demonta şi reasambla în câteva cuvinte pe primul preşedinte al României postcomuniste.

EVZ: Cum l-aţi descrie pe Ion Iliescu într-un singur cuvânt?
Iosif Boda: Preşedinte! Şi aş mai spune ceva: aparent, el nu şi-a dorit puterea.

Când spuneţi „aparent” insinuaţi ceva?
Sunt lucruri pe care le cunosc din interior, dar despre care nu vreau să vorbesc. Iliescu ar fi supravieţuit în orice epocă. Înainte de Revoluţie, intelectualii vedeau în el o speranţă. Şi eu la fel.

V-aţi simţit înşelat?
Nu ştiu dacă ne-a păcălit, dar, în comparaţie cu rinocerii comunişti, el era un om al Iluminismului.

Oameni ai Iluminismului erau şi despoţii luminaţi.
Aşa e. Trebuie spus că Iliescu avea o pornire spre un anumit centralism.

Asta explică şi faptul că i-a chemat pe mineri în 1990?
Nu i-a chemat el pe mineri. Asta ştiu sigur. Lui i se poate imputa doar faptul că s-a lăsat convins că Piaţa Universităţii îşi epuizase potenţialul.

Putem să ne amintim scenele când le mulţumeşte minerilor...
Şi mie, când văd acele secvenţe, mi se par parte integrantă din tablou. Iliescu era foarte convins, dar nu el i-a chemat. A fost totuşi mereu cu un pas în faţa partidului din care provenea.

A fost şi cu un pas în spatele nevoilor României?
Da, era cu un pas în urmă. Dar asta doar dacă îl judecăm cu mintea de acum.

Ion Iliescu trebuie supus judecăţii istoriei?
Nu cred că avem temei să facem asta. Iliescu a fost doar un om supus vremurilor, chiar dacă un actor important. El n-a stăpânit evenimentele de la Revoluţie.

A părut totuşi consecvent în propriile erori.
Conştiinţa lui Ion Iliescu nu e marmură de Carrara. Totuşi, nu trebuie să uităm că el a evoluat cu timpul, şi-a reconsiderat chiar propriile crezuri politice. Iliescu e un om sincer. Şi e un om consecvent, cel mai consecvent politician alături de care am lucrat.

„ORGOLIOS”, „PREFERATUL CURŢII”, „GENEROS”

Prieteni şi duşmani, epitete pentru istorie

Fiul rătăcitor al comunismului transformat în calculatorul de ultima generaţie al politicii postdecembriste. Aşa vor scrie cărţile de istorie despre Ion Iliescu, omul care în ultimele opt decenii le-a făcut pe toate: tânăr comunist, activist de frunte, disident soft, revoluţionar, preşedinte şi, mai mult decât orice, liber-cugetător.

Istoricul Stelian Tănase crede că Iliescu e mai mult decât un simplu „om al tranziţiei”: „El a fost «preferatul curţii», copilul favorit al lui Ceauşescu. În agenda de telefon a Elenei Ceauşescu din ’89, Iliescu era prezent. Era încă unul de-al lor”. Istoria va reţine „Revoluţia”, „influenţa de după 1990”, „statura politică”.

Pe de altă parte, crede Răzvan Theodorescu, Iliescu rămâne „omul-providenţă, cel care a salvat România prin înţelepciunea sa”. În plus, „un mare generos şi cel mai trădat politician”.

Petre Roman e şi mai blând când spune că fostul preşedinte este simbolul „unui jucător pentru oameni şi nu al unui jucător pentru el însuşi”.

Dan Voinea, procurorul care l-a anchetat pe Iliescu în dosarele Mineriadei şi ale Revoluţiei, crede că istoria n u se poate scrie însă înainte ca explicaţiile să vină: „8.000 de victime din decembrie ’89 cer dreptate. Iliescu, în orgoliul său, n-a cooperat niciodată cu justiţia. Odată, la audieri, ne-a adus o carte şi ne-a spus să ne informăm de acolo”.

Tuşa finală îi aparţine lui Radu Câmpeanu, fost adversar politic: „Toţi intrăm în istorie. El însă rămâne în cărţi mai mult decât noi”.

PROFIL PSIHOLOGIC

Brandul „Iliescu”, ca brandul „Azuga”

Despre Ion Iliescu, psihiatrul Florin Tudose vorbeşte în termeni patologici: „El nu se schimbă. Are o foarte mare stabilitate în ceea ce priveşte ideile personale. În plus, nu s-a lăsat niciodată dat la o parte. Iliescu e călare peste copiii lui de la PSD. Cerbicia asta e prima pe care o văd. Uriaşa nemişcare din el însuşi”.

Recent, „patriarhul politicii româneşti” din ultimii 20 de ani a spus despre el însuşi că nare nevoie de funcţii şi că numele său este o marcă. „Brandul Iliescu e ca brandul Azuga sau Tractorul Braşov”, precizează Tudose.

Mai mult, psihiatrul găseşte indicii importante în incapacitatea lui Ion Iliescu de a spune „am greşit”: “Chiar dacă nu există aşa ceva, el e omul perfect”.

 

 

Iliescu, la 80 de ani: "Sper să-mi păstrez prospeţimea mentală"

Fostul preşedinte Ion Iliescu îşi sărbătoreşte ziua de naştere - împlineşte 80 de ani, "patriarhul" PSD participă la o dezbatere la Paris.

Ion Iliescu primeşte cadourile şi urările de ziua lui la biroul din strada Atena. Preşedintele de onoare al PSD a ajuns aici din dimineaţa de ieri, în jurul orei 11.00, şi le-a mărturisit jurnaliştilor ce îşi doreşte la venerabila vârstă de 80 de ani.

"Când eram mai tânăr, aveam o singură speranţă, să ating anul 2000, iată că am depăşit speranţele, am ajuns la 2010, deci la 80 de ani . Acum las vremea să curgă cum trebuie. Sper să-mi păstrez prospeţimea mentală, măcar", a spus Ion Iliescu, care mărturiseşte şi ce secret are pentru a se menţine în formă.

Se menţine în formă cu exerciţii fizice

Iliescu spune că foloseşte banda de alergare, pe care o are acasă, între un sfert de oră şi o jumătate de oră zilnic. "Nu există boli, ci bolnavi. Destinul şi-l face fiecare, iar starea sănătăţii depinde de moştenirea genetică şi de regimul de viaţă", a adăugat Iliescu.
 
Întrebat dacă are vreun regret, fostul preşedinte a răspuns că se adună multe lucruri într-o viaţă, dar totul este "să ştii să treci cu seninătate prin toate, şi bune şi rele".

Carte despre Partidul Socialist Spaniol, cadou de la Ponta

Preşedintele Iliescu a primit unul din primele cadouri chiar de la liderul PSD, Victor Ponta. "Acum două săptămâni, când am hotărât să candidez domnul Iliescu mi-a vorbit despre istoria Partidului Socialist Spaniol. Este o carte cu Felipe Gonzales şi Jose Zapatero, vreau să-i arăt că i-am studiat foarte serios şi sper să avem şi în România acelaşi succes pe care l-a avut Partidul Socialist Spaniol", a spus Ponta.

Azi, 3 martie, când împlineşte 80 de ani, Iliescu se va pregăti pentru a participa la o dezbatere organizată de Partidul Socialist Francez, ce va avea loc la Paris. În acest an, Ion Iliescu şi-a sărbătorit ziua onomastică în cadru privat, în familie, fiind pentru prima dată în ultimii ani când nu a fost prezent la cabinetul său pentru a primi felicitări, arată Mediafax.

Ion Iliescu sau „faţa umană” a comunismului

În vâltoarea evenimentelor din decembrie 1989, ecranele alb-negru ale televizoarelor aduceau în casele românilor entuziasmaţi de raţia de libertate un personaj ce a avea să domine destinul unei Românii în tranziţie: tovarăşul Ion Iliescu.

Dintre cei care anunţau înlăturarea dictatorului Ceauşescu, Ion Iliescu a fost cel care s-a desprins din poza colectivă şi a preluat iniţiativa, legitimându-se drept lider, într-un gest catalogat de unii drept confiscare a revoluţiei din decembrie 1989.

Repudiat de dictator şi transformat în disident politic, prim-secretarul PCR, şcolit la Moscova, Ion Iliescu îşi începe povestea ieşind din cutiile cu imagini alb-negru şi intrând în istoria postdecembristă a unei Românii aflate în plină derută. „Aţi minţit poporul cu televizorul!”, avea să răsune vocea unei minorităţi ce va contesta legitimitatea noului lider.

Nostalgia idealurilor socialiste

România a traversat drumul anevoios de la dictatură, centralism şi pseudo-democraţie către economie de piaţă şi valorile occidentale cu greutatea cu care Ion Iliescu s-a distanţat de propriile convingeri legate de „idealurile măreţe ale socialismului”.

Mineriade, manipulare, controlul puterii, încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat, discreditarea opoziţiei prin tot felul de diversiuni, controlul resurselor statului, rezistenţa la reformă, contestarea dreptului la proprietate, nostalgia unei orientări către Kremlin, acestea sunt cuvinte cheie care au dominat primele două mandate ale preşedintelui Ion Iliescu, din perioada 1990-1992, 1992-1996.

În ianuarie 1990, Ion Iliescu pune bazele Frontului Salvării Naţionale, scopul declarat fiind acela de a pregăti primele alegeri libere, după 50 de ani de comunism. Cu toate acestea, Ion Iliescu şi FSN anunţă că vor candida la alegerile programate să aibă loc pe 20 mai (Duminica Orbului).

Partidele istorice PNL şi PNŢ organizează mitinguri de protest în Capitală, Bucureştiul şi Timişoara fiind locul predilect în care vocea opoziţiei începe să se manifeste, încercând să blocheze tentativa lui Ion Iliescu de a instaura ceea ce, la vremea respectivă s-a numit „comunismul cu faţă umană”.

Neocomunism-anticomunism avea să domine dezbaterea publică a acelor ani. În toiul acestor manifestări se naşte întrebarea „Dle Iliescu, ce aţi făcut în ultimii cinci ani?”, opoziţia încercând să devoaleze trectului nomenclaturist al celui care domina „democraţia originală”.  

Eşecul Lustraţiei sau succesul activiştilor PCR

În martie 1990, protestatarii adoptă Declaraţia de la Timişoara pentru prima oară fiind lansată ideea lustraţiei. Celebrul punct 8 cerea introducerea unei interdicţii astfel încât toţi cei care au făcut parte din structurile de conducere ale PCR să nu mai candideze la funcţii publice. Tema lustraţiei avea să traverseze societatea românească până în anii 2000, ceea ce spune multe despre încetineala cu care România a parcurs nu doar drumul reformelor economice, cât mai ales pe cel al reformei morale.

Deşi românii abandonaseră dilema comunism-anticomunism, fiind preocupaţi mai mult de nivelul de trai, Alianţa PNL-PD revine în 2005 cu Legea lustraţiei, proiect promovat de liberali. Cu Ion Iliescu lider al grupului PSD, Senatul adoptă Lustraţia în 2006, însă ea rămâne în sertarele Camerei Deputaţilor, unde zace şi acum, la 20 de ani de la revoluţie. Ironia face însă ca printre liberalii care au semnat legea să fie şi Mona Muscă, aceasta din urmă fiind singurul lider politic care sfârşeşte prin a fi „victima” unui demers similar. Dovedită colaborator al Securităţii, în pofida cotei de popularitate extrem de mari, într-un final, Mona Muscă alege să dispară de pe scena politică în 2006. Iliescu rămâne.

Minerii trimişi spre km 0 al democraţiei

Într-o societate în care accesul la informaţie este redus la posturile publice de televiziune şi radio, aservite puterii, manipluarea este o misiune uşoară. Clişeele propagandei comuniste sunt încă funcţionale, pentru că ele lucrează pe terenul unor mentalităţi captive trecutului: partidele istorice PNŢ şi PNL sunt prezentate ca un pericol, liderii lor Ion Raţiu şi Radu Câmpeanu sunt acuzaţi că „nu au mâncat salam cu soia” (fiind consideraţi vinovaţi pentru că au preferat exilul şi nu au îndurat frigul şi foamea regimului comunist), muncitorimea strigă intelectualilor „Noi muncim, nu gândim”, naţionalismul este reactivat prin violenţele de la Târgu Mureş. Pe 20 mai, Iliescu va câştiga alegerile cu 80%.

Rezultatele scrutinului sunt contestate de opoziţie, iar Piaţa Universităţii devine zona liberă de neocomunism sau Km 0 al democraţiei, locul unde Imnul golanilor este adevăratul imn oficial. Soluţia împotriva „golanilor”: prima şi cea mai violentă mineriadă. În 13-15 iunie manifestările din Piaţa Universităţii sunt reprimate de minerii lui Miron Cozma, veniţi din Valea Jiului, animaţi de „înaltul spirit civic”, cum avea să spună Ion Iliescu.

Minerii vandalizează sediile partidelor istorice, care ar fi adăpostit droguri şi armament.

Nu ne vindem ţara! Jos moşierii!

Ales preşedinte, Ion Iliescu controlează puterea politică şi ponderează timidele porniri reformiste ale guvernului condus de un alt personaj care s-a desprins din aceeaşi poză colectivă a primelor zile de la fuga dictatorului- Petre Roman. Tânărul în pulover, devenit premier, dotat cu o anumită carismă avea să intre în conflict cu preşedintele şi să iasă de sub patronajul acestuia.

Într-o ţară în care dreptul la proprietate fusese anulat de comunişti, toţi românii având statut de chiriaşi ai statului, Cabinetul Roman dă posibilitatea acestora să îşi cumpere casele de la stat. Iliescu se opune vehement, ani de zile, procesului de restituire a caselor naţionalizate către românii care au fost victimele procesului de confiscare a propietăţilor de regimulcomunist, aceasta fiind una dintre caracteristicile fundamentale ale mandatelor sale. El invocă mereu nevoia de protecţie socială a chiriaşilor. Fantomele trectului bântuie încă mentalităţile, alimentate din plin cu retorica comunistă a „chiaburilor” care îşi vor casele înapoi. În schimb, se fac primii paşi către retrocedarea terenurilor agricole.

Deşi începe să se vorbească despre liberalizare şi economie de piaţă, modul în care regimul Iliescu se raportează la procesul de privatizare, în primele mandate, se poate sintetiza într-o altă zicală ce a făcut istorie: „Noi nu ne vindem ţara!”. România anilor 90, percepută drept o ţară instabilă, cu o legislaţie precară  nu este deloc ispititoare pentru investitorii străini. Printre primele formule de privatizare, ce s-a dovedit a fi o mare cacealma, a fost metoda MEBO-ea presupunea în esenţă ca angajaţii să poată cumpăra acţiuni la întreprinderile la care lucrau.

De Cabinetul Petre Roman se leagă şi stabilirea relaţiilor diplomatice cu NATO. În iulie 1990, premierul îl inivită pe Manfred Worner, secretar general al NATO, la Bucureşti, cu solicitarea acreditării unui ambasador român la Bruxelles.

Cabinetul Roman avea să demisioneze în toamna anului 1991, pe fondul unei noi mineriade şi să fie înlocuit cu guvernul condus de tehnocratul Theodor Stolojan. Monolitul FSN se sparge, aripa fostului premier părăsindu-l pe Iliescu şi punând bazele Partidului Democrat în care s-au regăsit alături de Petre Roman, alte figuri ce au populat scena politică a celor două decenii.Traian Băsescu, Radu Berceanu, Vasile Blaga, Alexandru Sassu, Bogdan Niculescu Duvăz.

Regele Mihai, săltat de miliţie

Tabloul vremurilor tulburi din acei ani este întregit de povestea unui rege expulzat din propria ţară, pentru a doua oară. Nu este însă o poveste romanţată, ci o nouă mărturie a refuzului puterii de atunci de a accepta o schimbare reală a societăţii. Regele Mihai încearcă să se întoarcă în ţară, aterizând la Bucureşti în decembrie 1990. În condiţiile în care partidele istorice susţineau ideea revenirii la monarhia constituţională, Ion Iliescu prelungeşte exilul regelui. Rămas fără cetăţenie română din cauza comuniştilor, Regelui i se reproşează că nu are viză, iar forţele de ordine ale regimului Iliescu blochează autostrada şi îl întorc la aeroport. Astăzi, scena pareruptă din scenariul unei piese de teatru absurd.

În primăvara anului 1992, acelaşi Ion Iliescu acceptă ca Regele Mihai şi familia sa să petreacă Sărbătorile Pascale în ţară, însă succesul vizitei acestuia avea să îl îngrozească pe preşedintele unei republici cu o democraţie originală. Peste un milion de români l-au întâmpinat pe Rege, pe străzile Bucureştiului, într-o efuziune generală. Reacţia lui Ion Iliescu a fost aceea de a-i interzice suveranului să mai vină în ţară, pe o perioadă de cinci ani.

Cu greu şi-ar fi putut imagina cineva, că 10 ani mai târziu, cei doi aveau să ajungă la reconciliere, iar Casa Regală să reprezinte România condusă de acelaşi Iliescu şi Guvernul Năstase. În 2009, la fel de neverosimilă a părut şi candidatura la preşedinţie a lui Radu Duda, principe consort.

Încălcarea Constituţiei

Parlamentul ales în 1990 a devenit Constituantă şi a avut ca principal rol elaborarea primei legi fundamentale postcomuniste, adoptată în 1991, prin referendum. Experienţa recentă a dictaturii a marcat arhitectura legii fundamentale, concepută în aşa fel încât niciuna dintre instituţiile fundamentale-preşedinte, guvern şi parlament să nu poată ajunge în situaţia de control absolut al puterii. După adoptarea ei, în 1992 se organizează din nou alegeri, Ion Iliescu câştigând un nou mandat, pe o durată de patru ani, iar printre cei care au făcut parte din comitetul de sprijin al candidaturii sale s-a numărat nimeni altul decât Thedor Stolojan.

Iliescu rămâne acelaşi opozant al ideilor de reformă, cu un premier aflat total în sfera sa de influenţă: Cabinetul Văcăroiu.

Unul dintre episoadele cele mai semnificative pentru acest mandat este legat de acuzaţiile din 1995 de încălcare a Constituţiei, mai precis al principiului separaţiei puterilor în stat. Într-o declaraţie de presă dată la Satu Mare, Iliescu îndeamnă judecătorii să apere interesele chiriaşilor, în procesele de retrocedare a propietăţilor. Declaraţie considerată de Convenţia Democratică drept o gravă imixtiune în actul de justiţie, declaraţia aducând atingere şi dreptului constituţional la proprietate. CDR demarează procedurile parlamentare de suspendare a preşedintelui, iar magistraţii Curţii Constituţionale avizează favorabil solicitarea opoziţiei, considerând că Ion Iliescu a încălcat legea fundamentală. Parlamentul respinge însă cererea de suspendare, CDR neavând majoritatea.

Finalul primei părţi a poveştii

Ascensiunea CDR, susţinută puternic de presa scrisă şi de societatea civilă, pe fondulproblemelor economice, aveau să aducă prima alternanţă la putere în 1996.

Ion Iliescu candidează în 1996, fiind acuzat din nou de încălcarea Constituţiei, care stabilea că nimeni nu poate deţine mai mult de două mandate de preşedinte. CCR decide însă că mandatul lui Ion Iliescu din 1990-1992 nu poate fi luat în calcul, întrucât acesta a fost anterior adoptării Constituţiei. Iliescu pierde însă scrutinul în favoarea candidatului CDR, Emil Constantinescu.

Năstase şi "Mătuşa Tamara", la Curtea Constituţională

Dosarul în care Adrian Năstase este judecat alături de fostul său consilier, Ristea Priboi, şi de fostul şef al Oficiului de Combatere a Spălării Banilor, Ioan Melinescu, ar putea ajunge la Curtea Constituţională. Aceasta după ce avocatul lui Melinescu a invocat la termenul de astăzi faptul că procurorii care au instrumentat cazul ar fi lucrat în afara Constituţiei şi astfel toate actele de urmărire penală ar fi nule.

Avocatul Ion Cazacu a invocat trei excepţii de neconstituţionalitate vizând Ordonanţa din 2005 privind organizarea şi funcţionarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). Prima dintre acestea se referă la legea prin care s-a aprobat Ordonanţa şi despre care avocatul spune că ar fi neconstituţională. Cazacu a susţinut că, potrivit Constituţiei, nu se pot face reglementări privind puterile statului, precum cea judecătorească, în care este inclusă şi DNA, prin ordonanţe de urgenţă, ci doar prin legi.

În a doua excepţie, Cazacu a invocat neconstituţionalitatea unor articole din Ordonanţă, care ar contraveni Constituţiei. Concret, avocatul lui Melinescu a spus că DNA prin legea sa de organizare funcţionează ca "organism autonom cu personalitate juridică proprie", adică nu este supus controlului ierarhic şi nu răspunde în faţa ministrului Justiţiei, nici a procurorului general şi că "astfel se sutrage unui control constituţional propriu-zis".

Avocatul a arătat apoi că procurorii sunt numiţi la această structură de procurorul şef al DNA, Daniel Morar, nu de preşedintele ţării, aşa cum prevede Constituţia.

Năstase: "DNA e un fel de struţo-cămilă"

Avocatul lui Melinescu a solicitat instanţei suspendarea judecării dosarului si trimiterea lui la Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiilor invocate.Instanţa Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a admis cererile şi a dispus suspendarea cauzei, decizia putând fi atacată cu recurs la Completul 9 judecători.

"Acest dosar a fost făcut la denunţul mincinos, în anul 2006, al lui Genică Boerică în puşcărie. Interesul meu este să se judece cât mai rapid. DNA e un fel de struţo-cămilă ce nu mai există nicăieri în Europa şi vă daţi seama că au început să existe zeci de sesizări la Curtea Constituţională a României legate de această DNA care în mod evident e o instituţie artificială", a declarat, astăzi, Adrian Năstase, citat de Mediafax, la ieşirea din sala de judecată.

În acest dosar, Adrian Năstase a fost trimis în judecată de DNA pentru dare de mită, Ioan Melinescu, preşedinte al Oficiului Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor (ONPCSB) între anii 2001-2004, pentru sustragere sau distrugere de înscrisuri, luare de mită şi divulgare de informaţii, iar Ristea Priboi, consilier al fostului prim-ministru Adrian Năstase, fost deputat în perioada 2000-2004, pentru complicitate la luare de mită şi la dare de mită.

www.evz.ro

Cifre de la Autoritatea Electorală Permanentă: Gaura în bugetul PSD: două milioane de euro

de Adriana Duţulescu

Autoritatea Electorală: PSD are datorii de peste două milioane de euro după campania lui Mircea Geoană şi după europarlamnentare. Geoană: "Ponta să fie fără grijă"

După ce Jurnalul Naţional a publicat informaţii legate despre controlul financiar cerut de către Victor Ponta în legătură cu situaţia financiară a PSD, fostul preşedinte al partidului,

Mircea Geoană, a reacţionat declarând că datoriile rămase după mandatul său sunt mici. "Sunt mici restanţe după campania prezidenţială, dar sunt probabil cele mai mici restanţe pe care le-am avut în istoria alegerilor prezidenţiale în partid. Aşa că să fie fără grijă (Victor Ponta - n.r.), va avea o situaţie financiară - nu grozavă - dar care să-i facă să funcţioneze aşa cum am funcţionat şi noi în anii de opoziţie când am condus partidul", a spus Geoană.

"Domnul Ponta a făcut parte din Biroul Permanent în aceşti ani de zile, trezorierul îi stă la dispoziţie, secretarul general este acelaşi, iar şeful de campanie, domnul Hrebenciuc, este şi el la dispoziţie. Este firesc ca preşedintele partidului să se uite peste situaţia financiară şi sunt convins că va găsi acolo realitatea. Am văzut ceva în presă, dar cifrele sunt mult umflate, cred că cineva a umblat cu prea multe zerouri", a adăugat fostul preşedinte al PSD, citat de Mediafax.

Numai că datele oficiale publicate de Autoritatea Electorală Permanentă îl contrazic pe Mircea Geoană, arătând că datoriile pe care le are PSD de pe urma campaniei pentru prezidenţiale şi din campania pentru europarlamentare se ridică la peste două milioane de euro. Conform datelor AEP, PSD are cheltuieli restante de la alegerile prezidenţiale în sumă de 5.162.595 de lei, iar restanţele din campania de la europarlamentare se ridică la suma de 3.590.040 de lei. Cumulat, datoriile din cele două campanii din 2009 reprezintă 8.752.635 RON, adică 2.134.789 de euro.


TREZORIERUL EVITĂ SĂ DEA CIFRE
Trezorierul PSD, Aristide Roibu, a declarat, ieri, că suma exactă a datoriilor înregistrate de partid în 2009 ar putea fi cunoscută la finalizarea bilanţului, în luna aprilie. Roibu a afirmat că după fiecare campanie electorală se înregistrează datorii, sumele respective, deşi avansate pentru campania unei persoane sau a alteia, fiind preluate de partid.

Trezorierul PSD a precizat că partidul înregistrează trei categorii de datorii, unele istorice, inclusiv din campania prezidenţială din 2004, altele legate de utilităţi şi servicii curente şi altele specifice ultimelor trei campanii: pentru europarlamentare, pentru parlamentare şi pentru prezidenţiale.

El a menţionat că în cazul primelor două există datorii care s-au prescris, datorii care au fost respinse de instanţă urmare a contestărilor PSD şi datorii care încă se judecă. Pe aceste considerente, Roibu a evitat să avanseze o sumă a datoriilor istorice, argumentând că, până la depunerea bilanţului, conform legii, unele din acestea pot fi stinse, fie prin decizii ale instanţei, fie prin înţelegeri amiabile cu creditorii. "Se mai întâmplă şi exagerări din partea creditorilor în ceea ce priveşte datoriile, iar până la soluţionarea în instanţă avem posibilitatea rezolvării pe cale amiabilă", a adăugat el.

Roibu a precizat că datoriile PSD pe anul 2009 sunt în curs de verificare. Un raport preliminar, incomplet, a fost prezentat de Roibu direct noului preşedinte PSD, Victor Ponta.

www.jurnalul.ro

DATORII Victor Ponta a angajat o firmă de audit

Pesediştii îşi dau ţepe între ei. Moştenirea lui Geoană pentru Ponta: o gaură de 2 milioane de euro. Geoană: „Mici restanţe din campanie”

PSD are, potrivit unui raport al Autorităţii Electorale Permanente publicat în luna ianuarie, cheltuieli restante de la alegerile prezidenţiale de 5.162.595 de lei, iar de la europarlamentare de 3.590.040. În total, peste 2 milioane de euro. Trezorierul partidului, Aristide Roibu, a explicat, pentru Gândul, că "poate" s-au mai achitat din datorii până în prezent. "Aceste datorii se modifică de la o zi la alta. Poate noi am mai achitat din ele. În opoziţie nu se pot achita datoriile dintr-o dată", a spus Roibu. El a precizat că, până la sfârşitul acestei luni, va avea situaţia financiară a partidului, moment din care va putea stabili cum vor fi achitate datoriile. Primele vizate sunt organizaţiile judeţene. "Vom face repartizarea cheltuielilor pe organizaţiile teritoriale. Ele trebuie să depună eforturi pentru plata datoriilor. Unele sunt mai puternice şi au o forţă financiară mai mare. Vom verifica livrările, comenzile, prestările de servicii care s-au făcut", a arătat trezorierul PSD. De la plata datoriilor nu vor fi scutiţi nici parlamentarii partidului. "Candidaţii au fost ai partidului. Potrivit legii, partidul preia cheltuielile de campanie ale candidaţilor, dar asta nu înseamnă că ei nu au obligaţia să plătească", a menţionat Aristide Roibu. În ceea ce-i priveşte pe creditorii PSD, trezorierul ne-a declarat că există un plan de reeşalonare: "Trebuie să discutăm cu fiecare creditor în parte. În general, sunt înţelegători pentru că ştiu că nu suntem societate comercială. Suntem un partid şi nu poţi să-l bagi în insolvenţă. Există o înţelegere reciprocă".

Geoană: Restanţele sunt cele mai mici din istoria PSD

Fostul preşedinte al PSD, Mircea Geoană, este de acord că au rămas unele restanţe după alegerile prezidenţiale, dar susţine că sunt cele mai mici din istoria partidului: "Sunt mici restanţe după campania prezidenţială, dar sunt probabil cele mai mici restanţe pe care le-am avut în istoria alegerilor prezidenţiale în partid. Aşa că să fie fără grijă (Victor Ponta - n.r.), va avea o situaţie financiară - nu grozavă - dar care să-i facă să funcţioneze aşa cum am funcţionat şi noi în anii de opoziţie când am condus partidul", a spus Geoană. El a ţinut să atragă atenţia că şi Victor Ponta a făcut parte din conducerea partidului în ultimii ani şi, deci, nu ar trebui să fie străin de aceste probleme: "Domnul Ponta a făcut parte din Biroul Permanent în aceşti ani, trezorierul îi stă la dispoziţie, secretarul general este acelaşi, iar şeful de campanie, domnul Hrebenciuc, este şi el la dispoziţie. Este firesc ca preşedintele partidului să se uite peste situaţia financiară şi sunt convins că va găsi acolo realitatea. Am văzut ceva în presă, dar cifrele sunt mult umflate, cred că cineva a umblat cu prea multe zerouri".

INFO PLUS:

Geoană, în 2006: "Cum este posibil ca, după atâţia ani de guvernare, când am avut în mână toate pârghiile, acum, când am trecut în opoziţie, partidul să aibă datorii de 80 de miliarde?!"

"Cum este posibil ca, după atâţia ani de guvernare, când am avut în mână toate pârghiile, acum, când am trecut în opoziţie, partidul să aibă datorii de 80 de miliarde?!", se indigna Geoană, la începutul lui 2006, la o şedinţă ţinută la Poiana Braşov, de conducerea "noului PSD", cel de după autosuspendarea lui Adrian Năstase. Datoriile PSD datau din perioada campaniilor electorale din 2004, la nivel central, iar "creditorii" erau diverse firme, agenţii de publicitate, consultanţi şi instituţii media, care au prestat diverse servicii către partid. Potrivit unor surse din conducerea PSD, citate la acea vreme de Gândul, valoarea comunicată de Geoană în şedinţa de partid era "ridicolă", datoriile ajungând undeva la 140 de miliarde de lei. "Nu ştiu de 140 de miliarde, posibil, dar, între timp, s-au mai plătit", ne-a precizat, ulterior, Mircea Geoana.

www.gandul.info

Iliescu 80 face pace cu partidul. „Mi-a plăcut Ponta, e mai organizat decât Geoană“

ANIVERSARE Fostul preşedinte şi-a serbat ziua cu maximă discreţie

• Impresiile după prima şedinţă cu noul lider al PSD l-au făcut pe Ion Iliescu să-şi reconsidere anunţata retragere. "Am fost ieri la CEx. Mi-a plăcut Ponta. Este mai organizat decât Geoană. Mai la obiect. O să fie bine", a declarat Iliescu, în acestă dimineaţă, pentru Gândul.

Anul acesta, în Atena, e pace sub măslini. Devansarea cu o zi a aniversării vârstei de 80 de ani, de Ion Iliescu, i-a prins nepregătiţi pe contestatarii săi, care anul trecut s-au manifestat "plenar" - cu lumânări şi înjurături - în faţa sediului din strada botezată cu numele capitalei elene. Nu-i mai puţin adevărat că şi prietenii au fost surprinşi în aceeaşi măsură. Devansarea s-a datorat faptului că miercuri, Ion Iliescu pleacă la Paris, iar mâine îşi pregăteşte declaraţia.

Noi, în anul 2000: "Când eram mai tânăr, aveam o singură speranţă, să ating anul 2000"

La ora 10 aproape fix, Ion Iliescu descinde plin de energie din maşina de serviciu, în faţa porţii Institutului Ovidiu Şincai, acolo unde se află cartierul său general. "Sper să-mi păstrez prospeţimea mentală, măcar", spune fostul preşedinte, pierzându-şi SPP-ul pe drum. "Când eram mai tânăr, aveam o singură speranţă, să ating anul 2000, iată că am depăşit speranţele, am ajuns la 2010 şi, deci, la 80 de ani. Acum las vremea să curgă cum trebuie", mai spune el şi intră în sediu.

Ponta îţi doreşte vigoarea lui Iliescu

Linişte pe stradă, linişte în sediu. "Ce linişte şi curat e, foarte bine, aşa zic şi eu", spune o doamnă intrată binişor în cea de-a treia vârstă, în preajma anului 2010, printre suspinele generate de urcuşul greu al celor două etaje, spre biroul sărbătoritului. Buchete imense de trandafiri, albe, galbene, roşii se îndreaptă în linişte spre o uşă capitonată, care se deschide la intervale, lăsând să intre sau să iasă diverse delegaţii, ori personalităţi politice. Pe la 10 şi jumătate, în faţa biroului ajunge noul lider al PSD, Victor Ponta. "I-am adus cadou o carte - Istoria Partidului Socialist Spaniol. Domnul Iliescu mi-a povestit despre Felipe Gonzales şi Zapatero. Am vrut să-i arăt că am luat în serios îndemnurile sale" spune Ponta, înainte să intre în biroul lui Iliescu. La ieşire, declară pentru Gândul că a discutat cu sărbătoritul "ca-ntre preşedinţi" şi că şi-ar dori să ajungă şi el la vârsta sărbătoritului. "Dar să am, neapărat, vigoarea dumnealui", mai spune Ponta.

Fotomontaj cu trei doamne şi un SPP. "Ce zici, domnule, de nesimţiţii ăştia de la presă, care stau jos, la poartă şi întreabă pe toate bătrânele: da' peste 20 de ani mai veniţi?!"

Toni Greblă este şi el pregătit cu o carte pentru Ion Iliescu - "Revoluţia din Gorj". Că a fost, că n-a fost, asta contează mai puţin. Ceea ce pare să conteze însă pentru prezentul lui Greblă este că Ion Iliescu "arată nepermis de bine". Apoi, intră şi ies academicianul Răzvan Teodorescu şi Gelu Voican Voiculescu. Urmează câteva delegaţii de la sectoare, mici şi uşor cotrariate că e lume puţină şi linişte multă şi, între ele, o doamnă care nu se ştie dacă e singură sau face parte din vreun grup.

- "Mie să-mi dea pozele de anul trecut, c-am făcut poze cu preşedintele".

- "Cine să vi le dea?" întreabă o doamnă mai tânără şi cu blondul mai reuşit, uitându-se împrejur. "Ce, face cineva poze?!"

- "Păi sigur, mi-a făcut mie. Am şi cu Oprea, şi cu Iordănescu, când au venit la mine în comună. Oameni cu prestanţă. Au luat o grămadă de voturi".

- "Da", încuvinţează blonda, cu spatele.

- "Păi da - insistă doamna senioare - şi acu să plece ei aşa... Îi înjură toată lumea, mai dă-i dracului...!" se răcoreşte.

Din uşa întredeschisă, sepepistul o privea impasibil.

- "Ce zici, domnule, de nesimţiţii ăştia de la presă, care stau jos, la poartă şi întreabă pe toate bătrânele: da' peste 20 de ani mai veniţi?! Da' p-alea tinere nu le-ntreabă nimeni nimic. La alea numai se uită..."

Sepepistul continuă să privească, şi el, impasibil.

- "Se execută o acţiune aici?" intervine o voce cu multiple inflexiuni chinezeşti şi un buchet generos de trandafiri roşii, din spate.

- "Da" răspunde omul din uşă, imperturbabil.

- "Aici e biroul excelenţei sale?"

- "Da, aici e", spune iar SPP-ul şi intră să-i sugereze doamnei cu pozele, care tocmai îl îmbrăţişa pe preşedinte, să iasă, ca să intre reprezentanta Ambasadei Chineze. Între timp, micuţa chinezoaică vorbea la telefon, chinezeşte de-a binelea.

Iliescu îşi doreşte sănătate pentru el, şi organizare şi fermitate pentru PSD

Odată felicitat de doamne, Ion Iliescu declară pentru Gândul că îşi doreşte să aibă, în continuare sănătate. "Pentru că este esenţial să ai sănătate, de aici vine totul, ca să poţi realiza ceva". În cazul său, ceea ce-şi doreşte îşi oferă personal, după cum le explicase ziariştilor încă de dimineaţă: "Folosesc banda de alergare, de acasă, între un sfert de oră şi o jumătate de oră zilnic. Tocmai ca să nu am probleme".

L-am întrebat dacă doreşte ceva şi partidului. Fostul preşedinte PSD spune că doreşte mai multă organizare şi fermitate şi pare convins că în partid "o să fie bine" cu noua conducere. "Am fost ieri la CEx. Mi-a plăcut Ponta. Este mai organizat decât Geoană. Mai la obiect. O să fie bine".

www.gandul.info

Ponta vrea să se treacă la votul obligatoriu. Amendă pentru absenteişti

Victor Ponta, preşedintele PSD, vrea ca fiecare cetăţean care nu votează la alegerile generale, locale ori prezidenţiale să fie amendat. Iar votul să devină obligatoriu.Analiştii politici fie nu văd cu ochi buni ideea lui Ponta, fie sunt adepţii obligativităţii exercitării dreptului fundamental de a alege ori chiar se împotrivesc. Deputatul PNL Adriana Săftoiu a lansat această idee încă de anul trecut, de dinainte de alegerile prezidenţiale.

Liderul social democrat a spus, la Realitatea TV, că propune “o amendă pe care o plăteşte cel care nu consideră important pentru ţara lui să se deranjeze duminică să vină o jumătate de oră până la secţia de vot".

Analistul politic Cristian Ghinea, de la Centrul pentru Politici Europene, a explicat la Radio France Internationale că propunerea formulată de Victor Ponta privind votul obligatoriu produce confuzie.
"Cred că PSD şi Victor Ponta vor şi ei să bage pe agendă chestii perfect inutile, ca să concureze cu chestiile perfect inutile ale celorlalţi, cum e referendumul pentru Parlament sau alte chestiuni care nu ţin de agenda imediată a reformei statului, a crizei economice şi aşa mai departe", declară Ghinea.
"Practic, asistăm la o schimbare ciudată din punctul de vedere al lui Victor Ponta, care a venit înainte să-şi anunţe preşedinţia la şefia Partidului Social Democrat cu un set de măsuri privind reforma clasei politice şi reforma PSD, unde nu apărea votul obligatoriu.

Acum venim pe agendă cu altă chestiune. Este puţin confuz", afirmă Cristian Ghinea.

Pîrvulescu: Mai multă legitimitate pentru Guvern şi Parlament

Preşedintele Asociaţiei Pro Democraţia, Cristian Pîrvulescu, a pledat de mai mult timp pentru introducerea votului obligatoriu la români. În opinia liderului Pro Democraţia, "cu cât vor fi mai mulţi votanţi la vot, valoarea votului va scădea, dar şi cumpărarea voturilor va scădea". Pîrvulescu apreciază că o prezenţă mai mare la vot prin votul obligatoriu va da mai multă legitimitate Guvernului şi Parlamentului. Pîrvulescu a mai spus că persoanele care nu vor respecta votul obligatoriu pot fi sancţionate cu amendă după modelul Greciei, Belgiei, Ciprului sau Luxemburgului, unde sunt amenzi foarte mari. Pentru cele trei milioane de români aflate dincolo de graniţele ţării şi care ar trebui să voteze obligatoriu, Pîrvulescu recomandă în principal votul prin corespondenţă, dar şi cel prin procură, după modelul francez, sau electronic.

Stanomir, împotrivă

Profesorul Ioan Stanomir se declara adversar al obligării cetăţenilor să voteze: ”Perspectiva unei sancţiuni care să se aplice unui cetăţean ce refuză să facă o alegere mi se pare excesivă. Absenteismul poate avea multiple raţiuni, iar incompatibilitatea etică şi intelectuală cu ofertele partidelor politice poate fi un argument care să motiveze reţinerea cuiva de a vota”.

Săftoiu: Absenteismul nu e o soluţie

Deputatul PNL Adriana Săftoiu, promotor al ideii de obligativitate a exercitării dreptului de vot, explică, pe pagina de Internet dedicată ideii sale, că “într-un stat democratic suveranitatea poporului este exercitată prin vot. Cetăţeanul are dreptul să-şi aleagă reprezentanţii care să cârmuiască după un model general acceptat şi reciproc avantajos. Prin vot, cetăţeanul îşi exprimă acordul sau dezacordul faţă de un mod de a face politică. Atunci când cetăţenii sunt nemulţumiți de politicieni, soluţia nu o reprezintă absenteismul, ci sancţionarea lor prin vot!”.

Cum e la alţii

În urma unui studiu sociologic, 62% din bulgari s-au declarat încă de acum doi ani favorabili introducerii votului obligatoriu la alegerile legislative, prezidenţiale şi locale.


Australia a angajat un sistem de vot obligatoriu pentru alegerile federale încă din 1924. Astăzi, votul obligatoriu este considerat o normă de tradiţie şi este foarte puţin probabil să se schimbe. A vota a devenit o parte integrantă a culturii australiene.

Sistemul votului obligatoriu din Belgia a fost introdus politic în 1893, când a avut loc revizuirea Articolului 48 din Constituţia belgiană. Anterior modificării art. 48, absenteismul electoral ajungea la cote foarte mari: 26% în 1870, 30% în 1884 şi de 16% în 1892 în confruntările electorale "extrem de semnificative". După schimbarea sistemului de vot în 1893, nivelul absenteismului s-a redus la jumătate.

Dintre toate democraţiile industriale, Italia este ţara unde votul obligatoriu s-a transformat mai mult într-o normă socială. Ceea ce este interesant este că votul nu mai este obligatoriu în Italia, deşi această ţară continuă să fie folosită ca exemplu de ţară în care votul este obligatoriu alături de Austria şi Belgia. Italia reprezintă prin urmare un exemplu cum legea privind votul obligatoriu ia forma unei norme sociale şi care are încă efecte deşi din punct de vedere juridic nu mai există nici o constrângere în acest sens. Dovada că în Italia există un puternic spirit civic în ceea ce priveşte participarea la vot o reprezintă rata medie de 92,5% de participare la vot din 1945 până acum - cel mai mare procent de participare la vot din toate democraţiile din lume.

Persistenţa prezenţei scăzute la vot în Statele Unite continuă să dezamăgească iubitorii de democraţie. Când aproape jumătate din populaţia cu drept de vot se prezintă la urne pentru alegerile prezidenţiale o dată la patru ani - ca să nu mai vorbim despre alegerile pentru Congres sau alegerile locale -, democraţia americană, cum altfel decât reprezentativă, devine greu de apărat. În schimb, opţiunea alegătorilor activi care constituie o minoritate faţă de masa mare a cetăţenilor cu drept de vot determină, în ultimă instanţă, rezultatul electoral. Această situaţie, deşi regretabilă, nu constituie esenţa democraţiei participative.

www.cotidianul.ro