HOME | EVENIMENTE | Actorii, muzicienii, scriitorii, jurnaliştii, arhitecţii - revoltaţi împotriva Guvernului

Actorii, muzicienii, scriitorii, jurnaliştii, arhitecţii - revoltaţi împotriva Guvernului

Font size: Decrease font Enlarge font
image

Guvernul îşi dă cu stângul în dreptul de autor: artiştii contraatacă, Şeitan dă înapoi *** Ideea discutată în Guvern de a se plăti CAS pe drepturile de autor este unanim respinsă de reprezentanţii breslelor vizate *** Află de la Gândul ce recomandă unui Guvern ajuns la fundul sacului Rebengiuc, Manolescu, Bittman, Breban şi Porumboiu *** Haiducii Guvernului şi piraţii media *** Un nou brânci dat ziarelor *** Manolescu: Măsura ar diminua cu 30% veniturile creatorilor români *** Uniunea Scriitorilor din România își exprimă îngrijorarea în legătură cu introducerea CAS pentru drepturile de autor *** Vicepremierul Marko Bela nu e de acord cu CAS-ul miniştrilor Şeitan şi Vlădescu: „Nu susţin ideea economiei de piaţă în cazul creatorilor!” *** CAS pe drepturi de autor aduce jurnalistii in pragul grevei

EXCLUSIV - Guvernul îşi dă cu stângul în dreptul de autor: artiştii contraatacă, Şeitan dă înapoi
de Robert VERESS


Guvernul îşi dă cu stângul în dreptul de autor: artiştii contraatacă, Şeitan dă înapoi

Plata asigurărilor sociale (de pensii, sănătate, şomaj) de către deţinătorii contractelor pentru drepturi de autor şi de către cei angajaţi pe bază de convenţii civile nu se va face aşa cum a propus, anul trecut, în luna aprilie, Bogdan Hossu, liderul confederaţiei sindicale Cartel Alfa. Confruntat cu o reacţie unanimă de respingere a acestei iniţiative, ministrul Muncii, Mihai Şeitan - cel care anunţase, vineri, că e posibilă ridicarea excepţiei de la plata CAS-ului în cazul deţinătorilor de contracte pentru drepturi de autor - a explicat, ieri, pentru Gândul, că:

1. măsura e posibil să nu fie adoptată deloc;

2. pe de altă parte, dacă va fi inclusă în proiectul noii legii a sistemului public de pensii, nu va intra în vigoare decât odată cu aceasta, deci cel mai devreme începând din 2011;

3. în fine, plata asigurărilor sociale nu va fi obligatorie pentru deţinătorii contractelor de drepturi de autor care au şi contracte de muncă.

"Încasează drepturi de autor cei care n-au legătură cu creaţia"

Mihai Şeitan ne-a declarat că, deocamdată, nici nu s-a conturat un proiect legislativ, fiind vorba doar de o "idee" care urmează a fi analizată la nivelul ministerelor, după ce a fost prezentată în şedinţa de Guvern de săptămâna trecută.

• "Consider că unii s-au inflamat în necunoştinţă de cauză. Deocamdată, s-a discutat doar o notă în Guvern, care propune ca toţi cei care realizează venituri profesionale plătite regulat să contribuie la asigurările sociale, pentru a se proteja în caz de boală, de şomaj şi pentru a avea asigurată o pensie. Nu discutăm aici de creatori. Ce încasează un romancier din ceea ce scrie e drept de autor. Dar s-a ajuns ca mulţi dintre cei care n-au nicio legătură cu creaţia să încaseze venituri lunare ca drepturi de autor. Aici intră jurnaliştii. Nici măcar în cazul acestora plata asigurărilor sociale nu va fi obligatorie, dacă au şi un contract de muncă, pentru că, astfel, sunt deja asiguraţi. Vrem să evităm însă situaţii ca cele care s-au produs chiar şi recent în mass-media, când jurnaliştii rămaşi fără locuri de muncă nu au beneficiat de ajutor de şomaj, având, cred, serios de suferit din cauză că nu aveau niciun contract de muncă, nici măcar pe salariul minim pe economie", spune ministrul Muncii.

Microîntreprinderile vor plăti impozit majorat

Şeitan susţine că, fiind vorba de o "sim­plă notă", nu s-a analizat impactul măsurii. "Sigur că atunci când se va contura un proiect, va trebui să aibă şi o notă de fundamentare. Deocamdată, nu sunt date clare în privinţa numărului contractelor de drepturi de autor, fiindcă acestea nu se înregistrează la Inspecţia Muncii". Întrucât măsura nu va fi aplicată anul acesta, ministrul Muncii consideră că se elimină şi acuza că autorităţile ar vrea să plătească o poliţă presei critice, introducând noi biruri într-un an de criză, "chiar dacă abordarea corectă nu pune problema situaţiei presei, ci a drepturilor angajaţilor". Şeitan mai precizează că în toate statele europene sunt stabilite contribuţii de asigurări sociale pentru veniturile profesionale regulate.

Fuga contractelor de drepturi de autor spre microîntreprinderi

În restul UE, contractele de drepturi de autor nu sunt folosite pentru plăţi de drepturi salariale, ci exclusiv pentru plata drepturilor de creaţie. Ministrul Muncii a dat de înţeles că, în viitorul apropiat, microîntreprinderile vor fi obligate să achite impozite echivalente cu ale celorlalte firme; ca atare, "fuga" dinspre contractele de drepturi de autor spre microîntreprinderi nu va fi o soluţie pentru cei care vor căuta să-şi menţină cheltuielile salariale la un nivel comparabil cu cel actual. "Nu o să mai ţină foarte mult impozitul de 3% la microîntreprinderi. Se va face 16% şi atunci nu va mai fi convenabil să fie folosită microîntreprinderea pentru plata mascată a unor drepturi salariale".

Hossu, părintele ideii

De partea sa, "părintele" CAS-ului pentru veniturile de tip salarial este nemulţumit de forma în care Guvernul se gândeşte să adopte o asemenea măsură. Hossu propusese aplicarea imediată şi universală, ceea ce ar fi atras, după calculele sale, circa 500.000 de noi contribuabili în sistem, respectiv încasări suplimentare de circa un miliard de euro la Bugetul Asigurărilor Sociale - sumă suficientă pentru ca punctul de pensie să fie 45% din salariul mediu pe economie. "În această cifră de 500.000 nu sunt cuprinşi doar cei cu drepturi de autor, ci şi sportivii, unii - mulţi - care lucrează pe la consilii locale şi consilii judeţene şi alte categorii care actualmente sunt scăpate de lege", spune Hossu. "În forma Guvernului, nu ştiu cât se va lărgi baza de impunere faţă de cea actuală, dar nu cred că măsura îşi va atinge scopul". Hossu consideră că plata salariilor mascată în contracte de drepturi de autor, aşa cum este practicată în mass-media, este o "formă de fraudă fiscală", iar beneficiarii vor ajunge să fie la pensie dependenţi de ajutoarele sociale de stat, achitate din taxele şi impozitele ce vor fi încasate la vremea respectivă. Faptul că firmele de media ar putea da faliment în urma majorării sumelor datorate statului nu-l înmoaie pe liderul Cartel Alfa: "Ziarele sunt sau nu sunt falimentare independent de o asemenea măsură, a introducerii CAS la drepturile de autor. Nu e cazul să ne punem problema drobului de sare".

INFO PLUS:

Poetul vicepremier Marko Bela: "Nu susţin ideea economiei de piaţă în cazul creatorilor"

Trăitor el însuşi şi din drepturi de autor - în calitatea sa de literat, scriitor şi traducător - vicepremierul Marko Bela nu a ezitat să respingă CAS-ul miniştrilor Şeitan şi Vlădescu, promotorii aplicării acestei taxări şi în cazul contractelor pentru drepturile de autor şi al convenţiilor civile. "Nu ştiu care sunt elementele concrete ale acestui proiect, dar nu susţin ideea economiei de piaţă în cazul creatorilor, în cazul artiştilor, în cazul scriitorilor. De altfel, în acest domeniu statul totdeauna trebuie să caute posibilităţile de a acorda facilităţi creatorilor, să caute căile subvenţionării artei şi culturii, dacă a existat o asemenea facilitate în acest domeniu aşa cum a existat, nu cred că ar trebui să fie eliminată".

Revolta autorilor: În curând, vom plăti taxă să urcăm pe scenă!
de Diana POPESCU, Raluca Ion


Dan Bittman Foto: Publimedia/Cristina Nichituş

Ideea discutată în Guvern de a se plăti CAS pe drepturile de autor este unanim respinsă de reprezentanţii breslelor vizate, care susţin că o nouă taxă n-ar aduce cine ştie ce bani la buget, în schimb, ar îngropa prăvălii renumite pe piaţa culturală românească. Actorul Victor Rebengiuc comentează cu ironie noua idee: "Iniţiativa mi se pare excelentă, eu le propun să înceapă să ne ia CAS şi retroactiv, cât mai din urmă. Au ajuns la fundul sacului, în curând or să ne ceară bani ca să putem juca, vom plăti taxă ca să urcăm pe scenă".

Haiducii Guvernului şi piraţii media

Solistul trupei Holograf, Dan Bittman, înţelege şi el nevoia "dispe­rată" de bani a Guvernului, însă îi trimite pe reprezentanţii Finanţelor la adevărata sursă de venituri: "N-am nimic împotriva taxelor şi impozitelor, sunt un plătitor cuminte şi cinstit. Dar nu am fost niciodată de partea soluţiilor disperate. Peste drepturile care, de zeci de ani, nu ne-au fost date în între­gime, era de aşteptat o reparaţie, nu o obligaţie nouă. Pirateria depăşeşte, în România, 60%. Guvernul ar trebui să facă în sensul ăsta ceva; ar trebui să colecteze drepturile şi să le împartă celor care merită, apoi să pună taxe. Dar noi obişnuim să punem carul înaintea boilor". Cineastul Corneliu Porumboiu avertizează asupra efectelor imediate ale CAS-ului: "Noi avem probleme ma­ri în colectarea drepturilor de autor. Fon­durile pentru realizarea filmelor sunt puţine. Dacă va intra în vigoare această măsură, efectul imediat va fi destul de dur, bugetele de producţie vor creşte foarte mult. Marii actori, care au făcut zeci de filme care se mai difuzează şi astăzi, ar trebui să fie multimilionari. Nouă ar trebui să ni se dea banii pe difu­zările de la televiziune şi cele din cine­matografe. Dar mă aflu în situaţia ca, dacă un film al meu s-a proiectat în altă ţară, să mă duc eu să-l caut. Trebuie făcut ceva împotriva pirateriei, ar fi de pus taxă pe discul blank, ca afară. Dar la noi cultura nu prea contează, e a cincea roată la căruţă, aşa că în loc de legi noi se fac taxe noi".

Un nou brânci dat ziarelor

Indira Crasnea, preşedinte al Clubului Român de Presă, consideră modificarea actualului regim al drepturilor de autor "un act de ostilitate al Guvernului la adresa presei". Cosmina Noaghea, preşedinte al Patronatului Presei Române, atrage atenţia asupra urmărilor dramatice asupra breslei jurnaliştilor. "Presa din România a avut un an foarte greu în 2009, ca urmare a crizei economice, şi atât veniturile jurnaliştilor, cât şi numărul de publicaţii au reflectat acest lucru. Orice mărire de taxe, cum este CAS-ul pentru contractele de drepturi de autor, înseamnă o nouă lovitură. Dacă această măsură va fi adoptată, vor avea de suferit jurnaliştii, probabil că vor fi închise publicaţii şi, în final, cei care vor pierde posibilitatea de a avea acces la informaţii de calitate vor fi cititorii", spune Noaghea.

Manolescu: Măsura ar diminua cu 30% veniturile creatorilor români

Preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, Nicolae Manolescu, nu înţelege rostul introducerii CAS şi pentru drep­turile de autor crede că măsura va diminua cu 30% veniturile creatorilor români şi spune că Alianţa Naţională a Uniunilor de Creatori din România (ANUC) se va întruni luni şi va decide ce e de făcut în această privinţă.

Scriitorul Nicolae Breban s-ar feri să impoziteze suplimentar drepturile de autor în plină criză editorială: "Oamenii oricum nu mai cumpără cărţi, preţul lor a crescut foarte mult, pentru că statul nu ajută cu nimic editarea, iar drepturile de autor sunt infime. Sumele pe care le primesc eu, când le primesc, sunt foarte mici. Nu pot trăi din ele, pe când un scriitor cu cărţile mele din Franţa sau Anglia poate trăi din munca lui".

Ştefan Ghenciulescu, vicepreşedintele Uniunii Arhitecţilor din România, spune că guvernanţii îi tratează pe liber profesionişti ca pe nişte escroci: "Este, cu siguranţă, o măsură nepotrivită. Administraţia crede că drepturile de autor sunt suspecte, că sunt o modalitate de a scăpa de taxe. Şi, parţial, au dreptate, au fost cazuri în care şi femeile de serviciu erau plătite pe drepturi de autor. Dar nu poţi să suspectezi zeci de mii de oameni din elita unei ţări, să îi consideri escroci".

Cine sunt următorii ziarişti?
de Cristian Tudor POPESCU


Cine sunt următorii ziarişti?

Mulţi au sărit în sus şi au aprobat cu ochii umezi de plăcere suprimarea din doi în doi a parlamentarilor promisă în sloganuri de campanie. Sau l-au crezut pe actualul premier când spunea că a fost doborât prin moţiune de cenzură pentru că luptă împotriva "pensiilor nesimţite" ale aceloraşi parlamentari. Un biet preşedinte al Asociaţiei Pensionarilor declara chiar că asta e soluţia ca să fie bani pentru pensiile oamenilor.

Singurul efect concret al hăulelilor de mai sus a fost câştigarea alegerilor de către promisionari. Nu-i a bună să te veseleşti când un guvern condus autocratic se năpusteşte asupra unei categorii sociale, pentru simplul motiv că nu aparţii acelei categorii. "Ce, eu sunt parlamentar? Să-i belească, domne, fie la ei acolo, că merită, îmbuibaţii dracului!" Nici dacă guvernului îi căşună pe fumători, nu te bucura bazându-te pe faptul că nu ai pus ţigară în gură în viaţa ta. Căci, iată, după reînscăunarea la Palatul Victoria, pensionarii au devenit parlamentari pentru guvernul Boc şi toate pensiile sunt nesimţite. Iar nefumătorii s-ar putea trezi, după ce dl. premier va descrie pentru popor cum îşi injectează ei pe ascuns nicotină în venă, taxaţi crunt pentru un viciu parlamentar de scandalos.

Consumatorii de hamburgeri, copane prăjite în motorină şi alte produse nesănătoase au fost şi ei asimilaţi ca parlamentari. Numai că, prin arderea sănătoasă la buzunar, aceştia trebuie apăraţi de ei înşişi, deoarece se încăpăţânează să nu mănânce produse bio de cel puţin două ori mai scumpe. M-aş fi mirat să nu vină destul de repede şi rândul jurnaliştilor să fie vânaţi, pe post de parlamentari îmbuibaţi. Metoda nici măcar nu e nouă, s-a mai făcut anul trecut o încercare de introducere a plăţii CAS pe drepturile de autor. Am fost de faţă acum 7 luni când dl. Boc declara ferm ziariştilor îngrijoraţi că "problema drepturilor de autor nu este problema nr. 1 a României şi nu necesită reglementări suplimentare".

Ca şi la McTaxă, guvernul zice că îl roade grija de pensiile celor care lucrează pe drepturi de autor. Ca şi cum mii de actori, cineaşti, arhitecţi, muzicieni, scriitori, jurnalişti s-ar fi bulucit în Piaţa Victoriei urlând: "Vrem pensii!" Remarcabil cinismul cu care distinşii guvernanţi îşi drapează scotoceala după bani în grijă faţă de om.

Faptul că multe redacţii, într-o presă şubrezită rău de criză, sunt în pericol de a se prăbuşi în urma acestei măsuri profilactice, poate stârni unora satisfacţie, altora indiferenţă. "Asta-i presa mogulită, ducă-se, ce-mi pasă mie, nu sunt ziarist." Îmi îngădui să le atrag atenţia neziariştilor că actuala guvernare a câştigat alegerile ca să le câştige. Că nu are nici un plan de măsuri eficace pentru a lupta cu criza - nu ştie decât să orbecăie agresiv şi disperat după bani luaţi de la cine s-o nimeri. Şi că sunt şanse mari ca, în curând, alţi neziarişti să fie ridicaţi în furci la rang de parlamentari, sau chiar de ziarişti.

www.gandul.info

CAS pe drepturi de autor aduce jurnalistii in pragul grevei

Jurnalistii considera ca retinerea CAS din sumele platite pe contractele de drepturi de autor este practic o lovitura pe care Guvernul o da industriei media. Sindicatele din mass-media nu exclud actiuni greviste daca discutiile cu Executivul esueaza.

Intentia guvernantilor de a obliga persoanele remunerate pe baza drepturilor de autor sa plateasca din aceste venituri o contributie la asigurarile sociale (CAS) a atras criticile artistilor, jurnalistilor si ale altor categorii de persoane
care-si castiga existenta practicand profesii liberale. Ministrul de Finante si cel al Muncii spun ca, prin retinerea CAS din drepturile de autor, li se va asigura acestor categorii o pensie, iar cei care obtin venituri din profesiile liberale vad, mai degraba, faptul ca le vor ramane in buzunar mai putini bani.

Federatia
Romana a Jurnalistilor MediaSind si Patronatul Presei din Romania ROMEDIA considera ca Guvernul incearca sa dea o noua lovitura industriei media, deoarece pretul informatiei si cel al articolelor jurnalistice va creste cu 31%, iar statul nu ar avea mare lucru de castigat. "Sumele pe care bugetul de stat le-ar colecta in urma acestei masuri sunt infime si nu ar genera redresarea economiei romanesti. Exista suficiente solutii economice pentru iesirea din criza, iar inventarea unor noi biruri asupra activitatii jurnalistilor nu poate duce decat la falimentul presei romanesti", se arata intr-un comunicat al acelor doua organizatii.

Reprezentantii acestora le reproseaza guvernantilor ca statul nu a facut nimic
pentru sprijinirea acestui "domeniu vital pentru democratie", presa, cum ar fi macar diminuarea TVA la nivelul practicat in Uniunea Europeana, intre 0 si 5%. In schimb, acum, cand peste 50 de publicatii au fost inchise si mai mult de 1.500 de jurnalisti au ramas fara un loc de munca, Guvernul baga mana in buzunarele celor ce practica aceasta profesie. "In cazul in care, dupa discutiile cu reprezentantii Executivului in vederea solutionarii pe cale amiabila a conflictului, nu se va ajunge la un numitor comun, cele doua organizatii vor hotari in comun declansarea actiunilor de protest, care se impun pe plan intern si international", se arata in comunicat.

Prevederea privind plata CAS din veniturile pe drepturi de autor si conventii civile este cuprinsa in proiectul Legii pensiilor, ce urmeaza a fi aprobat de Guvern la inceputul lunii februarie. Ministrul Muncii, Mihai Seitan, explica vineri ca "este o prevedere introdusa (...) pentru ca persoanele platite cu drepturi de autor si contracte civile sa poata beneficia si ele de pensie". Ministrul Finantelor, Sebastian Vladescu, declara ca masura este una normala si ca o sustine, in principiu. In schimb, presedintele UDMR, vicepremierul Marko Bela, considera ca regulile economiei de piata nu trebuie sa se refere la creatiile culturale, artistice si literare, ci ca ar trebui ca oamenii care le produc sa fie ocrotiti de vitregiile acestei economii.

www.romanialibera.ro

Uniunea Scriitorilor din România își exprimă îngrijorarea în legătură cu introducerea CAS pentru drepturile de autor

 Uniunea Scriitorilor din România își exprimă îngrijorarea în legatură cu inițiativa Guvernului privind ridicarea excepției de la plata contribuției de asigurări sociale pentru sumele provenite din drepturile de autor.

         Introducerea CAS în cuantumul drepturilor de autor va însemna o reducere semnificativă, de aproape 30%, a veniturilor creatorilor români, rezultate din creația artistică. Aceasta în condițiile în care, chiar și fără această impozitare suplimentară, drepturile de autor aveau, cel mai adesea, o valoare simbolică.

         Socotim că argumentul potrivit căruia în acest fel se elimina evaziunea fiscala rezultată din utilizarea abuzivă a acestei modalități de plată este netemeinic. Nu înțelegem de ce ținta luptei împotriva evaziunii fiscale, în loc să fie marii evazioniști, ajung să fie scriitorii români.

         Uniunea Scriitorilor din România își exprimă susținerea pentru acele amendamente la Legea Bugetului de Stat pe anul 2010 care prevăd o majorare a bugetului Ministerului Culturii și Patrimoniului Național. O tentativă de creștere substanțială a impozitării drepturilor de autor, în condițiile în care finanțarea culturii scade, în termeni reali, cu aproape 10% față de 2009, ajungând la 0,12% din PIB (!?) reflectă o atitudine cel puțin stranie, una care nu acordă respectul cuvenit creației artistice românești.

 

Adaugă la: Add to your del.icio.us del.icio.us | Digg this story Digg

Subscribe to comments feed Comentarii (0 publicat):

Total: | Afişate:

Publică un comentariu comment

Introdu codul pe care îl vezi în imagine:

  • email Email to a friend
  • print Versiune print
  • Plain text Numai text

Evaluează acest articol
0
Ştiri prin email. Serviciu gratuit!