Avem în continuare doi "premieri FMI" într-unul singur: Băsescu-Boc

Am intrat în noul an, 2010, neprimeniţi, cu Traian Băsescu preşedinte al României şi Emil Boc premier – nimic mai retrograd.

Retrograd, da (apropo de mersul retrograd al planetelor, care produce mari neajunsuri; de altfel, mişcarea planetară, încep să cred, e de vină că a fost influenţat emotiv electoratul la alegerile prezidenţiale de partea lui Băsescu şi că, mai apoi, a fost păstrat în funcţie Boc; în previziunile pentru 2010 se subliniază că Mircea Geoană a avut şi are o hartă astrală mai proastă decât Băsescu şi că Boc e preferatul aştrilor; nu e greu de înţeles că au fost consultaţi astrologii înainte de a se reînscrie Băsescu în cursa electorală şi a fost asigurat că el câştigă pe 6 decembrie 2009). Nimic mai deprimant – efectul scumpirilor „prin acciză” de la 1 ianuarie 2010 (benzina, să dau un exemplu, costă peste noapte 1 euro / litru deja; ea va creşte toate preţurile; alt exemplu, ţigările, un pachet costă acum peste 10 lei noi, ceea ce face cică electoratul optimist al lui Băsescu să declare că se lasă de fumat) îi va trezi la realitate şi pe cei mai înfocaţi susţinători ai celor „doi premieri într-unul” Băsescu-Boc. Aveam speranţa că prin schimbarea comunistului Băsescu, în 6 decembrie 2009, încheiem perioada de tranziţie de 20 de ani de la comunism la „democraţie” (cuvântul „democraţie” a intrat în limbajul de lemn, nu mai are nici o semnificaţie benefică). N-a fost să fie. Împreună, Băsescu şi Boc au dat dovadă de crasă incompetenţă în 2009 (nu şi în plan personal, interesele lor şi ale partidului unic PDL au fost strălucite) – şi cu toate acestea, împotriva intereselor majorităţii românilor, au fost păstraţi de destin în funcţiile înalte. Sigur, e prea simplu să crezi că de vină pentru falimentul României e numai criza mondială (asta e propaganda de rigoare a „portocaliilor”)! Eu consider că România are în continuare ghinion la nivel de conducere a ţării. Eu consider că România are în continuare ghinion la nivel de conducere a ţării. Şi asta şi din cauza hărţii astrale proaste a României la acest nivel înalt. Mai rău e că românii consideră că permanentul lor sacrificiu pe altarul viitorului luminos (când a fost sacrificat pe altarul comunismului, când a fost şi e sacrificat pe altarul tranziţiei postcomuniste, al fricii de ziua de mâine) e o pedeapsă divină. Azi, mai mult decât ieri, luăm seama că reforma şi modernizarea statului de care tot face caz ipocritul Băsescu au legătură numai cu directivele FMI. Iar FMI nu a reformat pe nimeni, nici n-a modernizat, din contră, el a dus de râpă viitorul unor ţări care n-au avut altă grijă decât să plătească datoriile la FMI. Azi, mai mult decât ieri, luăm seama că reforma şi modernizarea statului de care tot face caz ipocritul Băsescu au legătură numai cu directivele FMI. Iar FMI nu a reformat pe nimeni, nici n-a modernizat, din contră Pe mulţi i-a surprins faptul că Băsescu l-a desemnat tot pe Boc premier – dar Boc e „premierul FMI” (agreat de FMI, el are semnătura pe acordul stand-by), nu e nici o surpriză. Scriam din octombrie anul trecut de temerea mea că în situaţia de instabilitate pe toate planurile în care ne aflăm, premierul României ar trebui să fie numit direct de FMI şi Comisia Europeană, plus Banca Mondială (creditori ai salariilor, pensiilor şi alocaţiilor sociale la noi), nu de preşedintele Traian Băsescu, care a reuşit să aducă ţara în pragul insolvabilităţii. Pe fondul crizei economice şi financiare şi al crizei politice şi administrative instaurate de anul trecut, eram atunci ameninţaţi, ca şi acum, să nu mai putem să atragem următoarele tranşe de împrumut de la FMI şi CE. Că veni vorba de bani-grămadă „europeni”, veniţi prin Comisia Europeană sau Banca Europeană de Dezvoltare către România, membră a UE. Vă mai amintiţi de reproşurile cinice din 2008, de dinaintea alegerilor parlamentare, ale preşedintelui Băsescu, când făcea campanie electorală pentru PDL, cu faptul că vechiul guvern PNL-UDMR n-a reuşit să atragă fonduri europene decât simbolic? Noul guvern Boc a promis atunci că va atrage peste noapte miliardele de euro din aceste fonduri şi va face o mie de kilometri de autostradă! Sentimentul de penibil e copleşitor: de trei ani de când am intrat în UE, n-am reuşit să atragem nici 8 la sută din suma totală pusă nouă la dispoziţie de UE (adică 5,6 miliarde de euro, incluzând fondurile de preaderare necheltuite până în 2007): am atras 435 milioane de euro. Şi ştiţi unde n-au fost deloc atrase fonduri europene? La Transport… În schimb, miniştrii din „regimul Băsescu” de la Transport au obţinut bani de la bietul buget al României pentru a face anul trecut… 42 de kilometri de autostradă (nefinisaţi), cu titlu de „investiţii”. La fel, la nivel de autorităţi locale (la „deconcentratele lui Băsescu”, nu?), gradul de absorbţie de venituri europene e aproape de zero. Scuza cu faptul că România n-are bani de co-finanţare la fondurile europene pentru orice gen de proiect măreţ (de la autostrăzi la tragerea apei curente la ţară; las la o parte faptul că sunt străzi cu nemiluita în oraşele ţării care n-au canalizare) este inadmisibilă. Asta înseamnă reformă a lui Băsescu şi modernizare a statului, prin economisire, prin trimiterea în concedii fără plată lunar, prin scumpiri şi micşorarea consumului? De aici se vede lipsa de competenţă flagrantă a gestionarilor bugetului ţării (care la investiţii ar trebui să includă taman aceşti bani pentru cofinanţări, să fie atrase întâi miliardele de euro de la UE). Pe de altă parte, FMI-ul american ne-a făcut nu o dată figura să taie finanţarea, acordurile stand-by postcomuniste fiind rupte după prima sau a doua tranşă de credit trimisă către România. La sfârşitul anului trecut FMI a găsit un nou motiv să pună piciorul în prag clasei noastre politice aflate la putere, clasă care a demolat economia şi în care nu mai poţi să ai încredere, amânînd tranşa a treia.  Să sperăm că în februarie 2010 o vom primi. Condiţiile curbelor de sacrificiu puse de FMI nu pot fi îndeplinite „contabiliceşte”, România executivă nu-şi poate permite să declanşeze şi o criză socială prin măsurile nepopulare cerute. Cum să dai afară brusc 600.000 de bugetari (aşa a cerut FMI; între timp s-a mai tăiat din coada pisicii, se vorbeşte de o cifră de 150.000) şi cum să micşorezi românilor salariile şi pensiile, când şi aşa nivelul de trai e nedemn? Asta înseamnă reformă a lui Băsescu şi modernizare a statului, prin economisire, prin trimiterea în concedii fără plată lunar, prin scumpiri şi micşorarea consumului? E adevărat, nici din venituri proprii România lui Băsescu nu mai poate trăi. Şi dacă FMI ne întoarce spatele, la fel vor face şi creditorii UE şi Banca Mondială (şi piaţa de credit internaţională). Suntem o ţară plină de umor? În spatele umorului afişat ostentativ, însă, stă tragicul cotidian… Numai un premier numit de FMI şi de UE ne mai poate scoate la liman? Nu mă refer la administrarea sărăciei de la noi de către angajaţi ai FMI şi ai UE. Ci la un premier „ mai independent, mai uman” român agreat de partidele parlamentare, dar „cu ok” dat de FMI şi UE – s-a încercat cu de-al de  Lucian Croitoru şi Liviu Negoiţă degeaba. S-a ajuns tot la premierul FMI Băsescu-Boc. Suntem o ţară plină de umor? În spatele umorului afişat ostentativ, însă, stă tragicul cotidian…