HOME | EVENIMENTE | Consultări de ochii lumii la Cotroceni

Consultări de ochii lumii la Cotroceni

Font size: Decrease font Enlarge font
image

Băsescu a înţepat Opoziţia la Cotroceni *** Ponta: Băsescu citeşte Tratatul şi Constituţia, "un pic diferit" *** Vosganian: Susţinem bicameralismul şi restrângerea delegării legislative *** Daniel Constantin: PC doreşte reducerea numărului de parlamentari şi parlament unicameral *** Antonescu, dezamăgit de Diaconescu: "În afară de faptul că nu a fost prima întâlnire a preşedintelui cu partidele politice de la realegerea sa încoace pe mine m-a speriat nu ce a făcut preşedintele, pentru că era previzibil, m-a speriat că în 2010 am ajuns să ascultăm un discurs politic precum acela pe care domnul Gabriel Oprea l-a ţinut, cu domnul Cristian Diaconescu alături - până mai ieri un om stimat de toată lumea, inclusiv de mine, om care cu naivitate m-am perpelit când am văzut păţania domniei sale la PSD, la Congres - discurs despre faptul că interesul naţional e de centru, discurs despre faptul că dânşii reprezintă pur şi simplu poporul şi însoţit după aceea sau prelungit în discursul domnului Cristian Diaconescu, un om spălat politiceşte, care a citit nişte cărţi şi care până mai ieri reprezenta o speranţă a politicii româneşti care ne-a vorbit despre sclavagismul citez, de partid şi care ne-a vorbit că dânşii sunt nişte oameni de stat care au mari proiecte pe lângă sau prin curtea palatului Cotroceni", a afirmat Antonescu *** Mircea Geoană îl acuză pe Victor Ponta de inconsecvenţă politică

CONSULTĂRI IRONICE

Băsescu a înţepat Opoziţia la Cotroceni
Traian Băsescu şi Victor Ponta au avut înaintea consultărilor de la Cotroceni un schimb de replici, preşedintele PSD afirmând că nu îl are alături pe Crin Antonescu să-i spună ce să facă. În replică, şeful statului i-a răspuns că ar fi putut să-l ia pe Adrian Năstase.
"Nu avem cafea, domnule preşedinte. Dacă nu am fost cuminţi ieri...", a remarcat, în debutul întâlnirii, preşedintele PSD, Victor Ponta. Replica şefului statului a fost promptă: "Nici eu nu am! Astăzi e ziua în care nu se dă cafea". "O să fim cuminţi azi, poate data viitoare", a răspuns, la rândul său, Ponta, remarcă ce l-a determinat pe Băsescu să afirme că, dacă cei nouă lideri de partide parlamentare vor fi "cuminţi", poate vor primi cafea la sfârşitul consultărilor. "Lipsind Crin Antonescu, eu nu ştiu ce să fac", a adăugat liderul PSD. "Asta nu am dubii, dar puteaţi să-l luaţi pe Adrian Năstase, să ştiţi ce să faceţi", a spus şi Băsescu.

TRASEIM POLITIC
Victor Ponta, râzând, a afirmat că-l va lua pe preşedintele CN al PSD la următoarele consultări. "Luaţi-l, că sunteţi procuror", a conchis Traian Băsescu, preferând să încheie scurtul dialog. Cuvântul de început al preşedintelui Băsescu a mai conţinut câteva ironii adresate social-democraţilor. Şeful statului s-a declarat absolut de acord, un partizan al propunerii PSD de introducere în viitoarea Constituţie a interzicerii traseismului politic.

"Aici aveţi în mine un partizan. Dar, dacă vă frământă aşa de tare, cum staţi lângă domnul Dragnea, care vine de la PD? E doar întrebare. Retorică! Şi mai aveţi şi pe Severin, şi pe Cristian Dumitrescu, şi pe Duvăz, şi pe Sassu. Nu ştiu cum staţi lângă ei! Cred că nu aveţi somn nici noaptea", a spus Băsescu. Încercarea vicepreşedintelui PNL, Varujan Vosganian, de a-l întrerupe pe Băsescu s-a lovit de replica acestuia: "Domnule Varujan, avem o regulă. Şi eu vorbesc la Parlament când mi se dă cuvântul".

 

Daniel Constantin: PC doreşte reducerea numărului de parlamentari şi parlament unicameral

Preşedintele PC, Daniel Constantin, a declarat marţi, după consultările de la Cotroceni pe tema revizuirii Constituţiei, că partidul său doreşte reducerea numărului de parlamentari, Parlament unicameral, cu respectarea unor condiţii, şi regim parlamentar.

"Poziţia PC este aceea de a implementa voinţa poporului român, în sensul că ne dorim reducerea numărului de parlamentari, ne dorim un Parlament unicameral, dar cu respectarea unor condiţii. Cred că trebuie să subliniem care este regimul politic în care implementăm acest Parlament unicameral. Aici cred că ar trebui să adoptăm un regim parlamentar", a declarat preşedintele PC, Daniel Constantin.

El a mai spus că "este bucuros" că pe agenda discuţiilor au fost subiecte care îi preocupă pe români, respectiv priorităţile legislative în această perioadă de criză economică.

"Am dus la cunoştiinţa preşedintelui că avem un set de priorităţi legislative care se grupează în trei categorii. În primul rând, cred că ar trebui să discutăm ar trebui să discutăm măsuri anticriză. În al doilea rând cred că ar trebui să discutăm despre măsuri de protecţie socială, iar în al treilea rând de reformă instituţională", a mai spus liderul conservator.(Mediafax) 

Vosganian: Susţinem bicameralismul şi restrângerea delegării legislative

Liderul PNL Varujan Vosganian a declarat, azi, la finalul consultărilor cu preşedintele Băsescu, că liberalii au susţinut, la discuţii, printre altele, bicameralismul, cu separarea atribuţiilor celor două Camere, şi restrângerea delegării legislative pentru Guvern.

"Am insistat pe faptul că PNL socoteşte că modificarea Constituţiei este necesară, dar că ea trebuie să păstreze câştigurile Constituţiei din 2003 şi, în acelaşi timp, să adapteze Legea fundamentală la realităţi, anume la faptul că România este azi parte a Uniunii Europene", a declarat vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian.

El a mai spus că liberalii au insistat asupra poziţiei PNL privind republica parlamentară şi asupra faptului că o seamă de suprapuneri ale funcţiei excecutive, între preşedinte şi Guvern, "dătătoare de conflicte între puterile statului", trebuie eliminate.

"De asemenea, am reiterat punctul de vedere potrivit căruia bicameralismul este un câştig al istoriei României moderne şi că într-o formă nouă, adaptată modului în care vom înţelege în viitor reforma administrativ-teritorială, trebuie menţinută cea de-a doua Cameră, reprezentativă pentru structurile administrativ-teritoriale. Am evocat şi punctul nostru de vedere cu privire la independenţa Justiţiei, cu privire la restrângerea delegării legislative pentru Guvern, dar, în acelaşi timp, am insistat asupra faptului că modificarea Constituţiei nu trebuie făcută pe picior, nu trebuie să fie supusă unor comandamente de natură politicianistă, electorală sau demagigică, astfel încât să nu riscăm să avem din nou o Constituţie pe care să trebuiască să o modificăm peste câţiva ani", a adăugat Vosganian.

Totodată, potrivit acestuia, Constituţia trebuie să respecte spiritul european al echilibrului puterilor în stat, dând ca exemplu CSAT, care nu mai are corespondenţă în multe din ţările UE.

"PNL, pe baza opţiunilor, este dispus să participe la procedurile parlamentrare de susţinere a modificării Constituţiei", a conchis Varujan Vosganian.

El a refuzat să comenteze motivele care l-au determinat pe preşedintele partidului, Crin Antonescu, să nu participe la consultările de marţi. 

Ponta: Băsescu citeşte Tratatul şi Constituţia, "un pic diferit"

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, marţi, după consultările pe tema revizuirii Constituţiei, că ideea PSD legată de Tratatul de la Lisabona a fost înţeleasă de şeful statului, el apreciind că acesta citeşte Tratatul, dar şi Constituţia, "un pic diferit", fapt ce ţine de mentalitate.

"Ideea noastră cred că a fost foarte bine înţeleasă de către preşedinte şi faptul că citim Tratatul de la Lisabona aşa cum citim şi Constituţia, un pic diferit, cred că ţine de mentalitate şi de experienţă politică", a spus Ponta.

El a argumentat că Tratatul de la Lisabona prevede pentru toate ţările UE, inclusiv România, un mod de organizare în care deciziile să meargă de la naţional, respectiv de la Bucureşti, către zona regiunilor şi a autorităţilor locale, având ca punct de plecare finaţarea acestora.

Ponta a arătat că banii de la UE vor veni din ce în ce mai mult către regiuni, către autorităţi locale şi nu la Bucureşti, care, după aceea, să-i împartă în ţară.

"Ideea politică de a avea structuri locale mai puternice şi de a le avea reprezetate în structurile legislative este foarte clară. Iar faptul că noi înţelegem să respectăm votul dat de români la un referendum consultativ este tocmai în această direcţie: avem nevoie de un Parlament cu mai puţini parlamentari, chiar 300, aşa cum au votat oamenii la propunerea preşedintelui, un Parlament care să aibă parlamentari aleşi direct, prin vot uninominal, dar, în acelaşi timp, poate să aibă şi trebuie să aibă o Cameră care să reprezinte autorităţile şi comunităţile locale, Cameră în care aleşii să fie desemnaţi prin votul consilierilor locali, judeţeni, al primarilor şi să legifereze pentru aceste structuri locale, a explicat Ponta propunerea PSD.

Preşedintele Traian Băsescu a reclamat, azi, la consultări, faptul că PSD şi-a argumentat una din ideile de revizuire a Constituţiei invocând un articol din Tratatul de la Lisabona care de fapt nu există, el ironizându-i pe reprezentanţii acestei formaţiuni din această cauză.

"Apreciez foarte mult poziţia constructivă a ambelor partide care au lăsat un material, şi PC şi PSD. Toate propunerile sunt subiect de discuţie. Cred că se vor găsi formule în procesul de revizuire al Constituţiei. Vă mărturisesc că am o singură neînţelegere legată de propunerea PSD, numai la punctul unu. În rest toate sunt discutabile şi vă mărturisesc că sunt de acord cu cea mai mare parte a lor", şi-a început şeful statului discursul legat de această temă.

Băsescu a solicitat reprezentanţilor PSD să îi precizeze dacă au cunoştinţă de Tratatul de la Lisabona, în baza căruia au făcut această propunere de revizuire a Cosntituţiei.

"La punctul unu spuneţi că PSD susţine ca una dintre Camere să fie aleasă direct, iar cealaltă să fie după modelul Tratatului de la Lisabona, formată din reprezentanţii comunităţilor locale, prin votul Consiliilor locale. Vă mărturisesc că nu ştiu articolul din Tratatul de la Lisabona în care este o asemenea prevedere. Înainte de a-mi nominaliza articolul, am rugămintea la PSD să îmi spună dacă are cunoştinţă de conţinutul Tratatului de la Lisabona. Eu sunt unul dintre şefii de stat care a negociat articol cu articol tot acest Tratat. Nu-mi este cunoscută vreo recomandare în care să existe parlamente bicamerale sau în care să se creeze o Cameră nealeasă", a arătat Băsescu.

El a admis, ironic, că poate fi vorba de lispa sa de înţelegere legat de acest subiect.

"Dar poate fi vorba de lipsa mea de înţelegere în citirea Tratatului, deşi, vă repet, articol cu articol acest Tratat a fost parte din activitatea mea în ultimii trei ani la Consiliul European. Dacă aveţi o precizare clară, cu multă bucurie sunt dispus să o discutăm", a închis şeful statului subiectul legat de propunerea PSD.

Potrivit unui comunicat PSD remis, luni, agenţiei MEDIAFAX, social-democraţii au prezentat şefului statului, la Cotroceni, un document cu poziţiile partidului legate de revizuirea Constituţiei şi de priorităţile legislative.

PSD menţionează, în document, câteva "elemente nenegociabile": "Una dintre Camere să fie aleasă direct, iar cealaltă să fie, după modelul Tratatului de la Lisabona, formată din reprezentanţii comunităţilor locale (prin votul consilierilor locali şi judeţeni); adoptarea pentru parlamentari a unui statut similar cu cel al aleşilor locali (pierderea mandatului în cazul părăsirii partidului cu care a intrat în Parlament); Ministerul Public trebuie să fie scos de sub autoritatea Ministerului de Justiţie; alegerea Preşedintelui de către cetăţeni şi stabilirea unor relaţii clare între Preşedinte, Parlament şi Guvern (neintervenţia Preşedintelui în atribuţiile Parlamentului şi Guvernului)". 

Antonescu, dezamăgit de Diaconescu: "M-am speriat să-l văd lângă Oprea vorbind de reprezentarea poporului"

Liderul PNL s-a declarat dezamăgit de comportamentul politic al ex social-democratului Cristian Diaconescu, prezent ieri, în rândurile delegaţiei parlamentarilor independeţi la consultările convocate de preşedintele Băsescu la Cotroceni pe tema revizuirii Constituţiei. Diaconescu a fost criticat de Antonescu pentru discursul în care invoca sclavagismul politic de partid şi faptul că parlamentarii migratori reprezintă interesele poporului.
"În afară de faptul că nu a fost prima întâlnire a preşedintelui cu partidele politice de la realegerea sa încoace pe mine m-a speriat nu ce a făcut preşedintele, pentru că era previzibil, m-a speriat că în 2010 am ajuns să ascultăm un discurs politic precum acela pe care domnul Gabriel Oprea l-a ţinut, cu domnul Cristian Diaconescu alături - până mai ieri un om stimat de toată lumea, inclusiv de mine, om care cu naivitate m-am perpelit când am văzut păţania domniei sale la PSD, la Congres - discurs despre faptul că interesul naţional e de centru, discurs despre faptul că dânşii reprezintă pur şi simplu poporul şi însoţit după aceea sau prelungit în discursul domnului Cristian Diaconescu, un om spălat politiceşte, care a citit nişte cărţi şi care până mai ieri reprezenta o speranţă a politicii româneşti care ne-a vorbit despre sclavagismul citez, de partid şi care ne-a vorbit că dânşii sunt nişte oameni de stat care au mari proiecte pe lângă sau prin curtea palatului Cotroceni", a afirmat Antonescu, la Antena 3.

"De ce m-a speriat acest lucru? Pentru că dacă oameni de felul domnului Cristian Diaconescu sau chiar Marian Sârbu ajung într-o asemenea situaţie de-a stânga şi de-a dreapta domnului Gabriel Oprea, de la care nu avem în această privinţă pretenţii, înseamnă că se dă un atac foarte serios în continuare la ceea ce înseamnă instituţiile fundamentale ale politicii, democraţia pluralistă care sunt partidele şi la noţiunea de Parlament. Văzându-i pe cei trei domni, şi anume pe domnul Gabriel Oprea, domnul Cristian Diaconescu şi domnul Marian Sârbu îmi dau seama că ironia istoriei face ca astăzi domnul Traian Băsescu să-şi facă treaba cu oameni de linia întâi din guvernul atât de blamat al domnului Adrian Năstase", a mai comentat preşedintele liberal.

Mircea Geoană îl acuză pe Victor Ponta de inconsecvenţă politică

Atac la preşedinte, pe linie internă. Mircea Geoană îl acuză pe noul şef al PSD, Victor Ponta, de inconsecvenţă politică. Într-o postare pe blogul său, fostul preşedinte PSD critică schimbarea bruscă de poziţie a lui Ponta, care susţinea până nu demult republica parlamentară, iar acum ar opta pentru cea semiprezidenţială. Geoană mai spune că partidul trebuie să vină cu un proiect propriu de Constituţie şi nu cu soluţii scoase din pălărie.

"Văd că Victor Ponta a renunţat la ideea republicii parlamentare şi a îmbrăţişat opţiunea mult mai firească a republicii semiprezidenţiale. Salut această schimbare de optică, dar nu pot să nu remarc inconsecvenţa taxată deja de adversarii noştri. Nu ştiu care au fost argumentele pentru care PSD a anunţat săptămâna trecută că susţine republica parlamentară", scrie Mircea Geoană pe blog-ul său.

Mircea Geoană este de părere că PSD are obligaţia să propună un proiect alternativ, cu o viziune de stânga, în care să arăte foarte clar care sunt virtuţile sistemului bicameral şi de ce este mai bun decât cel unicameral.

Geoană şi Ponta cad însă de acord asupra faptul că, în plină criză, şi cu proteste sindicale ce ameninţă să paralizeze activitatea economică şi administrativă a ţării, şeful statului este preocupat mai mult de modificarea Constituţiei.

"Reforma Constituţiei a devenit un fel de haină de vreme rea pe care Traian Băsescu o îmbracă de fiecare dată
când vremurile politice îi sunt potrivnice", mai notează Mircea Geoană, citat de antena3.ro.

Afirmaţiile lui Mircea Geoană se referă la declaraţia lui Victor Ponta potrivit căreia "Partidul Social Democrat doreşte structura Parlamentului în forma în care o Cameră a Deputaţilor aleasă prin vot uninominal, de cetăţeni în mod direct, să fie sprijnită de o Cameră superioară care să reprezinte comunităţile locale".
Adaugă la: Add to your del.icio.us del.icio.us | Digg this story Digg

Subscribe to comments feed Comentarii (0 publicat):

Total: | Afişate:

Publică un comentariu comment

Introdu codul pe care îl vezi în imagine:

  • email Email to a friend
  • print Versiune print
  • Plain text Numai text

Evaluează acest articol
0
Ştiri prin email. Serviciu gratuit!