NE-AM ÎNTORS DEJA ÎN EPOCA DE AUR?

Românii care sunt mai în vârstă ştiu bine ce însemna, cu ani în urmă, epoca de aur. Cei tineri, nicio grijă, învaţă şi ei, în fiecare clipă, nu din cărţile de istorie, ci pe propria lor piele, semnificaţiile multiple ale acestui concept : foamete, frig în case, batjocură tocmai din partea celor puşi să te apere şi, peste toate acestea, mai grea şi mai ameninţătoare, spaima de a spune ceva împotrivă. *** TRENUL GROAZEI ÎNTRE FOCŞANI ŞI ADJUD *** SUNTEM UN POPOR DE NESIMŢIŢI!?? *** ACADEMICIANUL ŞI UNIVERSITARA

Românii care sunt mai în vârstă ştiu bine ce însemna, cu ani în urmă, epoca de aur. Cei tineri, nicio grijă, învaţă şi ei, în fiecare clipă, nu din cărţile de istorie, ci pe propria lor piele, semnificaţiile multiple ale acestui concept : foamete, frig în case, batjocură tocmai din partea celor puşi să te apere şi, peste toate acestea, mai grea şi mai ameninţătoare, spaima de a spune ceva împotrivă.               Aproape toţi tăceam, cum tăcem şi acum, ba mai şi aplaudam atunci când cântăreţii de profesie înălţau ode conducătorilor iubiţi, cum se întâmplă şi acum, foarte puţini au avut curajul de a înfrunta adevărul… dar cu câte sacrificii… ca şi acum! Nu-i aşa că începeţi să recunoaşteţi simptomele acestei boli, a "epocii de aur" în înseşi măruntaiele contemporaneităţii noastre postdecembriste?

              Aproape toţi tăceam, cum tăcem şi acum, ba mai şi aplaudam atunci când cântăreţii de profesie înălţau ode conducătorilor iubiţi, cum se întâmplă şi acum, foarte puţini au avut curajul de a înfrunta adevărul… dar cu câte sacrificii… ca şi acum!

              Nu-i aşa că începeţi să recunoaşteţi simptomele acestei boli, în înseşi măruntaiele contemporaneităţii noastre postdecembriste? Dacă totuşi mai aveţi îndoieli, haideţi să vă aduc eu câteva argumente!

                            TRENUL GROAZEI ÎNTRE FOCŞANI ŞI ADJUD

                6 martie, 2010. Atenţie, mare atenţie: se împlinesc exact 65 de ani de la instaurarea guvernului condus de Petru Groza, începutul sfârşitului normalităţii… se ştie!

                 Ora 12 noaptea. Gara din Focşani este aproape goală, excepţie făcând doar câţiva întârziaţi din cine ştie ce cauze, aşteptând acceleratul de 12 şi ceva, câţiva băutori fruntaşi din cârciuma gării şi câţiva manglitori de portofele care se plimbă nestingheriţi de nimeni pe peron. Nici urmă de poliţişti, de jandarmi. Aproape că ţi se face frică şi că îţi vine să pleci, dar nu ai încotro : trebuie să ajungi acasă. Soseşte trenul ( printr-o adevărată minune, fără întârziere!), cei câţiva călători, printre care şi eu, urcăm în vagoane. Pustiu, ger şi beznă! Exact ca în epoca de aur!

                  Cineva îmi spune că, în alte vagoane, s-ar putea  să găsim şi lumină şi căldură şi mai mulţi călători, aşa că pornim împreună în căutarea paradisului: un vagon, al doilea… toate la fel. Mă opresc, pentru că şi aşa, nu am decât trei sferturi de oră de mers, până la coborâre. Se opresc şi manglitorii de pe peron, care s-au urcat şi ei în tren. Începe să mi se facă frică, astfel că intru într-un compartiment. La nici un minut distanţă intră şi o domnişoară care mă roagă să o primesc, pentru că-i este frică. Şi ei! Merge tocmai până la Câmpulug Moldovenesc şi este studentă la medicină. Abia după ce am coborât, mi-am adus aminte de o călătorie aproape identică: aceleaşi vagoane întunecate şi îngheţate, doar fără manglitori şi cu mulţi, mulţi miliţieni. Era cam prin anul 1986. Adică în plină epocă de aur!

                   Nici controlor de bilete, nici poliţie feroviară, nimic. Doar câţiva manglitori, cu priviri obraznice, obligându-ne să luăm hotărârea să căutăm totuşi un alt vagon… pe care-l găsim tot fără lumină şi căldură, dar cu mai mulţi oameni care păreau chiar călători… pentru siguranţa tinerei  medicinist, căci eu deja trebuia să cobor.

                    Abia după ce am coborât, mi-am adus aminte de o călătorie aproape identică: aceleaşi vagoane întunecate şi îngheţate, doar fără manglitori şi cu mulţi, mulţi miliţieni. Era cam prin anul 1986. Adică în plină epocă de aur!

                                SUNTEM UN POPOR DE NESIMŢIŢI!??

                      Vă mai aduceţi aminte în ce epocă se practica, la scară generalizată, învrăjbirea unei categorii sociale împotriva celorlalte? A muncitorilor împotriva intelectualilor, a membrilor de partid împotriva celor fără…, a săracilor împotriva bogaţilor? Nu cumva era chiar vestita epocă de aur? Nu cumva chiar atunci, parcă îţi era ruşine (ceva mai înainte, chiar frică!) să recunoşti că eşti fiu de intelectual, ca să nu mai vorbim de fiii foştilor „exploatatori”?

                       Îmi aduc bine aminte, era prin anii 60, cum mi se refuza, elev fiind, dreptul de a participa la meditaţiile organizate de şcoală, pe simplul motiv că eram fiu de învăţători… De intelectuali, adică, nu de muncitori sau ţărani! Îmi mai aduc aminte cum, mai târziu, nu erai luat de nimeni în seamă, dacă nu erai membru de partid, riscând chiar să fii dat afară din slujbă. Suntem un popor de nesimţiţi, cu singura excepţie a celor care ne guvernează şi care vor, cu orice preţ, să ne educe şi să ne aducă pe drumul cel bun! Asmuţindu-ne, pur şi simplu, pe unii împotriva altora! Oare în ce epocă ne aflăm?

                       Ei bine, a trebuit să treacă douăzeci de ani ca să începem să simţim din nou aroma inconfundabilă a epocii de aur. Astăzi, în anul de graţie 2010 , se practică din nou acel descreierat război al tuturor împotriva tuturor. Astăzi, toţi aceia care au salarii sau pensii mari sunt nişte nesimţiţi; cei cu salarii sau pensii mici sunt şi ei nesimţiţi, de vreme ce-şi doresc ceva mai mult, sau de vreme ce nu se hotărăsc să moară odată, pentru a mai descongestiona cheltuielile bugetare. Parlamentarii sunt şi ei nişte nesimţiţi, de vreme ce sunt prea mulţi şi, mai ales, prea mulţi ne-portocalii!  Doctorii sunt nesimţiţi, popii sunt nesimţiţi, savanţii, scriitorii la fel.

                       Trăim din nou într-o lume în care hoţii lor sunt oameni cinstiţi şi numai hoţii altora sunt cu adevărat hoţi.  

                      Suntem un popor de nesimţiţi, cu singura excepţie a celor care ne guvernează şi care vor, cu orice preţ, să ne educe şi să ne aducă pe drumul cel bun! Asmuţindu-ne, pur şi simplu, pe unii împotriva altora! Oare în ce epocă ne aflăm?

                        Îmi aduc aminte de celebrul răspuns al lui Ilie Moromete, atunci când fiu-său  i-a spus că ei, comuniştii, vor să-i facă pe ţărani fericiţi: cum, măi Niculaie, vreţi să ne faceţi fericiţi, chiar dacă noi nu vrem?

                                        ACADEMICIANUL ŞI UNIVERSITARA

                         De foarte curând, toate canalele media ne-au bombardat pur şi simplu cu o ştire cel puţin uluitoare: preşedintelui Traian Băsescu i s-a decernat titlul de membru de onoare al Academiei Oamenilor de Ştiinţă.  Ţineţi-vă bine, oameni buni: Traian Băsescu - un fel de academician! Vă aduce aminte de ceva evenimentul acesta? De o vreme anume, în care preşedintele şi consoarta lui erau, ambii, academicieni şi savanţi de renume mondial? Prima turistă a ţării a ajuns chiar conferenţiar universitar la una din facultăţile particulare pe care le apără cu ardoare partidul ei drag, chiar dacă oferă diplome – cadou tuturor lichelelor şi analfabeţilor de bani gata, aflaţi sub protecţie portocalie

                          Numai că epoca noastră de aur se poate mândri cu mult mai multe realizări şi „succesuri” în acest domeniu. Astăzi, rar dacă mai întâlneşti vreun politician de mare anvergură care să nu aibă şi titlul de doctor în ştiinţe, în filozofie,în drept, în stâng etc. Prima turistă a ţării a ajuns chiar conferenţiar universitar la una din facultăţile particulare pe care le apără cu ardoare partidul ei drag, chiar dacă oferă diplome – cadou tuturor lichelelor şi analfabeţilor de bani gata, aflaţi sub protecţie portocalie.

                          Probabil dându-şi seama de ridicolul situaţiei, Traian Băsescu a refuzat titlul în cauză, fapt care nu are decât să-l onoreze…Numai că, după umila mea părere, gestul său ar trebui continuat cu încă două măsuri grabnice: să o sfătuiască pe prietena lui de taină să renunţe şi ea la titlul furat şi să desfiinţeze imediat instituţia care a îndrăznit să-l ofenseze pe el cu un asemenea titlu nemeritat, instituţie care, măcar din această cauză, numai ACADEMIE nu se poate numi.

                           Dar epoca de aur nu este compatibilă cu asemenea măsuri. Din nefericire!

Paul Spirescu