Home | DEZVĂLUIRI | Dispar şi ţigările "Carpaţi", "Mărăşeşti" şi "Snagov"

Dispar şi ţigările "Carpaţi", "Mărăşeşti" şi "Snagov"

Publicat de

La şase ani de la privatizare, ultima fabrică de ţigări româneşti, celebra Fabrică de Ţigarete din oraşul Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna, e la un pas de a-şi închide porţile, luând după ea legendele tutunului autohton „Carpaţi”, „Snagov” şi „Mărăşeşti”. Anularea deciziei privind preluarea unei datorii istorice de către autorităţi a dus la ridicarea licenţei de producţie *** Celelalte fabrici care au aparţinut Societăţii Naţionale Tutunul Românesc (SNTR), devenită Galaxy Tobacco, şi-au închis deja, de ceva vreme, porţile. Dincolo de urmele unei privatizări sub semnul afaceristului Ioan Niculae, mult discutată la vremea ei, la Sfântu Gheorghe, rămăsese un soi de „celulă de criză” a ţigării româneşti *** Angajaţii cu vechime îşi amintesc de vremurile bune, când se spunea: „Cel mai bun «Carpaţi» e la Sfântu Gheorghe” *** Accizele şi străinii: moartea ţigării autohtone *** În anul 1931, aici, la Sfantu Gheorghe au început să fie produse mărcile „Carpaţi”, „Mărăşeşti” sau „Naţional”. Din anii ’70, a început fabricarea ţigărilor româneşti cu filtru - „Snagov” - a căror reţetă a fost elaborată la Bucureşti *** La Sfântu Gheorghe, cu ocazia privatizării din 2004, s-a convenit ca fabrica să beneficieze de o serie de facilităţi fiscale. În 2009, însă, ANAF a comunicat pierderea acestor înlesniri, motivând că ajutorul de stat se acordă numai cu autorizarea Consiliului Concurenţei. Au fost reactivate astfel datoriile scutite, societatea Galaxy Tobacco fiind somată să achite integral întreaga sumă

„Carpaţi”, ultimul fum

Andrei Udişteanu

La şase ani de la privatizare, ultima fabrică de ţigări româneşti e la un pas de a-şi închide porţile, luând după ea legendele tutunului autohton „Carpaţi”, „Snagov” şi „Mărăşeşti”.

În dimineaţa zilei de miercuri, 17 februarie, în timp ce câţiva fumători îşi aprindeau neştiutori câte o ţigară, câţiva angajaţi ai Fiscului intrau hotărâţi în celebra Fabrică de Ţigarete din oraşul Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna.

Aici, „intruşii” opreau curentul şi puneau sigilii pe singurele utilaje din ţară care mai scoteau încă legendarele mărci româneşti „Carpaţi”, „Snagov” şi „Mărăşeşti”. Motivul, pe scurt: anularea deciziei privind preluarea unei datorii istorice de către autorităţi a dus la ridicarea licenţei de producţie.

De vineri, cei 103 lucrători de aici s-au trezit în şomaj tehnic, cel puţin până când se va rezolva în instanţă situaţia. În caz contrar, vor povesti, ca şomeri, despre trecutul glorios al întreprinderii care a funcţionat 113 ani, livrând cunoscutele ţigări fără filtru.

De fapt, istoria tutunului românesc nu face decât să se repete şi în oraşul din Covasna. Celelalte fabrici care au aparţinut Societăţii Naţionale Tutunul Românesc (SNTR), devenită Galaxy Tobacco, şi-au închis deja, de ceva vreme, porţile. Dincolo de urmele unei privatizări sub semnul afaceristului Ioan Niculae, mult discutată la vremea ei, la Sfântu Gheorghe, rămăsese un soi de „celulă de criză” a ţigării româneşti.

Deşi aici se produceau, ca o dovadă disperată a adaptării la noile tendinţe, branduri „slim” şi „superslim” pentru export, „Mărăşeasca” sau „Carpaţiul” ieşeau şi ele pe porţile de la Sfântu Gheorghe. Însă, o recunosc şi angajaţii, nu prea mai aveau un viitor în epoca giganţilor tutunului.

Pentru oamenii din Sfântu Gheorghe, fabrica e însă un simbol. De asta, închiderea a intrat inclusiv pe agenda autorităţilor locale. Prefectul şi primarul au hotărât să se intereseze ce se poa te face. De peste 14 zile, însă, porţile au rămas închise.

NEFUMĂTOAREA DIRECTOARE GHERGHINA RADA:

„Aveam nişa noastră, eram singurii care mai făceam «Carpaţi»”


De pe 17 februarie, de când s-a pus sigiliu pe fabrică, angajaţii au tot ieşit cu pancarte în curtea unităţii. „Nu vrem să fim şomeri” sau „Nu asta ne-aţi promis” scrie şi acum, de cum intri pe poartă, într-un soi de baricadă lăsată civilizat, de-o parte şi de alta a aleii ce duce la clădirile construite de austro-ungari acum 113 ani.

Aici e raiul fumătorului nepretenţios: prin orice încăpere ai intra, dai de ţigări lăsate pe măsuţe, prin colţuri. Sintagma „Fumatul poate să ucidă” e aici un fel de avertisment neglijabil, dacă ar fi să ţii cont de modul în care „te împiedici” de ţigări peste tot.

Gherghina Rada, directoarea de la Sfântu Gheorghe - tehnician în domeniu de peste 30 de ani şi fostă angajată a defunctei fabrici concurente de ţigarete de la Bucureşti - nu fumează, dar pare că iubeşte ţigările. În biroul ei poţi vedea, într-o vitrină, pe diferite pachete cu nume ceva mai puţin cunoscute, „scoase pentru export”, cum scrie în italiană, engleză sau spaniolă că fumatul chiar ucide.

Dacă e s-o spună drept, ţigările româneşti se cam „târau” pe piaţa noastră. Directoarea crede că era „din cauză că nimeni nu prea le vedea pe raft”. Şi că acciza impusă ca la ţigările străine adusese preţul „Carpaţiului” la absurda sumă de 8 lei. „Însă noi aveam nişa noastră tradiţională, eram singurii care mai facem «Carpaţi» Câte un pic din fiecare. Ţigările astea mergeau şi spre zone urbane, nu numai rurale. Dacă se închide fabrica, se duc aceste branduri”, spune Rada.

Nu poate înţelege de ce fabrica se închide. Oficial, e cam aşa: „La momentul privatizării, societatea avea o datorie, iar prin contractul de vânzare acea datorie a fost transformată într-un ajutor de stat, care ne-am trezit că n-a mai venit. Dar nu din vina noastră, ci a statului care trebuia să facă să devină legal acel ajutor”.

Închiderea fabricii ar reprezenta pierderea locurilor de muncă pentru cei 103 angajaţi. „Şi ar mai fi şi pierderi la bugetul de stat, că, dacă nu vindem, nu plătim taxe şi accize, pierdem şi piaţa de export, pe care nu e uşor să o câştigi din nou. Pierderi din toate punctele de vedere, inclusiv cea a brandurilor româneşti”.

Fabrica de la Sfântu Gheorghe îşi înnoise tehnologia şi producea cam 70 de tone pe lună. Chiar şi acum vreo 60 de tone aşteaptă gata ambalate să plece. Mărci ceva mai obscure, comandate „de afară”. Dacă se mai pierde încă o zi cu fabrica închisă, angajaţilor nu le-ar mai rămâne, poate, decât să fumeze toate ţigările. „Oricum nimeni nu le va mai cumpăra vreodată. E o piaţă pe care o pierzi foarte uşor”, încheie directoarea.

„Ţigara românească a fost ucisă de preţul ei de acum. Că s-a băgat acciza ca la ţigara cea mai fumată. Şi, ca să poţi trăi, urci preţul de nu le mai ia nimeni.“
GHERGHINA RADA, director

LA TRECUT

În aşteptarea unei decizii finale în privinţa locului lor de muncă, angajaţii cu vechime îşi amintesc de vremurile bune, când se spunea: „Cel mai bun «Carpaţi» e la Sfântu Gheorghe”


Din câte zic, aproape în cor, atât Gherghina Rada, cât şi liderii de sindicat din fabrică, Sandor Csaba şi Kelemen Bela, pentru ei munca aici era mai mult una „în familie”.

„Mă doare sufletul când aud că s-ar putea închide”, spune, trist, mecanicul-şef Csaba. În ciuda unor clişee care închipuie lucrătorul de la fabrica de ţigări scoţând fum şi pe urechi, doar el e singurul fumător dintre cei amintiţi mai sus. Kelemen s-a lăsat şi, de fapt, nici nu se prea fumează la fabrica de ţigarete. Cam 60% dintre muncitori au obiceiul ăsta. Azi însă oamenii sunt trişti. Şi zic că încă mai speră.

„La Sfântu Gheorghe e cel mai bun «Carpaţi»”


„Nu e vorba ce înseamnă ţigara «Carpaţi» pentru mine, nu e asta întrebarea! Ci, ce înseamnă toată industria asta pentru mine! Aici nu poţi lucra decât dacă pui suflet”, plusează mecanicul-şef Csaba semnificaţia muncii printre ţigări. Şi, ca o explicaţie suplimentară: „Aici trebuie să fii creativ. Pentru că fie care maşină face altceva! Poţi trece, în trei minute, prin trei situaţii diferite”.

Sandor Csaba lucrează din anii ’80 la fabrica de ţigarete. A văzut-o şi cu 100 de angajaţi, ca acum, şi când avea peste 600 şi venea tutunul peste ei în cantităţi industriale. A văzut-o şi de când decade, şi în perioada ei de glorie, când „Carpaţiul” ajungea printre fumători şi aceştia exclamau „Cel mai bun «Carpaţi» e cel de Sfântu Gheorghe”.

Şi totuşi, până la urmă, cum de era „Carpaţiul” de Sfântu Gheorghe „crema” ţigărilor fără filtru? Gherghina Rada are o explicaţie, de pe vremea când lucra la fabrica din Bucureşti. „N-a fost mereu aşa. «Carpaţiul» de Bucureşti era într-o vreme cel mai bun. Dar a fost un an când am rămas aproape pe zero cu materia primă. Şi, deşi noi, tehnicienii, ne-am opus, s-a hotărât să se facă totuşi ţigara fără a se respecta reţeta. O mare greşeală! Sfântu Gheorghe a avut însă rezerve de tutun şi a făcut-o după reţetă. Şi oamenii şi-au dat seama. Noi am pierdut piaţa şi nu am mai revenit niciodată”, spune Rada, spre satisfacţia lui Csaba.

„Zic unii că e o ţigară proastă...”, intervine mecanicul-şef. „Dar nu e, domnule, mai proastă ca altele. Fiecare are o reţetă, ca la prăjituri. Se compune din anumite soiuri de tutun, în anumite proporţii. Sunt soiuri diferite, tutun de aromă, de gust, de umplutură. Sunt oameni care ştiu meseria asta şi ăştia fac blendul, cum ar veni. Iar «Carpaţiul» nu are nimic în minus în privinţa tutunului. Că peste tutun poţi să vii, ca ăilalţi, să torni nişte «sosuri», să-i dea alt gust, asta e altceva. Arome de cacao, de orice o fi, prune uscate. Dar al nostru e natural. De asta se simte diferenţa la miros, într-o încăpere”, explică Csaba.

Mecanicul-şef ar trebui să ştie cel mai bine asta. Doar a fost, într-o vreme, degustător de ţigări. Aprindea câte cinci deodată, trăgea un fum, dădea o notă pe foaie, pentru „usturime”, lua o gură de cafea, iar trăgea, din altă ţigară, mai-mai să te în gălbeneşti la faţă când povesteşte. Erau însă vremuri bune.

Csaba şi colegii săi nu au regretat nicio clipă că lucrează într-o industrie pe ale cărei produse scrie „ucide!”. „Asta ştiţi cum e? E ca aia... un bun obligatoriu. Nu, un rău necesar”. Kelemen, de alături, aruncă o glumă: „O fi mai rea decât industria armelor?”.

Accizele şi străinii: moartea ţigării autohtone


Ţigara românească se stinge treptat de când giganţii tutunului au intrat pe piaţă şi au început să aibă exclusivitate pe rafturile magazinelor. Dincolo de lupta aproape imposibilă cu ei, a mai lovit şi acciza. Preţul a crescut de la 3 lei la 8, asta doar la „Carpaţi”, de, zic oamenii, fuge tractoristul de ele. Aşa că, spune Sandor Csaba, mare viitor nu prea mai are brandul românesc. Şi acum, s-a ajuns la asta.

La momente în care, de când se aude că fabrica e pe punctul de a se închide, vezi bărbaţi în toată firea lăcrimând. Şi nu e de la fum. De fapt, fabrica era singura lor sursă de venit. Ca şi pentru Ferenc Spielmann, care aproape că plânge când spune că a moştenit jobul de la părinţi. Îi povesteau din trecut, cum aşteptau sfârşitul săptămânii doar ca să se reîntoarcă la locul de muncă. Unde se organizau frecvent baluri. „Aici e ceva special, ca o afacere de familie”, spune Ferenc trist. Ar fuma în astfel de momente o ţigară, două. Dar le-a lăsat şi el, de vreo doi ani.

„Ţigara «Carpaţi» nu e mai proastă ca alea străine. (...) Fiecare are o reţetă, ca la prăjituri. Iar «Carpaţiul» nu are nimic în minus, în ceea ce priveşte tutunul.“
SANDOR CSABA, mecanic-şef şi lider de sindicat


SCURTĂ ISTORIE

113 ani de succes

  • Fabrica de Ţigarete Sfântu Gheorghe a fost înfiinţată de austro-ungari, în 1897, având primul sediu la unul dintre etajele pri măriei de acum. În actuala clădire s-a mutat în 1903. Confecţionarea ţigărilor de foi a fost prima activitate. Clădirea fabricii a fost încadrată pe lista „monumentelor tehnicii”.

  • În 1920, fabrica era inclusă în Regia Monopolurilor Statului, iar în 1929 făcea parte din Casa Autonomă a Monopolurilor Regatului României. În anul 1931, aici au început să fie produse mărcile „Carpaţi”, „Mărăşeşti” sau „Naţional”.

  • În timpul celor două războaie, în ciuda unor mituri potrivit cărora fabricile de ţigarete au fost transformate în unele de armament, unitatea de la Sfântu Gheorghe a fost spital.

  • Din anii ’70, a început fabricarea ţigărilor româneşti cu filtru - „Snagov” - a căror reţetă a fost elaborată la Bucureşti.


ACHIZIŢIE POSTDECEMBRISTĂ

Povestea unei privatizări


Privatizarea SNTR a făcut, de-a lungul timpului, subiectul mai multor anchete de presă, în centrul cărora s-a aflat şi controversatul om de afaceri Ioan Niculae. Totul a început în 2000, când firma acestuia, Interagro, a fost desemnată câştigătoarea licitaţiei pentru privatizare.

În urma unui litigiu, compania de ţigarete a revenit însă în proprietatea statului. Procesul de privatizare a fost reluat, iar, în 2004, compania CTS a cumpărat pachetul majoritar al Galaxy Tobacco – noua denumire a SNTR. Interagro a rămas cu mai puţin de 1% din acţiuni.

Anul trecut însă, Ioan Niculae şi-a oficializat practic, din nou, patronatul asupra tutunului românesc, în urma unei majorări de capital. În ce priveşte situaţia de la Sfântu Gheorghe, cu ocazia privatizării din 2004, s-a convenit ca fabrica să beneficieze de o serie de facilităţi fiscale.

În 2009, însă, ANAF a comunicat pierderea acestor înlesniri, motivând că ajutorul de stat se acordă numai cu autorizarea Consiliului Concurenţei. Au fost reactivate astfel datoriile scutite, societatea Galaxy Tobacco fiind somată să achite integral întreaga sumă.


EPOCĂ. În perioada comunistă, se făceau 2.000 de ţigări pe minut

IMPUSE. Utilajele din trecut „serveau” piaţa doar cu ţigări româneşti

SCHIMBARE. La începutul secolului, transportul de la fabrică arăta altfel

DEMULT. Muncitoarele sortau tutunul pentru ţigări de foi

Subscribe to comments feed Comentarii (1 publicate)

avatar
florin stefan 13/04/2011 14:18:55
ma numesc florin stefan, am 15ani sunt din busteni, si
vin cu o mare rugaminte la dumneavoastra. vin sarbatorile de paste, iar noi nu
avem ce pune pe masa . tata nu lucreaza doar mama, si lucreaza la matura pe
strada in frig si ger pentru 500 de lei pe luna.tata este operat la picior.din
banii acestia mama trebuie sa plateasca datoriile la magazin , datoriile la
oameni care ne mai dau bani imprumut, si noi numai ramanem cu nimic.va cer
ajutorul ca sa ne ajutati si pe noi cu ce puteti ca sa punem cate ceva de
sarbatori pe masa. va trimit acest mesaj de la calculatorul unui vecin care ne
mai ajuta si dansul din cand in cand.va rugam din tot sufletul sa ne ajutati cu
ce puteti ca sa ne facem si noi sarbatorile de paste ca orice om.Am vrea si noi
ca orice om sa avem si noi un cozonac si un ou rosu. dar daca nu avem nu putem
face nimic. Dintr-un singur salariu, adus de mama, nu ne putem permite absolut
nimic, pentru ca avem datorii la magazine care ne dau pe datorie, si trebuie sa
dam inapoi si banii celor ce ne mai ajuta din cand in cand.si noi numai ramanem
cu nimic ca sa ne punem pe masa de paste.Va rugam din tot sufletul, daca puteti
sa ne ajutati si pe noi cu ce puteti, ca sa ne putem face si noi aceasta mare
sarbatoare cum trebuie, cum si-o fac toti oameni. numai cu ajutorul
dumneavoastra putem fi si noi mai fericiti de paste. daca vreti sa ne ajutati,
va las numarul meu de telefon, si daca vrei sa ne ajutati, ma puteti suna
0731806200. va multumesc si cred ca aceasta scrisoare, nu o veti arunca.
total: 1 | afişare: 1 - 1

Spune-ţi părerea despre acest articol!

  • Bold
  • Italic
  • Underline
  • Quote

Te rog să introduci codul din imagine:

Captcha
  • Trimite unui prieten Trimite unui prieten
  • Versiune pentru imprimantă Versiune pentru imprimantă
  • Versiune text Versiune text

Informatii Autor

Administrator

Articolul este etichetat cu:

Acest articol nu are etichete

VOTEAZĂ ACEST ARTICOL

4.50