NU AM „LEGITIMAT” ACESTE ALEGERI CIUDATE

Jurnal, 22 noiembrie. La ora 20,50, după o zi grea, dedicată culturii din jurul meu, vieţii mele modeste şi plăcute, găsesc în casa mea, pe televizorul meu, aceleaşi moace neconvingătoare, mâncătoare de fructe electorale porceşti. Mă uit încă o dată la aceste figuri de cartier bazate pe „principiul votului util” şi decid: nu mai votez

 Jurnal, 22 noiembrie. La ora 20,50, după o zi grea, dedicată culturii din jurul meu, vieţii mele modeste şi plăcute, găsesc în casa mea, pe televizorul meu, aceleaşi moace neconvingătoare, mâncătoare de fructe electorale porceşti: Hurezeanu, Tudor Popescu, veşnicul Tănase de la UTC, Boda Iosif şi alte figuri de terorişti experţi în intrarea şi ieşirea părerilor noastre din urne şi urme. Secţia mea de votare e cam la 300 de metri depărtare de casă. Mă uit încă o dată la aceste figuri de cartier bazate pe „principiul votului util” şi decid: nu mai votez.  Mai sunt 9 minute până la închiderea secţiilor de votare. Vorbeşte Hurezeanu. Nu, nu mai ies din casă la această oră.  În fine, e ora 21,00. Se anunţă ceea ce puteam anunţa şi noi, fără nicio cheltuială. Rezultatul alegerilor e impresionant, zice Băsescu. Mi-e silă să mai zic ceva. Aranjamentul e clar. Toată lumea e fericită. Primii trei candidaţi sunt pe primele trei locuri. În ordinea şi raţiunea lor. Se aude chiar şi din baie vocea euforică a lui Băsescu. Victorie „de etapă”. Ştie el ce ştie. Urmează Geoană, care, şi el, e mulţumit de rezultat. Ba chiar îl felicită compătimitor pe Crin Antonescu. Hai sictir la voi şi la afişele voastre electorale cu preţul cărora se puteau tipări operele complete ale tuturor scriitorilor români clasici. Hai sictir la voi şi la afişele voastre electorale cu preţul cărora se puteau tipări operele complete ale tuturor scriitorilor români clasici. Am senzaţia că telecomanda nu mai funcţionează, pentru că, după anunţarea „rezultatelor”  , vorbesc tot alde Hurezeanu şi Tudor Popescu, inşi care, deja se simt confortabil în pantalonii turului doi, ca intelecutali autentici ce se cred... 

CU OCHII ŞI TIMPANUL PE EI 

     După ce mi s-a înscenat o porcărie pe unul din canalele de dejecţii naţionale ale lui Voiculescu Dan, cu câteva zile înainte de alegeri, mă bătea gândul să-l votez pe Băsescu. Acesta, în comparaţie cu Geoană, te minte în faţă. Am zeci de prieteni pesedişti, unii dintre ei oameni mai mult decât onorabili. Îmi pare rău că nu pot fi pe aceeaşi lungime de undă cu ei. Televiziunea lui Voiculescu mi-a lezat imaginea, onorabilitatea chiar. Ca să nu mai spun că, în urmă cu vreo trei ani, am semnat un contract de colaborare cu Trustul Intact, valabil pe o jumătate de an. Am trimis vreo zece articole/ştiri, apoi, văzând că acestea nu sunt publicate, am abandonat „colaborarea” . La începutul anului următor, mi s-a trimis o adresă în care mi se propunea semnarea/prelungirea contractului. I-am întrebat ce şi pentru ce să semnez dacă noi nu am avut nicio colaborare concretă. Trăim în ţara curvelor politice. În primul contract băieţii lui Voiculescu au avut toate datele mele personale. Mă întreb dacă nu cumva cineva a semnat vreun stat de plată în locul meu. Poate s-o sesiza cineva din oficiu şi le-o răsfoi băieţilor şi fetelor actele contabile. Acum am de gând să dau în judecată televiziunea lui Voiculescu. Nu numai eu, ci tot grupul de scriitori batjocoriţi de postul său de televiziune. Am prieteni în această televiziune, unul dintre ei fiind chiar şef pe acolo. Conştiinţa mă obligă să mă apăr. Mă simt vinovat că, uneori, aproape absent, am tot văzut şi ascultat cum, o fiinţă vulgară precum Mircea Badea toarnă tone de rahat peste tot ce i se pare lui că ar avea nevoie de acest îngrăşământ produs de creierul său industrial. Un astfel de badea, ceva mai puţin vizibil, e drept, s-a gâinăţat pe vârful pantofului mei. După acest gest urât, am fost sunat şi mi s-au adus „mii de scuze”. Nu am acceptat nimic. Nu primesc scuze nici măcar de la mine însumi. Observ doar cât de mult rău au făcut populaţiei în aceşti ani toate  posturile noastre (pardon, ale lor) de televiziune. Ceva trebuie făcut în această privinţă. Ar trebui ca şi spectatorii, nu numai securiştii din spatele telecomenzii, să ştie de unde vine şi cât costă fiecare reclamă tv. Nu de alta, ci doar pentru a ne da şi noi seama când din ăştia, de-alde badea, înjură cu motiv, fără motiv sau din prostie. Băieţii lui Voiculescu au avut toate datele mele personale. Mă întreb dacă nu cumva cineva a semnat vreun stat de plată în locul meu. Poate s-o sesiza cineva din oficiu şi le-o răsfoi băieţilor şi fetelor actele contabile. Acum am de gând să dau în judecată televiziunea lui Voiculescu. Nu numai eu, ci tot grupul de scriitori batjocoriţi de postul său de televiziune. Adică: pe bani din reclamă, pe reclame neîncasate sau tot din prostie. Acum, că tot veni pe capul meu această întâmplare urâtă, am început să mă uit la personajele ce se perindă pe ecranele lui Voiculescu, întrebându-mă cu ce scop sunt ele pe acolo: ciuvicii, stanii şi branii, stăneştii roşcaţi etc. Sunt vremuri în care dacă nu te uiţi dedesubtul tău te poţi trezi muşcat de fund de cine ştie ce jivină ascunsă-n fecalele latrinei publice. Ne place sau nu ce ni se arată zi şi noapte, noapte şi zi, trebuie să stăm cu ochii şi timpanele pe ecranele lor. Nu aveţi senzaţia că mai tot timpul aceste p(r)osturi de televiziune vor să ne adoarmă? Trăim în ţara curvelor politice. Peste două săptămâni, voturile liberalilor, de exemplu, pot fi surprinse cu botul sub plapuma pedelistă sau cea pesedistă.

TRĂNCĂNEALA ELECTORALĂ

    E ziua alegerilor prezindenţiale, primul tur. La ora 14,00, împreună cu alţi colegi în ale scrisului, culmea, doi dintre ei foşti parlamentari, urmează să prezint, timp de două ore, în direct, la un post local de televiziune un almanah recent apărut. La televizor e circ. Circ electoral. Pe posturile lui Voiculescu se vede bine tendinţa manipulatorie. Plec mai devreme de acasă cu gândul de a vota mai spre seară. Din motive de suflat în iaurt. Încă nu ştiu pe cine voi vota. Nu-mi place niciunul dintre candidaţi. Trec pe la servici, deschid calculatorul şi încerc să rezolv măcar corespondenţa pe e-mail, căci nu am niciun alt chef de scris. Între timp, la televizorul din birou îi aud pe aceiaşi trăncălăi electorali, analiştii nimicului. Unul din ei, mare şef pe la un ziar local, de Bucureşti adică, se îmbăţoşează în spatele ecranului, i se ascute barba vorbind şi se manifestă tare iritat pentru că unul din interlocutorii săi spune clar că s-ar putea să nu se prezinte la vot, pentru că nu are pe cine să voteze, niciun din candidaţi necorcondând cu pretenţiilor sale de simplu cetăţean. Plec mai devreme de acasă cu gândul de a vota mai spre seară. Din motive de suflat în iaurt. Încă nu ştiu pe cine voi vota. Nu-mi place niciunul dintre candidaţi. Corect! Numai că, ziaristul-analist se răsteşte le preopinentul său, un intelectual rafinat, trecut şi prin viaţa occidentală, spunându-i că, dacă nu votează, nu are niciun drept să mai comenteze ceva despre alegeri. Ca să vezi debilitate agresivă. N-am reţinut numele insului-ziarist, însă îl ştiu după figură. E prezent tot timpul pe micul ecran. Vorbeşte mereu. Are păreri. Dă şi sfaturi. E şi polemicos. Unul Cighir sau Mighir. În fine, nu are importanţă numele său. Important este că, iată cât de colerici ajungem, după ce vezi şi auzi un astfel de ins chiar că ţi-e silă să mai votezi. Ca să nu mai ai dreptul să comentezi, trebuie să ţi-o faci cu Constituţia lui Mighir. De ce nu sunt invitaţi la televiziuni, în aceste momente electorale decisive, oameni de cultură, academicieni, actori, scriitori etc.? Măcar pentru a fi minţiţi estetic, nu de altceva şi de altcineva, de specimene precum Mighir?
Marin IFRIM