Geoană a umblat cu „cioara vopsită”, dar i-a scăpat Pont(a)ul! (Halal POANTA social-democrată: tovul vs. găinaru)

Bună poantă! PSD - coteria cu firmă social-democrată, înfiinţată de tov. penalul Iliescu pe osatura adaptabilă a nomenclaturii comuniste şi a Securităţii - a decis că are nevoie de o perioadă de „interimat” la conducere pentru că după ce „diplomatul” Geoană a fost lăsat să dea cu lopăţica în toate bălţile nu putea să revină la linia tovărăşească a aparatcikului nea Nelu, chiar aşa pe faţă şi de-a dreptu’.

Aşa că tovarăşii s-au decis să meargă pe poante şi să bage la înaintare un iepuraş pontos care are ca sarcină de partid să ducă trena până se va şterge totalmente din memoria colectivistă amintirea mătuşii Tamara şi tov. Iliescu se va retrage definitiv la munte sau la mare (evident, prin sindicat, cu „naşu”). Altfel, Ponta nu-i băiat rău, e doar băiat... de băieţi: pilot de raliu, sportiv amator polivalent, ginere de fost ministru la agricultură (după modelul mentorului Năstase care a experimentat procedeul sub nea Nicu şi drept răsplată l-a avut şi el mentor pe nea Nelu), rudă cu SRI, procuror în particular şi gură spartă considerată drept om care le-o spune verde tuturor violeţilor, în general (de ex: ai voştri au furat mai bine ca ai noştri!), ca să nu mai vorbim de calităţile de vedetă a micului ecran. Ponta şi-a depus brusc candidatura după ce şi-a retras-o mentoru Năstase, după ce mai mult ca sigur a fost informat că şi Mitrea compătimeşte la amoarea lui şi alţii...şi chiar tov. Iliescu cică (spun gurile nostalgice) nu şi-ar fi putut reprima observaţia că: „ce prim-secretar UTC ar mai ieşit din băiatu ăsta!”, „micul Titulescu” (ce blasfemie, tovarăşi!) motivându-şi gestul „temerar” prin aceea că „nu poate lăsa partidul fără alternativă, cu un singur candidat la şefie, că ce fel de democraţie ar mai fi şi asta...”. Se spune că prin această „VICTORie” coteria zisă partid social-democrat ar fi rupt-o (poate-n paişpe) cu etnia Vanghele (care altfel s-a înţeles foarte bine cu elita diplomatică de stânga-nprejur). Faptul că tov. Iliescu (inventatorul teroriştilor din decembrie ’89 şi mobilizatorul minerilor din iunie ’90-ambele chestii penale dom procuror pontos) l-a sictirit pe liderul care este şi dă culoare intereselor de stânga, nu înseamnă că pe bătrânul activist l-a lovit democraţia la senectute ci doar că a aplicat româneşte principiul leninist din Mein kampful sovietic- „Ce-i de făcut”. Aşa că nu înţelegem cum se poate vorbi de „înnoire şi reformă”  atunci când s-a schimbat doar liderul formal şi asta cu ajutorul masiv al vechilor sforari şi „ideologi” şi baroni ai clanului care cică nu mai poate de grija poporului „crizat”. Faptul că Năstase, Mitrea şi alţii mai mititei s-au retras din treburi practice şi oficiale n-a fost decât parte a unui aranjament menit să contracareze „strategia” de cartier pusă la cale de găinarul local Marean cică în interesul diplomatului de anvergură internaţională Mircea, iar retragerea tov. Iliescu din funcţia de preşedinte de „onoare” (chestia care face parte din categoria: gura păcătosului) e tot o stratagemă din arsenalul „marginalizaţilor” PCR, care a ţinut la băieţii din filialele tovărăşeşti. Totul bazat pe un mit fals, pe o minciună din categoria brevetată de un băiat antenist, adică aia cu „să-i prostim pe proşti”. Se tot repetă că tov. Iliescu e tatăl, bunicul şi străbunicul chstiei ăsteia numită partid de stânga (adică ceva care nu mai poate de grija altora, a poporului recte), şi care foşgăie de „familii şi naşi” umblând toţi besmetici după interese care de care mai private, se tot spune Iliescu e fondatorul, mentorul şi dumnezeul social-democraţiei, el, cel sărac şi cinstit care n-a luat nimic din ce nu era a lui (exceptând viaţa altora, nu?!)...bla...bla...bla...Păi să ne resuscităm memoria: vă mai amintiţi cum a „evoluat” tov. Iliescu de la „comunist de omenie marginalizat de omul rău Ceauşescu care a întinat idealurile socialismului”, până la „cel care a legiferat şi permis (sic!) pluripartitismul şi în România” după cum singur a declarat când le reproşa conducătorilor partidelor istorice că-i contestă „dreptul de a-şi asuma (ce frumos şi slinos sună) administrarea ţării”...ajungând acum „brand”? Brandul Iliescu e unul al dictaturii cu faţă aşa zis umană, care şi-a arătat adevăratu chip hâd chiar în procesul de „instaurare a democraţiei”: vezi (dacă ai ochi) aşa zisa revoluţie din decembrie ’89 şi mineriadele din ’90 şi ’91 (başca câte-or mai fi fost şi nu le ştim). Iliescu n-a înfiinţat nimic- a des-fiinţat jertfa celor din cimitirul eroilor şi din gropile comune şi capitalul de prestigiu internaţional care „săltase” România în postura de termen de comparaţie cu revoluţia franceză şi altea alea neverosimil de frumoase şi înălţătoare...Numai că asta a fost: un „salt”, românii au crezut că pot sări ceva trepte din evoluţie şi dezvoltare, atât pe plan politic, cât şi social şi economic şi chiar cultural. Dar am fost urgent aduşi cu picioarele pe pământ de tovarăşii care doreau doar o conducere care să fie „un organ de partid şi de stat”-FSN (deşi suna ca dracu!...aşa că tot ce-au făcut „în bine” a fost să facă să sune dumnezeieşte de promiţător!). Că istoria şi contextul internaţional n-a permis aşa ceva, adică un socialism cu faţă umană, nu e deloc meritul lor, al tovilor şi nici al nostru, al celorlalţi, ci, cum s-a întâmplat mereu, al condiţiilor  pe plan extern, al altora din afara ţării (ceea ce s-a întâmplat şi mai târziu, în cazul admiterii în NATO şi UE). Iliescu şi ai lui „descoperiseră” chiar atunci când cădea zidul Berlinului ceea ce cehii şi polonezii şi ungurii şi alţii experimentaseră mai demult, năzbâtia cu socialismul cu faţă umană. Să ne intre bine în cap, să conştientizăm la nivel colectiv: Iliescu n-a vrut decât să ia locul lui Ceauşescu! Punct. Şi senectutea înaintată de acum nu scuză nimic. Restul, cum a devenit „emanatul” providenţial al „revoluţiei”, cum a ajuns „făuritorul şi instauratorul” pluripartitismului şi democraţiei în România, cum „a mobilizat categoriile cele mai destoinice” adică minerii, „pentru apărarea cuceririlor revoluţionare”, cum s-a dezis cu jumătate de gură de ateism, cum a închis ochii la construirea şi consolidarea „capitalismului de cumetrie”, cum şi-a luat privirile de la Moscova şi le-a îndreptat cam şovăielnic spre Washington, cum a ajuns apostol şi salvator al democraţiei ameninţate de circarul Vadim (să recunoaştem aici aportul-de la apporter- elitelor intelectualităţii şi disidenţei noastre oficiale)...toate aceste realizării măreţe fac parte din „specificul naţional al neamului mioritic” şi „sentimentului românesc fiinţei”...pentru că toate astea nu s-au întâmplat fără indiferenţa şi ajutorul nostru. Iar punct. Aşa că, chestii precum reformă, reîntinerire, restructurare, înnoire, etc...sunt aici sinonime doar cu: bla...bla...bla.. La toate coteriile şi grupurile de interese zise fie de stânga, fie de dreapta, fie de centru şi toate punctele cardinale sau oculte. România mai are cale lungă de parcurs până să-şi definească şi consolideze clase şi categorii sociale cu interese şi scopuri distincte (dacă aşa ceva mai e posibil în secolul XXI) pentru a forma o bază socială pentru aceste instrumente politice şi administrative numite partide. Altfel, structurile de tip mafiot care deja funcţionează se vor consolida ele (ceea ce se cam întâmplă şi pe plan internaţional, chiar şi în lumea civilizată a ţărilor dezvoltate).

   Revenind la chestia cu PSD, îmi sună şi răsună ceva de genul: Iliescu reales la al ....şdemiilea congres! Sigur, nu el personal, in flash and blood, ci „avatarul avatarului” lui. Şi respectivele „avataruri” degeaba se mai dezvinovăţesc şi leapădă (sau doar o justifică ori omit) fie şi mascat, de „moştenirea Iliescu”, pentru că cine dracu poate crede că Roman, Voican-Voiculescu, Teodorescu, Năstase n-au ştiut cine-mi era de fapt (şi-ar fi trebuit şi de drept!) tov. Iliescu şi cum a ajuns acest idol al intelectualităţii ”de stânga” să pună mâna pe putere, făcând atâta rău atâţia ani românilor şi stagnând dezvoltarea firească a ţării mai mult de un deceniu de la „revoluţie”, timp în care a încercat să joace la două capete ca pe vremuri nea Nicu, cochetând şi cu Moscova şi cu americanii, deşi în adâncul sufletului de stânga şi-al studiilor... („ altceva am eu în sufletul meu, coane Nicule, dar de, n-ai ce-i face...famelie mare, renumeraţie după buget mică...!). Dar iată că şi acum tov. Iliescu îşi dă oarecare aramă pe chipul zâmbăreţ şi se îndoieşte că scutul NATO anti-rachetă ar fi necesar (de ce să supărăm pe tov. Putin?!).

   Dar tare mi-e frică (vorba vine, mă amuză) că congresul PNL care va urma nu va fi prea diferit de cel al PSD, iar PD-L nu se diferenţiază decât printr-un singur lucru de ceilalţi: că e la putere.             

PS

Se spune că oficialii băncii centrale au explicat pentru presă, prin lege, că banca nu poate ajuta bugetul de stat cu bani, nici  pentru şcoli, nici pentru poduri, nici pentru pensii, pentru nimic ce aparţine de administraţia de stat.
 Oficialii BNR subliniază că în acest caz situaţia este foarte simplă: fie cheltuiesc banii pe care îi au, fie îi distrug, pentru că statului nu îi pot da bani. Dar la sectorul particular nu s-au gândit, ba chiar la cel neprofitabil, cum ar fi iniţiativele private de natură culturală, artistică, de pildă,  către care cred că s-ar putea efectua sponsorizări fără prea mari probleme. Nu ştiu, sugerez, hai să zic că mă întreb, poate...deşi nu cred (dar totuşi, să cercetăm, nu?!)

Petru  Ionescu