Securitatea… Securităţii, sau Despre făcături

Îndemnul ăla infantilo-întâmplător prin care Caramitru i se adresa lui Dinescu în decembrie ’89, acel ”Mircea, fă-te că lucrezi” ar putea fi foarte bine- dacă ar mai exista moda medievală a devizelor trecute pe frontispiciurile castelelor şi pe scuturi- să servească de deviză poporului român şi să fie trecut pe stema ţării.

·         De-a lungul istoriei mai îndepărtate, dar mai ales al celei recente, n-am făcut decât să mimăm orice nu ţinea de interesul personal, ba chiar şi în acest caz ne-am autopăcălit cu bună ştiinţă dacă chestia ne ţinea de cald cât trăiam. După noi, potopul! Ne-am făcut că ne tragem din romani, deşi ei doar ne-au tras-o; că n-am plecat de-aici de două mii de ani, deşi mai tot timpul ne-am ascuns, aşa că  ce erau să creadă străinii; ne-am făcut că scriem, deşi nici nu ştiam să citim; ne-am dat mici parizieni şi mari francofoni, dar am sfârşit în braţele nemţilor şi sub talpa ruşilor, nebăgaţi în seamă de anglo-saxoni; în timp ce celelalte ţări căzute în sfera de influenţă sovietică, ocupate efectiv cu trupe ruseşti, au fost instaurate direct după război regimuri dictatoriale marionetă ale Moscovei, noi ne-am făcut că avem alegeri libere şi am mai scăldat-o câţiva ani cu monarhia de paradă după care s-a trecut la cea mai dură dictatură din estul Europei comuniste, pe cale democratică;  ne-am făcut că scăpăm de ruşi, ca să-i copiem mai bine în stil naţional; ne-am dat în stambă de ochii lumii ca singurii revoluţionari sângeroşi imitând doar formal revoluţia engleză şi pe cea franceză la capitolul executării dictatorilor nominali, dar am rămas ultimii la revoluţionarea reală a societăţii, emanând la conducerea tuturor domeniilor noului stat, vechile structuri aşa zis necompromise ale nomenclaturii comuniste şi ale Securităţii; ne-am făcut că desfiinţăm Securitatea, ne-am făcut că înlăturăm partidul unic şi instaurăm pluripartidismul, ne-am făcut că instaurăm democraţie, că avem parlament liber ales, că avem partid cu ideologii de sine stătătoare, că avem economie funcţională…şi alţii s-au făcut în consecinţă că ne primesc în NATO şi UE aşa cum în communism noi ne făceam că muncim şi statul că ne plăteşte…şi uite c-a mers…şi mai merge şi-aşa…iar dacă nu curge, pică…e greu, da nu moare nimeni…Asta-i filozofia, asta-i gena, ăsta-i nivelu, asta-i situaţia…noi sântem români!

·         Altfel, societatea românească e în continuă fierbere, de fapt foşgăială şi continuăm să nu facem nici “la foc continuu”, cum sună clişeul ăla cretinoid uzitat mecanic de media din dreapta sau stânga (ne referim la cele două trotuare, ţinând evident cont de sensul de circulaţie, nu la vreo orientare ideologică, doamne iartă-ne). Iată, aflăm din presă că…“Foştii şefi ai Securităţii, au fost găsiţi vinovaţi după 20 de ani, justiţia stabilind că Tudor Postelnicu şi generalul (r) Iulian Vlad au încălcat drepturile omului în calitate de înalţi ofiţeri ai Securităţii ceauşiste. Ca şi Postelnicu, în 1977, generalul (r) Vlad a fost angrenat în supravegherea informativă a revoltei minerilor din Valea Jiului. În instanţă, Vlad a fost reprezentat de firma de avocatură Nestor&Nestor, dar s-a prezentat şi personal de câteva ori. Ultimul şef al Securităţii a invocat în apărarea sa extrase despre el de pe Wikipedia, care arătau că figurează în enciclopedia internaţională de personalităţi „Who’s who”.
Curtea de Apel a emis miercuri decizia în cazul lui Iulian Vlad, acesta putând s-o atace în termen de 15 zile de la comunicarea verdictului, la Înalta Curte de Casaţie.
Amândoi s-au născut în 1931 şi amândoi au fost şefii Securităţii ceauşiste. Începând cu 13 ianuarie 2010, Tudor Postelnicu şi Iulian Vlad mai au ceva în comun. Amândoi au primit decizii ale Curţii de Apel Bucureşti prin care se constată că au încălcat drepturile omului în calitate de înalţi ofiţeri ai Securităţii.” …Chestia cu „Who’s who” mi se pare logică şi d’acolo, pentru că la urma urmei, cu ce se ocupa Securitatea dacă nu cu: cine-i cineva anume, cine-i ăla, cine-i ăl’lalt, cu ce se ocupă, prin ce se remarcă, etc. Iar dacă Postelnicu recunoştea că a fost un dobitoc înainte de decembrie ’89, cu atât mai mult ar trebui s-o facem noi acum, iar condamnarea comunismuluimi aşa cum s-a făcut la noi mi se pare un bun început…să-i sară ochii cui vă minte şi să n-avem parte de Joiţicele şi Udrele de care dispunem pe persoană fizică. Numai că reacţiunea nu doarme şi după cum aflăm din aceeaşi medie echidistantă şi deontoloagă şi independentă şi câte-n lună şi stelele de pe umăr, cică …“ Rodica Stănoiu este într-un război pe viaţă şi pe moarte cu Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS). Domnia sa încearcă să şteargă de pe faţa pământului dovezile care ar putea confirma acuzaţia CNSAS că a fost colaboratoare a Securităţii”. După cum mai susţin sursele media, “după acest succes de parcurs al CNSAS, celula de criză a Rodicăi Stănoiu a propus o nouă strategie. Una malefică, doar nu era să fie juridică. Efectul a fost sosirea pe adresa Curţii de Apel Bucureşti, în interesul dosarului „Rodica Stănoiu“, a două scrisori – una de la SRI, cealaltă de la Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat -(ORNISS). Ambele plicuri erau ştampilate cu „secret de serviciu“; ambele fuseseră expediate imediat după sentinţa care a supărat-o pe Rodica Stănoiu. Pentru a putea citi scrisorile, judecătorul cauzei trebuie să posede avizul ORNISS. Judecătoarea Claudia Canacheu, cea care a dat dezlegare la probele propuse de CNSAS, nu are aviz. Ea poată să îl obţină – procedura nu este complicată atât timp cât e vorba doar despre „secret de serviciu“ – dacă îl cere. Dacă nu-l cere, există un foarte mic număr de magistraţi la Curtea de Apel care îl posedă. Practic, cele două scrisori pot conduce la schimbarea judecătorului din cauză, prin fentarea sistemului de distribuire aleatorie a dosarelor. Nici una dintre scrisori nu are relevanţă pentru cauză, nici una nu a fost solicitată de vreuna dintre părţi sau de Curte, nici una nu conţine informaţii care să justifice atribuirea caracterului de secret de serviciu. Cu alte cuvinte, avem de-a face cu o supercacealma, lucru deloc surprinzător cât timp ne gândim la solidaritatea securiştilor care reuşeşte să mobilizeze SRI-ul şi ORNISS-ul alături de o sărmană colegă în dificultate” ...Dar ne mai vine inima la loc, când tot media urlă că Dragoş Petrescu, omul propus de Cotroceni în Colegiul CNSAS, a fost desemnat prin vot unanim la conducerea acestei instituţii pentru cel mult un an”, dar iar ne cade-n pantaloni inimioara aflând că respectivul pampon nu este “ferit de de controverse, pentru că înainte de a ajunge în CNSAS (2006), Petrescu a fost contestat de foştii săi colegi de la Institutul Român de Istorie Recentă (IRIR), pe care l-a condus timp de trei ani. Istoricii Marius Oprea, Stejărel Olaru şi Armand Goşu au susţinut că Petrescu s-a opus investigaţiilor privind studierea istoriei Securităţii la IRIR.
 În octombrie 2006, numele lui Dragoş Petrescu, profesor la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii Bucureşti, a fost implicat în scandalul doctoratului inexistent al istoricului Sorin Antohi. Acesta din urmă îşi trecuse în CV un doctorat pe care nu-l susţinuse niciodată şi pe baza căruia condusese el însuşi teze de doctorat, printre care pe cele ale soţilor Dragoş şi Cristina Petrescu. Soţia actualului preşedinte CNSAS e cadru didactic la Facultatea de Ştiinţe Politice.” Dar când aflăm de ce recomandare dispune noul boss CNSAS, inima nu mai face nici o mişcare nesăbuită şi încremeneşte pe veci.Dăm citire necrologului următor:
 „Îl cunosc foarte bine pe Dragoş Petrescu, am fost în comisia lui de doctorat, este un istoric autentic, cu importante publicaţii în ţară şi în Vest. A participat la numeroase conferinţe internaţionale, unde a prezentat lucrări remarcabile”, declară pe proprie răspundere politologul Vladimir Tismăneanu. Aferim. Beton… sau mai degrabă ciment!

·         În consecinţă ne facem şi noi că scriem acest articol şi altele şi altele…ca să nu murim de drum lung, precum caii de grija căţeilor, sau doar de plictiseală civică…Şi oricum din chestiile astea scârţa-scârţa pe hârtie nu iese mai nimic…dar altu-ar fi ce profitul dacă, de pildă, ne-am face că lucrăm…ceva sau pe cineva…sau ne-am face că ne dăm de ceasu morţii de interesu naţional, de grija ţării, a pensionarilor, a bugetarilor, dacă ne-am face mai crizaţi decât criza, dacă ne-am da preocupaţi de viitorul României, al omului simplu, al cui ne vine la gură şi ne e la-ndemână (ideea, nu omul)…bla…bla…bla…Şi noi ne facem că scriem, criticăm şi ne lamentăm…păi aşa ne trebuie, dacă nu ne schimbăm  factura făcăturii…de pildă, să ne facem că ne asumăm împotriva voinţei noastre răspunderea conducerii unor domenii vitale pentru ţară, sacrificându-ne liniştea şi sărăcia...sau doar să ne facem urechea toacă şi mâna greblă…că altfel, sapa şi lopata, prefăcuţilor!

·         Imorala: să ne facem…că altfel ne fak alţii.

Petru Ionescu