HOME | OPINII | Paul Spirescu | DACĂ ŞCOALA AR SCOATE „FILOSOFI”, NU NE-AŢI MAI CONDUCE ALDE VOI!

DACĂ ŞCOALA AR SCOATE „FILOSOFI”, NU NE-AŢI MAI CONDUCE ALDE VOI!

Font size: Decrease font Enlarge font
image

Oricât m-aş strădui, nu reuşesc să-mi scot din minte aprecierile aiurite şi aiuritoare făcute de Traian Băsescu la adresa şcolii româneşti, conform cărora aceasta nu ar scoate decât filosofi, în loc să scoată, vezi bine, ospătari şi tinichigii.

E drept că, mai târziu, la o timidă interpelare, în faţa camerelor de televiziune, a unui cunoscut filosof-lingău, acesta s-a corectat, afirmând că, de fapt el ar fi vrut ca, în loc de „filosofi”, să spună „tâmpiţi”! N-avem ce face, acesta este limbajul marinăresc al preşedintelui! Să încercăm împreună să-i descifrăm sensurile, dacă are vreunul!

                  În fond, afirmaţiile lui Băsescu ascund un raţionament comprimat, o entimemă, cum o numesc logicienii şi aceasta, dezvoltată, este următoarea: în loc să scoată ospătari sau tinichigii (singurele categorii profesionale de care preşedintele crede că are nevoie), şcoala românească scoate filosofi ; dar cum filosofii sunt, în accepţiunea domniei sale, nişte tâmpiţi, rezultă că şcoala românească scoate numai tâmpiţi. Este singurul tip de raţionament de care poate fi capabil Traian Băsescu: nevalid şi cu cel puţin o premisă falsă. În loc să scoată ospătari sau tinichigii (singurele categorii profesionale de care preşedintele crede că are nevoie), şcoala românească scoate filosofi ; dar cum filosofii sunt, în accepţiunea domniei sale, nişte tâmpiţi, rezultă că şcoala românească scoate numai tâmpiţi. Este singurul tip de raţionament de care poate fi capabil Traian Băsescu La gândirea lui originală nici nu ne-am putea aştepta la mai mult, astfel încât nici măcar n-am să mă obosesc să-i dezvălui erorile de raţionare.

                    Mult mai important mi se pare a fi să încercăm împreună să descifrăm enunţurile eliptice din acest raţionament, pe care autorul lui le ascunde cu bună ştiinţă şi care conduc în mod necesar către o singură concluzie: ţara a ajuns în prăpastie, nu datorită conducerii păguboase a lui şi a acoliţilor săi, ci datorită învăţământului românesc de proastă calitate care, producând numai tâmpiţi-filosofi, nu ar fi în stare să aducă remediile necesare. Drept pentru care profesorii trebuie luaţi în vizor, aduşi la stâlpul infamiei, reduse drastic salariile lor, despre care tot el bolborosea în campania electorală că sunt exagerat de mici… Exact stilul băsescian: dacă oamenii se îmbolnăvesc şi mor, de vină sunt medicii; dacă nu au medicamente, de vină sunt farmaciştii; profesorii sunt vinovaţi pentru că elevii lor sunt din ce în ce mai puţin pregătiţi, tot aşa cum, dacă un jurnalist descoperă vreo golănie portocalie, vinovaţi sunt mogulii de presă. Numai el şi gaşca lui nu au nicio vină!

                      Deşi sunt cadru didactic (sau poate tocmai de aceea!!!) nu am cum să nu recunosc cinstit că, într-adevăr, învăţământul românesc se deteriorează pe zi ce trece… Tot mai multe rebuturi, tot mai multe absenţe de la ore, tot mai puţini elevi cu dragoste de carte şi cu năzuinţa lucrului bine făcut, dar şi tot mai puţini profesori care-şi cunosc într-adevăr, pe dinlăuntru şi nu pe dinafară, disciplina pe care o predau. La toate acestea s-ar mai putea adăuga şi „târgurile” încheiate între unii profesori şi unii elevi şi din care obţin avantaje necuvenite ambele părţi aflate în tranzacţie. Nu se poate nega ceea ce este de domeniul evidenţei, dar a transforma aceste plăgi reale într-o boală generalizată reprezintă o gravă greşeală, dacă nu o ticăloşie de neiertat. Exact stilul băsescian: dacă oamenii se îmbolnăvesc şi mor, de vină sunt medicii; dacă nu au medicamente, de vină sunt farmaciştii; profesorii sunt vinovaţi pentru că elevii lor sunt din ce în ce mai puţin pregătiţi, tot aşa cum, dacă un jurnalist descoperă vreo golănie portocalie, vinovaţi sunt mogulii de presă. Numai el şi gaşca lui nu au nicio vină!

                       Numai că, domnilor politicieni, portocalii şi nu numai, NU TOŢI PROFESORII SUNT INCAPABILI, NU TOŢI PROFESORII IAU ŞPAGĂ, NU TOŢI  ÎŞI PRIVESC ELEVII CA PE NIŞTE DUŞMANI! Şi chiar şi aceia care păcătuiesc în sensul acesta, păcatele lor sunt infime pe lângă cele ale voastre.

                       Pe lângă prostia voastră, a lor pare scânteie de geniu! Măcar ei ştiu că impozitarea pensiei minime  este, de fapt, cel puţin din punct de vedere lingvistic, un nonsens: pentru că, dacă e minimă, nu o poţi face şi mai minimă, nu-i aşa? Măcar ei au bunul simţ să înţeleagă faptul că filosofia nu poate fi sinonimă cu prostia, că Olanda nu-şi impozitează pensiile ca la iarmaroc (aşa cum ne explică Andreea Vass intr-un articolaş – compilaţie, unde singurul lucru remarcabil este poza ei de actriţă hollywoodiană!),  sau că matematica nu se reduce pur şi simplu la aritmetică.

                        „Şpaga” pe care o iau unii dintre profesori (gest mizerabil, desigur!) este un simplu mezelic pe lângă  comisioanele, indemnizaţiile şi „micile atenţii” pe care le primiţi voi! Unde vă sunt dosarele de urmărire penală, stimaţi politicieni? Chiar Dan Bitman, care un timp a fost de-al vostru, a spus ceva în acest sens; ce răspuns aveţi la acuzaţiile lui?

                          La reproşul vostru de-a dreptul idiot că nu ne-am iubi elevii, vă răspundem cu sufletul împăcat că cei mai mulţi dintre noi chiar îi iubim ca pe propriii noştri copii: le suntem şi profesori şi părinţi şi fraţi mai mari; ne bucurăm de bucuriile lor şi ne întristăm de necazurile lor, cele mai multe produse chiar de voi; la sfârşitul fiecărui an îi premiem pe cei merituoşi cu diplome şi cărţi cumpărate chiar din puţinii noştri bani, pentru că voi vă gândiţi numai la vilele voastre, la amantele şi la amanţii voştri, la maşinile voastre de lux şi la vacanţele voastre exotice. Suntem infinit mai buni ca voi, domnilor politicieni! Suntem infinit mai buni ca voi, domnilor politicieni!

                           Voi nu ştiţi decât să vă răţoiţi la oamenii necăjiţi, rămaşi fără case, fără servicii, fără pensii, pe motiv că nu vă sunt recunoscători că încă îi mai lăsaţi şi pe ei să-şi ducă zilele de azi pe mâine

; pe sinistraţii care vă spun, cinstit, omeneşte, că au primit mai multe ajutoare de la străini decât de la guvern, îi trimiteţi batjocoritor să se adrese străinilor, omiţând că VOI sunteţi plătiţi din banii noştri şi nu străinii la care faceţi referire; o şmecheră mai face şi pe generoasa, oferindu-le bătrânelor pantofi cu toc ca să meargă la sapă cu ei. De aceea ne-a dat din nou Dumnezeu nenorocirea inundaţiilor, ca să dea unor neisprăviţi prilejul de a face turism ruralo – acvatic  şi de a-şi revărsa generozitatea lor năroadă.

                           Deja nu mai sunteţi voi ai României, ci România a ajuns a voastră!

                           Poate tocmai de aceea ne împroşcaţi cu noroi şi ne faceţi numai zile negre: vă părem anormali, în cotidiana noastră normalitate! Deja nu mai sunteţi voi ai României, ci România a ajuns a voastră! Ne urâţi, pentru că, în sinea voastră, sunteţi nevoiţi a recunoaşte că vă suntem superiori din toate punctele de vedere. Ba mai mult, că tot ce a mai rămas bun în voi, dacă într-adevăr a mai rămas ceva, este tot rezultatul muncii noastre devotate şi lipsite de speranţă. Restul aţi împrumutat, aţi copiat unii de la alţii. Tot aşa cum aţi procedat şi ca elevi!

                        În consecinţă, ar trebui să recunoaşteţi că vă convine de minune ca şcoala să nu scoată filosofi, ci tâmpiţi: dacă ar scoate filosofi, n-aţi mai fi  voi acolo unde sunteţi ci, dimpotrivă, acolo unde vă este locul, vorba lui Eminescu.

Paul Spirescu

Adaugă la: Add to your del.icio.us del.icio.us | Digg this story Digg

Subscribe to comments feed Comentarii (10 publicat):

Grigore S. pe 12/07/2010 03:17:55
avatar
Niciodata in istoria post- belica a acestei tari nu am fost condusi de o echipa mai proasta si mai ticaloasa.
Thumbs Up Thumbs Down
0
fostă elevă pe 12/07/2010 03:31:07
avatar
Aveţi dreptate şi d-voastră şi Lis: cinismul lor este strigător la cer şi dacă nu ne debarasăm grabnic de ei riscăm moartea acestei ţări. Ce fac celelalte partide? Ce face populaţia acestei ţări?
Thumbs Up Thumbs Down
0
Bogdan V. pe 12/07/2010 04:23:34
avatar
Basescu si ai lui fac cu noi exercitii de supravietuire. Mai mult ca sigur ca vrea s[ se razbune pe poporul roman, care nu l-a votat. A iesit din nou presedinte furand voturile.
Thumbs Up Thumbs Down
0
florentin pe 12/07/2010 04:49:43
avatar
Suntem condusi de o clica fascista. Basescu si capeteniile din jurul lui trebuie judecati. Nu e de glum[. Sunt ai, prosti, criminali.
Thumbs Up Thumbs Down
0
stelian s. pe 12/07/2010 04:58:20
avatar
Adevarul este ca si profesorii cinstiti ar trebui sa faca front comun impotriva celor care iau spaga si in timpul anului si la bacalaureat. Ce se intampla este inadmisibil.
Thumbs Up Thumbs Down
0
tehnician dentar pe 12/07/2010 05:12:03
avatar
Sa fim seriosi, ce spaga iau profesorii?
Ii poti numara pe degete pe cei care au o casa mai rasarita sau o masina mai bengoasa. Cei mai multi isi dramuiesc banutii de azi pe maine. Una din cele mai oropsite categorii sociale.
Thumbs Up Thumbs Down
0
profesor universitar pe 12/07/2010 05:32:08
avatar
Adevarul este ca ne vin la facultati studenti din ce in ce mai slab pregatiti. Sigur ca nu profesorii au cea mai mare vina, dar oare la nivelul preuniversitar chiar nu se poate face nimic in sensul acesta?
Thumbs Up Thumbs Down
0
Tel pe 12/07/2010 20:01:45
avatar
Nu stiu daca intentionat sau nu, dar comentatorii au deturnat pur si simplu sensul articolului, scriind despre chestiuni marginale. Cititi-l cu mai multa atentie.
Thumbs Up Thumbs Down
0
florentin pe 13/07/2010 11:20:58
avatar
Cum a fost deturnat sensul, e cumva nevoie de unanimitate ? important e ca autorul e convingator, restul e problema de educatia, fiecare comenteaza ce si cat vrea. Dstra incercati sa deturnati sensul, de unde stiti ce sens a gandit autorul, caci asta e o treaba ce tine de baietii care se ocupa cu toate sensurile noastre, inclusiv cu statul cu fata la perete.
Thumbs Up Thumbs Down
0
Tel pe 19/07/2010 11:52:46
avatar
Nici prin gand nu mi-a trecut sa ma astept la unanimitate in interpretare. Am vrut doar sa propun si o alta interpretare: o anume deznadejde a autorului in fata atator disfunctii sociale.
Thumbs Up Thumbs Down
0
Total: 10 | Afişate: 1 - 10

Publică un comentariu comment

Introdu codul pe care îl vezi în imagine:

  • email Email to a friend
  • print Versiune print
  • Plain text Numai text

Evaluează acest articol
5.00
Ştiri prin email. Serviciu gratuit!