DINCOLO DE DETRACTORI ŞI SCEPTICI – GENIUL CONFORMATOR EMINESCIAN! - Partea I

“Detractorul este, în accepţia curentă, persoana care lucrează, cui bună-ştiinţă, la ştirbirea (sau distrugerea) buznei reputaţii a cuiva. Este o practică a cârpaciului invidios pe maestru – sau a artistului mediocru, gelos pe Gloria marelui artist (…) Între cel care ponegreşte şi cel ponegrit este (sau ar trebui să fie) o flagrantă diferenţă de valoare, fără însă ca detractorul să aibă conştiinţa propriei inferiorităţi”.

Criticul ieşan, Alexandru Dobrescu, în lucrarea sa Detractorii lui Eminescu (Junimea, Iaşi, 2002), definea conceptul de “detractor”: “Detractorul este, în accepţia curentă, persoana care lucrează, cui bună-ştiinţă,  la ştirbirea (sau distrugerea) buznei reputaţii a cuiva. Este o practică a cârpaciului invidios pe maestru – sau a artistului mediocru, gelos pe Gloria marelui artist (…) Între cel care ponegreşte şi cel ponegrit este (sau ar trebui să fie) o flagrantă diferenţă de valoare, fără însă ca detractorul să aibă conştiinţa propriei inferiorităţi”.  Al. Dobrescu pune discreditarea Maestrului pe seama “defectuoasei funcţionări a mecanismelor de selecţie a valorilor, în special a imixtiunii criteriilor profesionale(…)Urmaşii se cred întotdeauna superiori înaintaşilor, cărora nu scapă nicio ocazie de a le administra, precum şcolarilor nesilitori, pedagogice corecţii ”. În mare, Al. Dobrescu are dreptate. În lucrarea sa sunt daţi, ca exemple de detractori, Petre Grădişteanu, Gr. Gellianu, Al. Grama, Aron Densuşeanu, Anghel Demetriescu… - dar faţă de atitudinea negativistă a lui Eugen Lovinescu, Al. Dobrescu vine cu temenele şi scuze… Nu era cazul…! Cel ce nu vrea, din rea-credinţă, să vadă pe GENIUL CONFORMATOR al  Duhului Neamului care l-a născut (inclusive pe el, lepădatul de Neam!), e mai rău decât detractor: este orb şi trădător de spirit…  Cel ce nu vrea, din rea-credinţă, să vadă pe GENIUL CONFORMATOR al  Duhului Neamului care l-a născut (inclusive pe el, lepădatul de Neam!), e mai rău decât detractor: este orb şi trădător de spirit…

Dar, iată ce spune dl Dobrescu, mai departe: “Rostul istoricului literar nu este însă de a pune la zid un trecut ale cărui măsuri şi desfăşurare nu le împărtăşeşte, ci de a-i înţelege logica internă şi, eventual,  de a trage învăţăminte”.

Din acest moment, ne despărţim categoric de opiniile lui Al. Dobrescu.

Eminescu NU E TRECUTUL, CI VIITORUL DE DUH AL NEAMULUI SĂU! Eminescu NU are nevoie de “mila şi înţelegerea tolerantă” a nu ştiu căror trepăduşi culturnici (evident, nu ne referim aici la dl Diobrescu, pe care-l ştim ca fiind un extreme de onest hermeneut – ci ne raportîăm la cei pe care dl Dobrescu vrea să-i justifice, în nemernicia şi orbirea lor cultural-spirituală!) , CI FIECARE DINTRE NOI ÎI SUNTEM DATORI CU ÎNŢELEGEREA FIINŢEI NOSTRE, PRIN EL!!!

…Şi ţinem să ne exprimăm şi demonstrăm, sus şi tare, opinia - mai ales că avem în faţă neghiobiile înveninate şi pline de paraziţii ignoranţei,  din Dilema veche – 1998, precum şi afirmaţiile belferului, proteguit de către dl N. Manolescu, precum icioglanii “deandosulea” ai sultanilor… - dl Mircea Cărtărescu (cf. Adevărul literar şi artistic, Nr. 956 /14 ianuarie 2009 - Salvaţi-l pe Eminescu sau lăsaţi-l să doarmă!): “trăim o epocă a contestaţiei, sătui de ditirambii de altădată (…)Ceea ce în faimosul număr din «Dilema» de acum câţiva ani era proaspăt si adevărat, chiar curajos, a devenit acum subiectul a j-de mii de anchete prin toate revistele.

«Salvaţi-l pe Eminescu» e azi un slogan la fel de plicticos ca si «Salvaţi Delta», «Salvaţi planeta» etc.«Salvaţi-l pe Eminescu» e azi un slogan la fel de plicticos ca si «Salvaţi Delta», «Salvaţi planeta» etc. Cum şi de către cine a fost folosită imaginea lui Eminescu? “De toţi naţionalitatii, de la pătlăgeaua verde la cea rosie. Am avut un Eminescu cu centură diagonală, unul cu carnet rosu de partid, unul cu cocardă tricoloră... Pentru toate gusturile, toate vremurile si toate buzunarele (…)Eu personal nu-l mai citesc pe Eminescu, l-am citit destul în tinereţe si-l stiu bine. Prefer să-i citesc azi pe poeţii de azi.(…) Cu Eminescu mi se-ntâmplă ce mi se-ntâmplă cu toţi autorii pe care-i stiu prea bine si pe care-i iubesc cel mai mult: nu-mi mai vine să-i citesc” .

Am citat copios din Cătărescu, pentru a savura aroma imbecilităţii, în toată măreţia ei “imposturală”!

Iată unde duc lenea şi autosuficienţa, ghiftuiala narcisiacă, impostura cultural-spirituală!

Da, Al. Dobrescu avea dreptate, atunci când alarma asupra “defectuoasei funcţionări a mecanismelor de selecţie a valorilor, în special a imixtiunii criteriilor extraprofesionale” – atâta doar că nu spunea numele Adevărului, până la capăt: cu adevărat criticii profesionişti români, de după 1989, nu-şi mai fac datoria faţă de valorile de Duh ale Neamului Românesc, ci, ori se retrag timoraţi, inhibaţi (a se vedea cazul criticilor clujeni Mircea Muthu şi Ştefan Borbély) sau, pur şi simplu, se dovedesc nedemni şi slabi de înger, ne-conştienţi de eroismul şi sacralitatea misunii lor de PAZNICI AI VALORII DE DUH AUTENTIC, misiunea de a apăra valorile AUTENTICE ale Neamului căruia îi aparţin (a se vedea tristul caz al eminentului critic Eugen Simion), ori se dovedesc din ce în ce mai depăşiţi, mai limitaţi în forţele lor hermeneutice…şi asta se întâmplă prea multora, ca să începem noi să le înşirăm, aici nevrednicele lor nume! Dar, mai rău decât orice, este pătrunderea corupţiei, a josniciei şi partizanatului ticălos, în rândul criticilor “de profesie”Dar, mai rău decât orice, este pătrunderea corupţiei, a josniciei şi partizanatului ticălos, în rândul criticilor “de profesie”  (şi nu putem să cităm nume, la acest capitol… - pentru că, cel mai greu, azi, este să dovedeşti, în faţa Instanţei Juridice,  tocmai corupţia – NICI FLAGRANTUL NU TE AJUTĂ! - şi noi n-avem bani, pentru a scăpa de rigorile legii meschine şi parşive a oamenilor, lege de care se-mpiedică…”boii”!).

…Să vorbeşti despre “ditirambi”, în cazul Eminescu, este dovada celei mai crase rele-credinţe…la fel ca şi afirmaţia despre “protolegionarismul” ori “comunismul” lui Eminescu…(când sunt atât de puţini oameni, azi, în România, care să şi ştie ce vorbesc, atunci când le merge gura despre legionarism, comunism, naţionalism, curat ca despre… “pătlăgele”!) - iar să afirmi că Eminescu a devenit un obiect de direcţionare a sloganelor…nu înseamnă decât pură şi deloc simpatică ignoranţă…Şi asta, nu pentru că nu s-ar fi ajuns, prin cei care n-au citit un rând din Eminescu, dar “aquiesează” la transformarea spiritualo-divinului, în “marfă de promo” – ci pentru că însuşi Mircea Cărtărescu, prin alegaţia sa, dovedeşte, cu vârf şi îndesat, că face parte dintre “flueraşii” care consideră spiritul – o marfă – şi, ceea ce este cu mult mai grav, că Mircea Cărtărescu habar n-are să citească! Nu mă refer, evident, la alfabetizarea “poetului de curte manolesciană”, ci la absoluta lui impotenţă de Duh: “Eu personal nu-l mai citesc pe Eminescu, l-am citit destul în tinereţe si-l stiu bine. Prefer să-i citesc azi pe poeţii de azi.(…) Cu Eminescu mi se-ntâmplă ce mi se-ntâmplă cu toţi autorii pe care-i stiu prea bine si pe care-i iubesc cel mai mult: nu-mi mai vine să-i citesc”. E ca şi cum un individ oarecare ar afirma că-l plictiseşte Predica de pe Munte a Lui Hristos…uitând să spună că, de fapt, el, “plictisitul” – E SURD!!!

Eminescu nu-i o modă, ca să te lepezi de ea, o vreme, şi, cine ştie când şi din ce “capriţ”, s-o reiei, “s-o repui pe tapet”! Eminescu este cel dintâi receptacul al influenţei Arhanghelului Spiritului, Mikaël, aici, pe pământ, influenţă care s-a făcut perceptibilă odată cu anul 1871. Eminescu este cel dintâi receptacul al influenţei Arhanghelului Spiritului, Mikaël, aici, pe pământ, influenţă care s-a făcut perceptibilă odată cu anul 1871.Cei care au, cât de cât, bună-credinţă şi cunoştinţe şi har întru hermeneutică, vor băga de seamă, foarte clar şi uşor, diferenţa enormă de valoare între poemele eminesciene de până la 1871 (tip La Bucovina, O călărire în zori etc.) şi cele de după acest an: este evident (înafară de orbi şi surzi!) că spiritual mihaelic îl inspiră pe Eminescu (adică, acest spirit divin se pogoară şi îl face empathic/profound rezonator, pe Eminescu, la influenţele, cu maximă putere, ale Arhanghelului Spiritului, care domină zodiile celesto-terestre). Nu e nevoie de lucrarea de denigrare securistică, a unor “cepe-ex-işti” ai criticii româneşti, să scoată în frunte cearşafurile intime ale lui Eminescu – corespondenţa: ştiut este că şi Hristos, având dublă natură (umană şi divină), se nevoia precum oamenii de carne…dar nu i-a trecut prin devlă niciunui evanghelist să descrie “sejurul” cristic la…privată: în mod evident, evangheliştii erau oameni cu infinit mai multă minte, mai mult bun-simţ şi mai bun discernământ al valorii Duhului, decât “zoilii” veacului nostru degenerat şi dominat de specimene bune de studiat din punctul de vedere al teratologiei…

…Şi să ne mai mirăm de confuzia gravă a valorilor, de “defectuoasa funcţionare a mecanismelor de selecţie a valorilor, în special a imixtiunii criteriilor extraprofesionale”! Păi, ce “criteriu extraprofesional” se “imxtează” mai grav, în vremile noastre, decât politica masonică! Iar domnii Pleşu, Manolescu etc. (şi, după domniile lor, sodom de epigoni-guşteri!), şi-au schimbat radical profilul spiritual, după ce au “degustat” aburul otrăvit al politicii postdecembriste!

…Dar, fireşte, politica de tip masonic înseamnă şi acceptarea trădării intereselor naţionale! Cum putea un domn ambasador UNESCO, cu (a)“sediul la Paris (“Reşedinţa mea de vèră/E la ţèra…” Lojei Marelui Orient, de la Paris…!), să-l accepte, ca Geniu Protector şi Conformator de Duh al Neamului Românesc, pe cel care scrisese despre “Chestiunea Israelită” sau  “Chestiunea evreiască”, “fiind împotriva încercărilor evreilor de a bloca sau de a condiţiona recunoaşterea independenţei României. Ceea ce se cunoaşte de către foarte puţini iniţiaţi este însă cum, pentru atitudinea sa, Mihai Eminescu a fost ucis Ceea ce se cunoaşte de către foarte puţini iniţiaţi este însă cum, pentru atitudinea sa, Mihai Eminescu a fost ucis(de către ­medicul evreu Fr. Iszac”, zic unii, de către o conspiraţie iudeo-masonică am zice noi)” – afirmă George Roncea, în art. Lichidarea lui Eminescu, 3 februarie 2009 civicmedia.ro)?!

Noi, în cele de mai jos, vom încerca să demonstrăm, cât mai lapidar, chiar pe textul eminescian (demonstraţia integrală, in extenso, noi am făcut-o în lucrarea SPIRIT ŞI LOGOS, ÎN POEZIA EMINESCIANĂ – PENTRU O NOUĂ HERMENEUTICĂ, APLICATĂ ASUPRA TEXTULUI EMINESCIAN – lucrare care s-ar putea să-i îndemne, chiar pe domni sastisiţi şi plictisiţi, plini de…”spleen”, precum dl Mircea Cărtărescu, să-l re-citească, la infinit, pe Eminescu, fără să afirme, ca despre… “scaunul diurn”, că…”nu le vine”…să-l mai citească pe cel al cărui Logos îi face, INCLUSIV PE EI!!! – să facă umbră acestui Pământ Sfânt ROMÂNESC…!!!) - un GENIU PROTECTOR şi CONFORMATOR de Neam nu merită să cadă sub judecata fariseilor şi ignoranţilor.

                                                                  prof. Adrian Botez