Home | OPINII | Adrian Botez | RUGI ŞI RUGURI. O INCURSIUNE ÎN UNIVERSUL TEMPORAL SACRALIZAT PRIN JERTFA DE SINE

RUGI ŞI RUGURI. O INCURSIUNE ÎN UNIVERSUL TEMPORAL SACRALIZAT PRIN JERTFA DE SINE

Publicat de

Adrian Botez, „Ruguri. România sub asediu”, Carpathia Press, 2008

    „Ideologul Neamului Metafizic” -  aşa cum îl numeşte Dl. Artur Silvestri  pe Adrian Botez, strălucit reprezentant al culturii româneşti actuale, prin tot ce a scris şi prin apostolatul pe care îl face graţie profesiunii sale, cu această recentă carte, se aşează pe sine  pe un RUG DE (NE)LINIŞTE, socotind că astfel, jertfa sa va avea impact asupra contemporanilor. Adevărul este că, marea majoritate a cetăţenilor, chiar dacă ar vedea un asemenea altar  în flăcări, un om devenit rug/rugăciune, ar trece nepăsători mai departe, grăbiţi, indiferenţi,  plictisiţi, ori chiar enervaţi că a îndrăznit cineva să le strice buna dispoziţie. Impactul pe care un act de devoţiune îl are asupra semenilor, e adeseori, foarte mic sau lipseşte cu desăvârşire.

            Aşa cum mărturiseşte autorul în Notă la Argumentul unic, ce ţine loc de Prefaţă: „(…) Dacă n-ar fi existat revistele A.R.P., deci domnul dr. Artur Silvestri (căruia îi mulţumim!) – nici rândurile de mai jos n-ar fi existat, nici cartea…ca urmare, n-ar fi existat nici exprimarea clară  a unor probleme majore ale Credinţei, Patriei, Neamului şi Umanităţii…(s.a.)”

            Argumentul numirii acestei cărţi RUGURI, ar fi, după spusa autorului: „pentru că Rugul şi luminează, dar şi consumă pe luminător...”

            Însă, continuă Domnia sa, „Puţin contează, în macroistorie, dacă cel care s-a făcut Rug s-a consumat ori ba –dacă el, Rugul, n-a şi luminat!  Puţin contează în macroistorie, cât de puternic ai fost 70 sau chiar 100 de ani dacă n-ai lăsat, în urma ta, fie şi o cărămidă (arsă!), folositoare pentru construcţia uneia dintre treptele evoluţiei spirituale a Neamului tău, în particular, şi-a Planetei spirituale Terra, în general!”

            Dar, Rugul în Scriptură este identificat cu Yahve, cu vocea Sa ca un tunet, ori ca o şoaptă de vânt, cu infinita Sa sfinţenie, faţă de care, sfinţenia omului, nu trebuie să fie altfel, decât smerită. De aceea, Moise, când urca Munte, la întâlnirea cu Rugul Aprins, îşi descălţa mai întâi sandalele, la poalele muntelui. Pentru că nu te poţi înfăţişa înaintea Domnului oricum. Şi cum altfel, când avea să stea de vorbă cu Însuşi Yahve, Creatorul tuturor văzutelor şi nevăzutelor.

            Autorul de faţă se recunoaşte el însuşi a fi RUG ARZĂTOR pentru oameni, jertfă de-ardere-de-tot pe altarul Neamului său şi a limbii române, „patria” poeţilor. Şi asta, fără pic de demagogie găunoasă, ci simplu şi adevărat, aşa cum curge sângele-n vene. Această jertfă-de-sine continuă, până la mistuire, până la împrăştierea cenuşii în cardinalele vânturi, în folosul umanităţii în general şi al fiilor Neamului în mod special. Rugul arde, însă  el  poate coace pâinea  cea dulce, poate fierbe vinul, iar pe tăciunii lui mocnind, creatorul, un alt miel al lui Dumnezeu, desăvârşeşte opera de mântuire.

            Rugul. Un rug de linişte. Un rug de nelinişte. Un rug împrăştiind Lumina în scânteiri – milioane, multicolore, care, când ating creaturile, lasă semne. Semne. Urme. Peceţi. Cicatrice.

            Poate că această carte (care desigur a lăsat semne în trupul şi spiritul autorului) – este cea mai reprezentativă pentru întreaga creaţie a sa, căci semnifică jertfa sa în beneficiul istoriei, culturii, literaturii.

            Stând lângă un rug aprins, nu se poate să nu-ţi încălzeşti mădularele, sângele alergând prin aorte, întreg lăuntrul, poate îngheţat în convenienţele veacului în care te afli. Şi nu se poate să nu devii, la rândul tău, bob de scânteie şi flacără înălţându-se în tărie, luminând împrejurul. Răspândind, la rându-ţi scântei roşii, galbene, albe, mărgăritare de jar, în inimi.

            De aceea, Adrian Botez spune în Nota  sa: „…Trebuie să fie cât mai multe Ruguri, aprinse unul de la altul (precum candelele în Noaptea Sfintei Învieri – n.n.) „lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat”… - doar aşa Neamurile Metafizice, în general,  şi Neamul Metafizic Românesc, în special, nu vor fi private, respectiv, nu va fi privat de Misiunea lor/ sa Sfântă, de către Dumnezeu!”

            Cartea debutează cu un capitol fundamental, destul de reprezentativ în economia volumului, referitor la Religie   şi – cum altfel ar fi putut începe decât cu riposta vehementă şi de bun  simţ (sfânta mânie a bunului creştin) – la atentatul împotriva icoanelor ortodoxe, scandal destul de mediatizat în presă şi TV. Autorul atrage atenţia asupra unuiNou atentat contra icoanelor ortodoxe!!! Atenţie! Cădere de bolovani anti româneşti!!!”

            Sfânta mânie, perfect îndreptăţită, îşi găseşte expresia în cuvânt, sub forma unei îngrijorări aproape fără limite, faţă de tot ce se întâmplă cu Neamul şi Umanitatea, în aceşti zori de veac XXI, care zori se pot metamorfoza, teribil de rapid, în amurgul civilizaţiei spirituale, atât naţionale [„La Tronul Judecăţii lui Dumnezeu se vor înfăţişa toate (neamurile – s.a.) pământului, cu regii şi împăraţii lor…”] -  cf.  Apocalipsa lui Ioan, cât şi europene [cum foarte exact formula istoricul militar Mircea Dogaru, în 25 octombrie 2006, la  B1-TV] şi terestre.”

            O sumă de articole strânse mănunchi într-o carte de publicistică, având valoare naţională şi nu numai, prin  problemele diverse şi stringente pe care le atinge dar şi prin maniera proprie de abordare.

            A le comenta, aşa cum s-ar cuveni, ar însemna, să rescriem cartea, cu interpretări, supoziţii, şi loc de comentarii,  ba şi (aşa cum obişnuiesc cotidienele) – cu loc de dat cu capul  şi un loc de dat cu pumnul în cer (ori eventual în  propriul cap!) pentru cei puşi pe harţă, polemici, replici, cu Infinit de Răbdătorul Dumnezeu, care ne îndură toate hachiţele.

            Trecând  în revistă sumarul, cu problemele abordate, dintr-o ochitură, nu poţi să nu exclami, o dată cu Adrian Botez: „mare-i grădina lui Dumnezeu”, sau, cu acea îndârjită înmuiere de glas a ţăranului: „mare nghinune” …

            S-a întors totul cu susul în jos! În loc să ne aşezăm mintenaş şi să gândim drept, să ne luăm răgaz  pentru lămurire, iluminare, ne  afundăm tot mai mult în beznă şi în dispute sterile şi revanşarde, care nu duc decât la ruină.

            Şi nu poţi să nu te întrebi: Quo vadis? Încotro merge societatea românească, pentru că, numai înainte, nu. Pe de lături, de-a-mboulea,  precum racul, mergând târâş  îndărăt, nu cu unul-doi, dar cu 50-100 de ani, aşa cum s-a şi dovedit. Fără spirit, involuăm, involuăm, până la starea de animalitate.

            Ne-am câştigat, cu schimbarea regimului un drept sfânt, acela al predării religiei în şcoli. Într-o clipită, am fost pe cale de a-l pierde, dintr-o confuzie amarnică şi regretabilă şi anume: confundăm cel mai adesea răul cu binele şi lăsăm răul să năvălească, să ne cotropească fiinţa,  milimetru cu milimetru!

            Scriitorul este conştiinţa neadormită a Cetăţii. El este Prorocul şi Vestitorul, uneori Sfinxul şi Pithya, el are şi o vedere interioară, şi cu ea poate prevedea eventualele catastrofe, nu numai naturale, dar şi spirituale. El ştie să descifreze „semnele veacului” – să le interpreteze şi să le împărtăşească. Dar, cel mai adesea, se alege, aidoma prorocilor, cu oprobiul public, dacă nu cumva cu lapidarea sa de către concetăţenii nemulţumiţi care, în goana lor îndărăt, să apuce un loc, îmbrâncindu-se să intre pe Poarta cea mare, îl pot strivi, călca în picioare. Ce pot face ei cu sfaturile, cu semnalele disperate ale Celui ce arde-Rug, pentru Cetate?

            E socotit cel puţin nebun şi lăsat să vorbească singur. Şi el strigă, până vocea i se stinge, strigă-n pustiu, precum Botezătorul. Ce Irod modern, ce Salomee (de ele nu ducem nicicum lipsă), ce Irodiadă îi va primi capul pe tavă?

            Poate că nici nu mai contează. Poate că strigătul lui, plesnind zidurile Cetăţii, dezrădăcinând arbori, făcând să se ciocnească norii şi să fulgere, se va întoarce-n ecou, sub forma unui arc de foc şi-l va orbi definitiv, astfel ca să poată vedea mai bine cu ochiul interior, ceea ce toţi ceilalţi se prefac a nu observa, din comoditate, indolenţă, nesimţire, ori chiar rea voinţă.

            Şi carul istoriei, cu cinci roţi, uneori cu trei, se urneşte, merge când hăis! când cea!, „din gard în gard, din vad în vad” precum aleargă blestemele şi făcăturile şi dedeochiul. Unde?

            Qui prodest?

            Adrian Botez, cu o minuţie demnă de Marele Scrib Anonim, radiografiază starea naţiunii în ultimii ani, de când România a intrat în U.E., cu un verb vehement şi autoritar, izvorât din cunoaşterea realităţii, subliniind faptul că românii au ajuns să se bucure, „că li se dă voie, oficial, de la Bruxelles-Strasbourg, să existe în casa lor dintotdeauna!!!”

            Autorul pune punctul pe „i” în problemele politico-economice româneşti şi internaţionale, privind U.E., dar şi în cele spirituale,  îndeosebi propunerea de a fi scoasă religia din şcoli. Cu mânie abia reţinută, dar întru totul îndreptăţită, Adrian Botez îi demască pe acei care     „(…) se fac  a uita că planetele şi stelele şi oamenii nu se mişcă armonios, decât prin ASCULTARE FAŢĂ DE LEGI şi Dumnezeu este Suprema Lege: astfel, haosul e gata! Asta vreţi?! Ei bine, asta NOI NU VREM!!!  „Noi” – adică educatorii de copii şi tineri.”

            Ar fi contraproductiv să comentăm aceste articole, aceste eseuri superbe, în acest context. Ne mulţumim să subliniem unele idei şi să urmărim FIRUL ROŞU al gândirii scriitorului şi filosofului Adrian Botez.

            Sfântul Apostol Pavel  a scris în Epistola către Romani: „Fraţilor, voi nu sunteţi sub stăpânirea Duhului, din moment ce Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi. Cel care nu are Duhul lui Hristos nu-i aparţine Lui.” (Rom 8,9.11-13).

            Reţinem ideea de forţă a acestui eseu: Nu Hristos şi nu creştinismul sunt „duşmanii lumii” – ci toţi cei care nu-l ascultă pe Hristos!”

            Şi, de asemenea: „(…) Orişicare om, cu oarecare pregătire spirituală, a aflat şi a simţit, până-n fundul sufletului, că toate religiile până la Hristos, au fost treptele necesare de evoluţie spirituală, până la Triumful Suprem al Lucrării-Evoluţiei  Spiritului Umano-Divin, pe Terra!”

            Protestul vehement al lui Adrian Botez  împotriva celor care vor să scoată icoanele din şcoli, este rostit în sentinţe dure, iar uneori capătă nuanţe anatemice:

            „Nu prin Manitu, New Age ori Spiritul Ursului Alb se va integra Planeta Pământ în Sacralitatea Luminii, evoluând spre MORALITATEA CA NECESITATE – ci PRIN  SPIRITUL HRISTIC!!!”

            „Vreţi să ne luaţi Credinţa? Vreţi de fapt, să ne luaţi Fiinţa!

            FIINTA UMANO-DIVINĂ!!!”

            Ascultând aceste acuze proferate cu hotărâre şi glas înalt, nu pot să nu mă gândesc la glasul Ioan Botezătorului în pustiu, - aşa cum am mai spus -,  când încerca să îndrepte moravurile, atât de viciate ale incestuosului Irod şi ale diabolicei lui  soţii (cumnate!) – fapt care i-a adus, vai! pedeapsă cumplită. Dar nici martiriul, purtător de sfinţenie!

            Toate aceste acuze sunt, de fapt, aduse, spune Adrian Botez, „în calitatea mea de smerit, dar încă neadormit mădular al BOR.”

            Dacă ar exista mai multe „glasuri tari” ca şi al acestui creştin, prin faptă, şi nu prin imitaţie grotescă, doar pentru a  salva aparenţele, dacă, aşa cum a spus Adrian Botez s-ar uni mai multe „ruguri” cu flacără vie spre cer, dar şi cu limbile arzătoare spre pământ, poate că ar curăţa (şi aurul este purificat prin foc), atunci, lumea ar deveni mai suportabilă.

            Într-un film vizionat demult (Gara Centrală) am reţinut următoarea replică: „Cel mai mare rău pe care poate să-l facă omul, este să nu facă bine.

            Seria se eseuri politico-teologice şi spirituale, continuă cu altul, numit – cu titlul şocant – „Masonii aleg Patriarh românilor…???!!!” – şi este la fel de vehement, dezvăluind realităţi ascunse, bazate pe o documentare serioasă şi mai ales, minuţioasă, pe fundalul unei culturi enciclopedice solide, şi este fără afirmaţii gratuite, asumându-şi întreaga responsabilitate a cuvântului pronunţat ori scris.

            Şi articolul începe cu o anatemă dată de Sfântul Sinod la Constantinopol în 1724 – împotriva dezertorilor de la Credinţa Ortodoxiei.

            „Cei ce vor dezerta de la Ortodoxie şi vor părăsi părinteştile şi dreptele dogme ale credinţei şi Predaniile obşteşti ale Bisericii şi vor decădea şi se vor îndepărta cu inovaţii şi cu credinţe absurde şi cu obiceiuri eterodoxe şi vor falsifica şi vor măslui adevărul Ortodoxiei, aceştia nici nu mai sunt, nici nu se mai numesc creştini cu adevărat, ci se taie şi se despart de totalitatea mădularelor Bisericii, şi a creştinilor, ca nişte eterodocşi şi inovatori şi se izgonesc afară din sfântul staul ca nişte oi râioase şi mădulare putrede.”

Apare în text, de mai multe ori cuvântul „trădare”, scris adesea cu majuscule, începând de la trădarea lui Iuda, sunt înfierate „înnoirile Franc-Masoneriei, care a propus, întâi, un pseudo-cult, pe bazele unei/unui sinergii/sincretism a religiilor păgâne („eterodoxia” despre care face vorbire Sfântul Sinod de la Constantinopol…), numind zeitatea supremă „Marele Arhitect” (deh, masonii revendicându-se de la medievalii ziditori/arhitecţi de catedrale…), pentru ca, în secolul XX, să inventeze New Age”.

Autorul aminteşte ANATHEMA asupra Franc-Masoneriei, dată de BOR în 1937 şi înşiruie motivele temeinice şi principala acuză pentru această Anathemă – care până în prezent n-a fost ridicată oficial sau neoficial de către BOR.

Adrian Botez subliniază faptul că BOR, acestor franc-masoni care nu vor să părăsească lojile, „le va refuza prezenţa ca membri în corporaţiile bisericeşti (s.a.: EXACT CEEA CE NE INTERESAZĂ ASTĂZI, 2007!!!)”.

Pornind de aici – Adrian Botez leagă tristul eveniment al plecării la cele veşnice a Prea Fericitului Teoctist, „un vajnic apărător al Ortodoxiei şi al cauzei românismului…” – de alegerea noului Patriarh al BOR.

În continuare, autorul  - care se consideră: „o oarecare voce” – după propria mărturisire, face un apel la creştinii adevăraţi, să se alăture:

„1) protestului nostru, în contra intruziunii Franc-Masoneriei în Soarta BOR.(…)”

„În felul acesta, tragem nădejde că Sfântul Duh va avea îndemn să se pogoare asupra unei adunări, cuvântate de toate vestigiile Întunericului…şi că Noul Patriarh al României – va fi, cu adevărat, alesul lui Dumnezeu, pentru Neamul Românilor…”

O adevărată poziţie creştinească, aidoma celei a primilor creştini, care-şi apărau cu propria lor viaţă apartenenţa la Hristos şi care, se ştie cum au fost prigoniţi şi au sfârşit martirizaţi.

Autorul se referă  la originea, funcţionarea şi obiectivele uneia dintre cele mai influente organizaţii din lume: „Opus Dei”.

În faţa urgiilor contemporane, Adrian Botez are următoarea poziţie:

„(…) Străbunicii noştri se trăgeau, pe timpul urgiilor, al năvălirilor de tot felul de lifte, în munţii înalţi şi-n codrii merei. Noi ne vom trage în umbra de ocrotire a lui Dumnezeu, şi-n vârful Rugăciunii noastre - Scară către Cer…”  pentru ca imediat să adreseze îndemnul: „Neam Românesc, prăbuşeşte-te în fără de răgaz Rugăciune, Rugă aprinsă cât să topească recile lespezi ale bisericuţelor şi mânăstirilor, cu sfinţi răbdători şi martiri pe pereţi şi catapetesme!!!” („Românii rămân orfani de Patriarh, numai cu Dumnezeu…”).

            Într-un text următor, Adrian Botez îi face un portret spiritual Î.P.S. Pimen al Sucevei şi Bucovinei, despre care dă mărturie:

            „Declar, în numele Bucovinei care m-a născut, că, pentru noi, bucovinenii, al nostru Vlădică Pimen este cât şi un sfânt, plutind ca un abur de Duh, pe deasupra  pământului acesta plin de reptile umane…” („Şi?...”)

            Iar în încheierea discursului său, spune: „(…)pentru Vlădicii noştri aflaţi în  toiul de dumnezeiască lucrare, noi tot vom îngenunchea în faţa lor şi le vom săruta sfinţitele lor mânuri, prin care Duhul Sfânt îşi împlineşte treaba cea de obşte, asupra Neamului Românesc…”(„Şi?...”).

            Adrian Botez îşi exprimă impresiile de la „Cea de-a Treia Adunare Ecumenică Europeană, de la Sibiu” – în articolul: „Ecumenism, New Age-isto-Manelist ,  la Sibiusau Hristos, Baba şi Mitraliera”.

            Comentator pertinent al editorialelor diferitelor ziare, Adrian Botez îşi exprimă părerea, direct, fără menajamente, ca un bun român, apărător al valorilor tradiţionale materiale şi spirituale.

            Într-un text admirabil, Adrian Botez îl evocă pe „Vlădica Antonie –şi modelul non-utopic al societăţii mântuite.” (Viaţa pusă în slujba trăirii de libertate – „Duh Comunitar” şi Tradiţie Ortodoxă).

            Autorul aminteşte lucrările Î.P.S.S. Mitropolitul ANTONIE, de largă suflare patriotică, despre lupta de veacuri a ardelenilor, sub ocupaţie străină”, şi mărturiseşte: „”eu ţin, pe birou şi aproape de inimă, slova luminată  tot a celui mai omenesc tratat despre viaţa/trăirea autentic ortodoxă: Tradiţie şi libertate în spiritualitatea ortodoxă.”

            Şi, continuă Adrian Botez, admirabila evocare: „Pentru Vlădica ANTONIE – CHILIA devine o instituţie spirituală, prin care se realizează adevărata cunoaştere a Luminii Dumnezeieşti: „Chilia îi va da regula. Adică meditaţia, cunoaşterea de sine, propria măsură.”

            Adrian Botez încheie portretul înaltului ierarh cu aceste cuvinte:

            „O vorbă doar  ne mai îngăduim: Dacă Dostoievschi a formulat atât de dramatic Adevărul-Soluţie Ontică a Umanităţii – DUHUL COMUNITAR HRISTIC!!! – cel mai bun tălmăcitor şi hermeneut/apostol/ evanghelist al dramatismului genialului rus, este, totuşi strălucitul teolog român ANTONIE PLĂMĂDEALĂ. Datorită lui, cărturarului de frunte, al Neamului Românesc Istoric – Neamul Metafizic (cel  Adevărat/Autentic, dar, încă, nevăzut pentru ochii profani) va deveni, mai repede cu un ceas ( sau, poate, chiar cu o epocă…) – O EPIFANIE, în curs de a deveni „hierofanie”: O realitate sacralizată.”

            În Capitolul al 2-lea, intitulat Patrie şi Neam Metafizic – Adrian Botez începe cu eseul: „Misiune şi Neam Metafizic”.

            Chiar de la primele rânduri, Adrian Botez precizează: „Misiunea ţi-o faci, întâi, faţă de familia, de Neamul Tău – şi abia după ce ţi-ai cunoscut/ recunoscut Neamul tău – trebuie să-ţi vezi şi Chipul din Omenire. (…) Misiunea, deci, ţi-o faci, deplin, doar cu INIMA şi cu TRUPUL proptite de Duhul şi  Trupul PATRIEI tale Unice. Nu dezerta de la NEAMUL METAFIZIC, căci pe tine te pierzi în Neant…- căci nici nu ai unde merge/dezerta, decât în Sumbrul, Fără-de-Chipul PUSTIU AL SATANEI…”

            Deosebit de interesante meditaţii şi dizertaţii filosofice în acest capitol şi, îndeobşte, în întreaga carte!

            Iată ce frumos spune, la începutul acestui eseu, Adrian Botez:

            „Eu nu îmi permit să fiu superficialo-condescendent, precum majoritatea „olimpienilor” noştri critici… - faţă de spirite majore româneşti, precum AMINUL-EMINESCU, şi, bineînţeles, nici faţă de spirite influenţate misionar (conştient sau inconştient…) de acesta – precum Creangă, Caragiale, Slavici, Sadoveanu, Rebreanu, Brâncuşi, Enescu,  Nicolae Paulescu, Odobleja etc. – adică, faţă de cei rămaşi TOTAL (şi manifest!) fideli iniţierii întru Misiunea Neamului Metafizic Românesc!!!

            Doresc ca românii să-şi vadă geniile „plimbându-se” prin  Grădina Arheilor…”

            Şi – îşi continuă defilarea de gând Adrian Botez: „După opinia mea, păcatul cel mai mare al românilor este că refuză să-şi asume şi priceapă corect MIORIŢA DUMNEZEIASCĂ!!! După care urmează păcatul nostru de moarte, prin non-repunerea, în demnitate supremă, a celui ce este însăşi esenţialitatea Logos.ului Românesc: Aminul Eminescu!!!”

            Aşa cum se folosea ilustrul Cezar Ivănescu de amfilade la capăt şi la final de vers, aşa se sprijină Adrian Botez de treimea semnelor de mirare, alăturate celor de interogaţie, pentru a-şi sublinia intenţia de gând şi cuvânt şi a-şi exprima nedumerirea, (prea puţin încântarea!), indignarea şi întreaga cohortă a simţămintelor umane, legate de spirit şi trup, de tot ceea se întâmplă în preajmă.

            În continuare, autorul dezvoltă şi explică anumite elemente semantice în lirica eminesciană: vijelia, apa  - sub diferitele ei chipuri, aerul, stânca şi stejarul, binomul popor-stejar sacru, etc.

            „Şi dacă – spune Adrian Botez – este singurul care are astfel de menire, şi dacă este popor stejar, deci axis mundi – înseamnă, pe cale de consecinţă, că menirea lui este să dea semnificaţie celorlalte popoare, lipsite de vlaga divină – să dea semnificaţie lumii, cosmosului. Poporul român este poporul sacru, conţine salvarea lumii întru semantica sacră.

            Eminescu spune clar că nu vrea, pentru neamul său „fericire”, căci, în Valea Plângerii, care este Pământul, „fericirea” înseamnă inconştienţă/ responsabilitate – ci măreţia martirajului, pentru a-şi frânge soarta, iluzorie, şi a binemerita să ajungă la soarta metafizică… Să-şi împlinească misiunea, înseamnă ori să  suporte, extrem, iniţierea prin istorie – ori să dispară din planul divin!!!”

            De aceea, tranşant, Adrian Botez punctează şi responsabilizează, cere socoteală, revendică: „De ce nu dăm mărturie, cu toată puterea? De ce nu ne instituim în martori pentru Neamul nostru din VECI – Neamul Metafizic Românesc (neam de înţelepţi şi buni în faţa lui Dumnezeu!) – pe care l-am întrezărit, în comportamentul lor, al părinţilor şi bunilor noştri -  comportament plin de bună cuviinţă şi credincioşie şi respect faţă de toate ale trupului şi ale Duhului???!!!”

            O asemenea „ardere pe rug” cere devotament de măsură.

            Adrian Botez nu e omul jumătăţilor de măsură. El se avântă cu toată fiinţa în bătălia, de dinainte pierdută, cu stihiile şi mentalităţile veacului – şi, cu măiestria câştigată în ani lungi de aplecare a condeiului peste filă, vrea să aducă în spaţiul echilibrului şi al credinţei, vrea să întoarcă la normal, muzica infinită a Cuvântului, a cărţilor – acordată la diapazonul divin.

            De aceea este peste măsură de revoltat, când alţii închid ochii şi nu se implică. El este implicat efectiv şi afectiv în acest război psihologic cu răul, hotărât să-şi cheltuiască întreg arsenalul pentru o cauză cât se poate de onorabilă: propăşirea Neamului său Metafizic! Acestea sunt probele supreme ale mărturiei dragostei sale de Ţară şi Neam, într-un timp în care, cei mai mulţi o scot la mezat ori o vând de-a dreptul, pentru 30 de arginţi, aşa cum a fost vândut Mântuitorul.

            „Ori ne înţelegem misiunea de Candelă Veşnic Nestinsă, pentru toate neamurile (cele care, deja, tremură de groază, în întuneric şi cată să vadă unde a mai lăsat Dumnezeu lumină, pe Pământ, pentru a reaprinde…lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat…) ori dispăream din arena istoriei iniţiatice, din planul vast al dumnezeirii – şi alt Neam va fi desemnat de Dumnezeu drept Candelă  a Lumii!!!”– strigă Adrian Botez, parcă dând un ultimatum  întregii omeniri.

            O asemenea statură spirituală nu mai are nevoie de sprijin. Căci, rădăcinile, deşi în pământ, mâinile ridicate spre Înalt, privirile la Cel ce nu poate fi privit, Adrian Botez se înalţă cu mult deasupra opiniei comune, care încă bâjbâind prin întuneric şi agăţată cu putere de tot ce e contingent, trăieşte de parcă  n-ar trebui să moară niciodată.

            Conştiinţele laxe, călduţe, nu intră în graţia lui Adrian Botez, aşa cum nici în gura lui Dumnezeu, „cei călduţi”, care vor fi scuipaţi deîndată afară.

            Ar fi de-a dreptul imposibil să cităm tot ce e interesant în cartea Domnului Adrian Botez, fiindcă TOTUL ESTE INTERESANT, şi ar trebui reprodus în întregime. Cu jindul că nu putem sublinia mai multe aspecte, ne mărginim a puncta, principalele teme dezbătute de Domnia sa în această carte de excepţie.

            Structurată în 7 capitole, vizând probleme de  Religie (1); Patrie şi Neam Metafizic (2); Învăţământ şi Cultură (3); Sociale (4); Mari probleme spirituale, naţionale şi internaţionale (5); Problema aromânilor; Trecut, prezent, viitor şi…soluţii de continuitate (7) şi încheiată cu Concluzii”  şi o Postfaţă pertinentă, alcătuită de Dl. Artur Silvestri, cartea „Ruguri. România sub asediu” – a Domnului Adrian Botez este un document de o importanţă excepţională, o analiză la sânge a principalelor probleme economice, politice, morale, spirituale, care frământă şi ard în societatea românească contemporană şi în lumea întreagă. Foarte  bine documentat şi erudit de înaltă ţinută, cu o statură morală desăvârşită, Dl. Adrian Botez vorbeşte „la obiect”, clar, răspicat, fără  grimase, fără măşti, dar şi fără înflorituri de prisos, patriotarde, în stare să stoarcă lacrimi de crocodil din ochii orbi ai contemporanilor. El radiografiază, aşa cum am subliniat, starea Naţiunii, a Neamului Românesc în care se vede, se simte că e implicat şi mistuit de o patimă devoratoare. Dacă ar fi să-i găsim un echivalent, acesta ar fi gânditorul creştin Petre Ţuţea, cel care îşi împărţea dragostea şi devotamentul „Între Dumnezeu şi neamul meu”.

            El atinge probleme de importanţă vitală pentru naţiune -, aşa cum am văzut dar şi, Reflecţii asupra învăţământului românesc şi mondial contemporan; despre Şcoala românească şi democraţia – (un fel de anchetă pertinentă); probleme privitoare la Apariţia, în şcolile României a manualelor alternative);  adevărate pamflete despre „Creştinii musulmani” – zburdălniciile „gays”-lor şi alte halimale româno-europeano-mondiale/ mondialiceşte – text subintitulat; „roman în trei capitole…şi cu  epilog…”; despre Dezintegrarea cultural-spirituală…şi nu doar a românilor! Apoi, probleme sociale despre „Capitalism+Proprietate cu orice preţ= Crimă!!!” – iată ce ecuaţie sinistră!, despre „Ţigănirea de bună voie  a românilor…şi satul românesc contemporan” – pamflet amar foarte documentat; despre „agresiunea mondială asupra tinerilor, în secolul XX, continuare în XXI (spicuind declaraţiile unor celebrităţi mondiale); urmează Marile probleme spirituale Naţionale şi Internaţionale, cu referire la: „Memorie românească” şi „Ţinutul/ Ţara Secuilor”,  apoi, un eseu-pamflet intitulat „Împotriva cumanizării” prin dl. Djuvara;  despre „Circul de Stat” şi A patra Romă – sau Sinteze apocaliptice!!!” despre „Trădări mari, trădări mici…”; Despre caiafele mondial/mondialiste”,  probleme cu implicaţii politico-sociale: „Ce lipseşte Raportului Tismăneanu...”, apoi, „Epoci şi manipulări”; „Despre cine şi despre ce n-are voie să scrie ziaristul de azi…” Despre „Mercenarii români” – cărora li se mai pregătesc…încă multe şi binecuvântate bucurii!!!; „Cum poţi deveni antisemit”; Despre românii şi „gazdele” europene ,  cu alte cuvinte, după expresia ironică a domniei sale, „O lume nebună, nebună…şi ucigaşă din faşă!!!”

            Adrian Botez se adânceşte în „Problema aromânilor” – aceşti „fraţi di mumă şi di-un tată”; despre istoria lor   şi despre personalitatea unui titan aromân: profesorul, cărturarul şi luptătorul HRISTU CÂNDROVEANU, veşti despre „asasinate în modernitate”…(„aromânii, sub politica grecilor contemporani…”).

            În sfârşit, în ultimul capitol Adrian  Botez vorbeşte despre „Necesitatea „toleranţei zero” (faţă de atacurile anti-spirituale/anti-identitare) – autentica „toleranţă”!!!”

            Iar în concluzie atinge problema cheie: Necesitatea reperului moral-social stabil: DIVINITATEA.

            Conferind relief sonor cuvântului obişnuit, comun, ori, dimpotrivă, prin accentuarea tăcerii, a unei silabe, a unei nuanţe, cu un profesionalism care nu poate fi pus la îndoială, Dl. Adrian Botez îşi pune de fapt, pe tavă, propriile trăiri, propriul suflet, la discreţia devoratorilor de suflete. Însă pentru Domnia sa, nu contează, de vreme ce are pe deplin conştiinţa actului împlinit.

            Adrian Botez este un strălucit scriitor ANGAJAT, pus în slujba patriei, fără rezerve. A Patriei şi a Neamului său. El nu-şi îngăduie scrieri superflue, de moment sau pentru simpla distracţie, despre subiecte care să capete reiting, nici nu-l interesează aşa ceva, nici de departe. Şi cred că nici n-ar putea, chiar dacă s-ar strădui, să fie în trend.

El arde pe rugul iubirii de Dumnezeu şi de ţară, suferă până la kenoza de sine pentru orice ofensă i se aduce, de către români sau străini, e în stare să se ia (la figurat!) de gât cu denigratorii ei şi îşi aşează ca un blazon, ori ca pe o diademă  pe frunte, această suferinţă-luptă continuă-mistuire până la cenuşă, pentru cauza românească pentru „ŢINTA FINALĂ A SUFERINŢEI  IDEALE!!!

Scriitor  serios, responsabil întru totul asupra afirmaţiilor sale,  Adrian Botez doreşte, prin cartea „Ruguri. România sub asediu”, să tragă semnalul de alarmă, spre trezvie spirituală, să aprindă becul roşu (ori  rugul-de-sine), pentru ca românii să se deştepte din starea de lâncezire, buimăceală, confuzie, letargie spirituală, să ia atitudine, să facă atât cât mai pot – cea ce trebuie ca să nu dispărem definitiv ca naţiune, de pe harta lumii.

Cât plăteşte pentru această implicare directă şi totală în miezul de foc al problemelor stringente, se vede: e singularizat, marginalizat, lăsat să propovăduiască în pustiu.

Dar, poate că spusele Domniei sale vor găsi, într-o zi, pământ reavăn, şi, precum seminţele sănătoase, mustoase, vor încolţi, vor creşte, vor înflori şi vor da rod, la rându-le.

Ceea ce îi dorim din toată inima.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

 

 

 

 

                                                         

Subscribe to comments feed Comentarii (378 publicate)

avatar
Trix 10/10/2012 19:04:59
An answer from an expert! Thanks for contrbuitnig.
avatar
wybzbkt 11/10/2012 05:14:07
7SDS8o <a href="http://xpikhvlhrpfy.com/">xpikhvlhrpfy</a>
avatar
Jesslyn 14/10/2012 16:53:14
<a href="http://www.floridacarinsurers.net/">Florida car insurance quotes</a> 0601 <a href="http://www.cheapestcarinsur.com/">cheap car insurance</a> %((
avatar
Bettie 16/10/2012 16:53:02
<a href="http://dockpartner.com/">state auto insurance</a> 09916 <a href="http://paredesquehablan.com/">auto insurance quotes</a> 516
avatar
Skip 25/10/2012 23:28:15
<a href="http://www.lowestquoteforinsurance.com/">life insurance quotes</a> 1537 <a href="http://www.carinsurshopping.com/">auto insurance quotes</a> aib
avatar
Seston 27/10/2012 19:44:22
<a href="http://www.getyourautoinsur.com/">car insurance</a> smr <a href="http://www.creditcardsproviders.net/">credit card</a> 4294
avatar
Madge 01/11/2012 03:35:44
<a href="http://www.searchedtabs.com/">levitra</a> =]]] <a href="http://www.getacheapcoverage.com/">car insurance quotes</a> =P
avatar
Coralee 02/11/2012 19:31:35
<a href="http://www.locatefreequotes.net/">nj car insurance</a> cjrpzr <a href="http://www.getacheapcoverage.com/">car insurance quotes</a> 8-)))
avatar
Rayshelon 04/11/2012 14:42:33
<a href="http://www.searchedtabs.com/">levitra</a> qrxyd <a href="http://www.getacheapcoverage.com/">car insurance quotes</a> 330
avatar
Emily 08/11/2012 04:26:45
<a href="http://randompattern.net/">online auto insurance quotes</a> :-]] <a href="http://lf1medsoc.com/">auto insurance online</a> 03726
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 next total: 378 | afişare: 1 - 10

Spune-ţi părerea despre acest articol!

  • Bold
  • Italic
  • Underline
  • Quote

Te rog să introduci codul din imagine:

Captcha
  • Trimite unui prieten Trimite unui prieten
  • Versiune pentru imprimantă Versiune pentru imprimantă
  • Versiune text Versiune text

Informatii Autor

Jurnalul de Vrancea

Articolul este etichetat cu:

rugi, ruguri

VOTEAZĂ ACEST ARTICOL

0