HOME | POLITICĂ | PNL, un partid care se predă

PNL, un partid care se predă

Font size: Decrease font Enlarge font
image

Orban: Un partid care lasa puterea unui singur om se preda. Proiectul care prevede alegerea conducerii PNL pe liste propuse de presedinte este unul care "nu are nimic a face cu spiritul si valorile PNL si incalca drepturi fundamentale ale membrilor, precum acelea de a alege si de a fi ales". Decizia delegatilor de la Congres trebuie sa fie mai importanta decat cea a unui singur om *** Orban nu exclude posibilitatea participării PNL la guvernare până în 2012: "Nu spun că e cu PD-L, cu UDMR, cu PSD" *** El a precizat că va propune Delegaţiei Permanente ca Antonescu să fie declarat candidat oficial la Preşedinţie, iar Tăriceanu candidat pentru funcţia de premier, acesta trebuind să fie împuternicit să-şi facă un Guvern din umbră *** "Orban i-a propus lui Tăriceanu să candideze la funcţia de preşedinte al PNL, iar el (Ludovic Orban ­ n.r.) să candideze la funcţia de prim-vicepreşedinte. Ludovic Orban a încercat să îl convingă şi pe Teodor Atanasiu să candideze la funcţia de preşedinte al PNL, cu el prim-vicepreşedinte, dar nici acesta nu a vrut", au declarat sursele PNL *** Ludovic Orban a declarat că nu şi-a dorit o competiţie cu Crin Antonescu, susţinând că nu el este cel care s-a schimbat, iar postura în care sunt puşi membrii PNL, de a alege între el şi Crin Antonescu nu este o situaţie pe care şi-a dorit-o. "Am declarat public că prefer să-l sprijin pe Crin Antonescu, dar cu o singură condiţie: să existe alegere uninominală în partid, să existe democraţie cu adevărat şi să existe şansa fiecărui membru al PNL de a fi apreciat pentru meritele şi performanţele pe care le-a avut prin şansa de a fi ales în conducerea partidului", a mai spus Orban

Orban: Un partid care lasa puterea unui singur om se preda

Un partid care lasa puterea in mainile unui singur om este un partid care se preda, a declarat, luni, Ludovic Orban, care adauga ca militeaza pentru democratie in PNL.

Proiectul care prevede alegerea conducerii PNL pe liste propuse de presedinte este unul care "nu are nimic a face cu spiritul si valorile PNL si incalca drepturi fundamentale ale membrilor, precum acelea de a alege si de a fi ales", spune Orban.

"Partidul s-a confruntat cu o situatie similara in 2002, cand a venit domnul Stolojan cu acelasi sistem. Adica eu conduc partidul cu cine vreau eu, nu cu cine vreti voi. Rezultatul acelei decizii a fost aceea ca domnul Stolojan ne-a parasit si ne-a lasat cu ochii in soare cu o luna inainte, fiind obligati sa il sustinem pe Traian Basescu, care a devenit inamicul numarul unu", aminteste Orban.

In plus, o mare parte din oamenii de pe lista lui Stolojan au fost persoane care ulterior au parasit partidul, adauga Orban, numindu-i pe Cristian Boureanu, Mona Musca, Gheorghe Flutur si altii. Decizia delegatilor de la Congres trebuie sa fie mai importanta decat cea a unui singur om, conchide Orban.

Ludovic Orban si-a anuntat candidatura la presedintia Partidului National Liberal, sustinand ca nu este de acord cu propunerea lui Crin Antonescu de a introduce votul pe liste la Congres.

www.ziare.com

 

CRITICI LA ADRESA LUI CRIN ANTONESCU
Orban: Eu nu mi-am dorit competiţia cu Antonescu, nu eu m-am schimbat
Prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, luni, la Antena 3, că nu şi-a dorit o competiţie cu Crin Antonescu, susţinând că nu el este cel care s-a schimbat, refuzând să îi dea o replică lui Antonescu şi limitându-se doar la a preciza că proiectul acestuia a fost ca "un fulger din senin", informează Mediafax.
Întrebat ce le va spune delegaţilor la Congres care trebuie să aleagă între el şi Antonescu, Orban a replicat: "E o alegere pe care eu nu mi-am dorit-o".

"Eu nu mi-am dorit această competiţie, toată lumea ştie. Am fost umăr lângă umăr şi spate-n spate cu Crin Antonescu când ne-am împotrivit proiectului domnului Stolojan... Nu mi-am dorit această competiţie, dar am stat umăr lângă umăr alături de domnul Antonescu şi-n 2002, şi-n 2005, în foarte multe ipostaze", a susţinut Ludovic Orban.

Liberalul a subliniat faptul că nu el este cel care s-a schimbat, lăsând să se înţeleagă că cel care s-a schimbat este Crin Antonescu. "Nu eu m-am schimbat. Niciodată nu am declarat public, chiar am declarat public că prefer să-l sprijin pe Crin Antonescu, dar cu o singură condiţie: să existe alegere uninominală în partid, să existe democraţie cu adevărat şi să existe şansa fiecărui membru al PNL de a fi apreciat pentru meritele şi performanţele pe care le-a avut prin şansa de a fi ales în conducerea partidului", a spus Ludovic Orban, la Antena 3.

În privinţa legitimităţii oamenilor care sunt pe o listă, liderul PNL a spus că "singura persoană care va avea legitimitate pe acest sistem este preşedintele partidului", menţionând că "un partid care lasă în mâna unui singur om întreaga putere şi autoritate care este izvorâtă din legitimitate este un partid care se predă, îşi asumă un risc uriaş" şi adăugând că el nu crede că trebuie urmat "model PD ­ modelul fricii, ameninţării, şantajului".


Lista lui Antonescu criticată că încalcă drepturi fundamentale ale membrilor PNL

Întrebat dacă în acest moment democraţia din PNL e în pericol, Orban a spus că proiectul lui Antonescu a fost pentru el "un fulger iscat din senin".

"În ultima oază de democraţie şi de libertate din scena politică românească care este PNL m-am trezit cu un proiect care nu are nimic de-a face cu spiritul liberal , cu valorile şi principiile statutului, care încalcă drepturi fundamentale ale membrilor PNL, cum sunt dreptul de-a fi ales şi dreptul de a alege. Propunerea cu care a venit dl Antonescu, alegerea pe listă, presupune ca delegaţii la Congres care sunt practic elita PNL, să vină la Congres să voteze un preşedinte, doi sau trei preşedinţi şi implicit votând candidatul la preşedinţie să voteze şi lista pe care o propune candidatul respectiv", a spus Orban, reiterând în privinţa listelor faptul că un singur om este supus greşelii, iar Congresul e cel care conferă legitimitate ştiind cel mai bine să aprecieze activitatea şi performanţa liderilor.

În privinţa imaginii, Ludovic Orban a ţinut să spună că nu se mulţumeşte cu puţin, cum ar fi scorul de 20% obţinut de Antonescu la alegerile prezidenţiale, şi a criticat faptul că în PNL nu s-a făcut o analiză a prezidenţialelor.

"Sunt convins că domnul Antonescu ar fi putut să câştige alegerile prezidenţiale. Trebuie să vedem de ce nu a câştigat alegerile. Noi trebuie să facem o analiză seriosă, pe care din păcate eu nu am văzut-o. Eu nu contest imaginea bună a dl Crin Antonescu. Eu nu mă mulţumesc cu 20%", a spus liberalul.

Întrebat cum comentează declaraţiile lui Antonescu care spunea că ar câştiga conducerea PNL cu 90% din voturi dacă ar avea o confruntare fără listă cu Orban, prim-vicepreşedintele PNL a replicat: "Nu pot să vă răspund".


Orban nu exclude posibilitatea participării PNL la guvernare până în 2012
El a spus că din punct de vedere strategic singura şansă a PNL este dezvoltarea prin forţe proprii, precizând că nu respinge posibilitatea ca "până în 2012 PNL să participe la guvernare pentru că este evident că cei care guvernează nu au făcut decât să blocheze România".

"E posibil într-un moment să se nască o asemenea situaţie socială şi economică care să reclame prezenţa PNL la guvernare. Nu spun că e cu PD-L, cu UDMR, cu PSD. Important e ca în acel moment PNL să fie pregătit, cu politicile guvernamentale actualizate şi să negocieze numai dacă poate să-şi pună în practică programul" , a conchis Orban.

Prim-vicepreşedintele PNL Ludovic Orban a anunţat, duminică, într-o conferinţă de presă, că va candida la preşedinţia formaţiunii liberale.
El a precizat că nu are "nici o listă", din echipa sa făcând parte cei aproape 200.000 de membri ai partidului.
PROPUNERE LUDOVIC ORBAN
Tăriceanu, împuternicit să-şi facă un Guvern din umbră
Prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, luni seara, la Antena 3, că va propune, joi, Delegaţiei Permanente ca Antonescu să fie declarat candidat oficial la Preşedinţie, iar Tăriceanu candidat pentru funcţia de premier, acesta trebuind să fie împuternicit să-şi facă un Guvern din umbră, informează Mediafax.

"Am spus clar că voi propune Delegaţiei Permanente ca domnul Antonescu să fie declarat candidat la funcţia de preşedinte al României. De asemenea, am susţinut că domnul Călin Popescu Tăriceanu, care este un premier care a avut performanţă în timpul guvernării, trebuie să fie candidatul nostru oficial la funcţia de prim-ministru şi trebuie să fie împuternicit şi sprijinit pentru a-şi forma un shadow-gouvernment ­ un cabinet din umbră care să poată să ia om la om fiecare ministru şi care să poată să anticipeze toate mişcările puterii, să ofere soluţiile alternative pe fiecare din prostiile pe care le face această echipă de guvernare", a susţinut Ludovic Orban.

Liderul PNL a reiterat ideea că "PNL are nevoie de un preşedinte care să conducă partidul în fiecare zi, fiecare oră, care să fie prezent în toate punctele fierbinţi ale PNL, are nevoie de un om care să aibă tăria şi forţa de a impune anumite programe, proiecte necesare pentru dezvoltarea instituţională şi în plan organizatoric al partdiului", după ce formaţiunea liberală a avut de suferit în privinţa funcţiei de preşedinte în mandatul premierului Tăriceanu sau al candidatului la prezidenţiale Crin Antonescu.

El a subliniat că "în acelaşi timp, PNL are nevoie de un număr de lideri importanţi care să fie purtătorii de imagine ai partidului", precizând că în mandatul său fiecare lider va fi pus în valoare.

"Eu am spus foarte clar că vreau să fiu preşedinte al PNL, nu vreau să fiu numai purtător de imagine. Fiecare lider al PNL trebuie să fie implicat pe poziţia cea mai potrivită şi trebuie susţinut pe poziţia respectivă. Fiecare lider trebuie transformat într-un vector de imagine. Dacă voi fi preşedinte al PNL, orice lider are un rol de jucat va fi pus în valoare", a conchis Orban.

Surse din PNL au declarat, duminică, pentru Mediafax, că prim-vicepreşedintele PNL Ludovic Orban a încercat săptămâna trecută să găsească o variantă pentru Congres prin convingerea lui Călin Popescu Tăriceanu de a candida la şefia PNL.

"Orban i-a propus lui Tăriceanu să candideze la funcţia de preşedinte al PNL, iar el (Ludovic Orban ­ n.r.) să candideze la funcţia de prim-vicepreşedinte. Ludovic Orban a încercat să îl convingă şi pe Teodor Atanasiu să candideze la funcţia de preşedinte al PNL, cu el prim-vicepreşedinte, dar nici acesta nu a vrut", au declarat sursele PNL.

Potrivit surselor liberale, Orban a trebuit să-şi anunţe candidatura la funcţia de preşedinte al PNL fără a susţine o listă ca urmare a faptului că nu a reuşit să obţină suficient sprijin din partea unor lideri care să dorească să facă parte din echipa sa şi nu a lui Crin Antonescu.

Orban: "Eu nu mi-am dorit o competiţie cu Antonescu"

Întrebat de ce candidează pentru preşedinţia partidului, Orban a ţinut să sublinieze, la Realitatea TV, că "Antonescu e colegul meu şi am avut întotdeauna aprecieri favorabile, dar PNL are nevoie de un preşedinte care să conducă partidul în fiecare zi, să bată ţara în lung şi în lat, are nevoie de un om care să aibă tăria şi forţa de a impune anumite programe, proiecte necesare pentru dezvoltarea instituţională şi în plan organizatoric al partdiului".

De altfel, Orban a precizat că partidul a avut de suferit, după ce l-a avut ca preşedinte pe Tăriceanu, prea ocupat la vremea respectivă cu atribuţiile funcţiei de premier.

Rugat să comenteze declaraţiile lui Antonescu în care spunea că ar câştiga conducerea PNL cu 90% din voturi dacă ar avea o confruntare fără listă cu Orban, prim-vicepreşedintele PNL a replicat: "Nu pot să vă răspund".

Ludovic Orban, a declarat, la Antena 3, că nu şi-a dorit o competiţie cu Crin Antonescu, susţinând că nu el este cel care s-a schimbat, iar postura în care sunt puşi membrii PNL,de a alege între el şi Crin Antonescu nu este o situaţie pe care şi-a dorit-o. "Am declarat public că prefer să-l sprijin pe Crin Antonescu, dar cu o singură condiţie: să existe alegere uninominală în partid, să existe democraţie cu adevărat şi să existe şansa fiecărui membru al PNL de a fi apreciat pentru meritele şi performanţele pe care le-a avut prin şansa de a fi ales în conducerea partidului", a declarat Orban.

El a precizat că va propune Delegaţiei Permanente ca Antonescu să fie declarat candidat oficial la Preşedinţie, iar Tăriceanu candidat pentru funcţia de premier, acesta trebuind să fie împuternicit să-şi facă un Guvern din umbră.

www.ziare.com

Adaugă la: Add to your del.icio.us del.icio.us | Digg this story Digg

Subscribe to comments feed Comentarii (0 publicat):

Total: | Afişate:

Publică un comentariu comment

Introdu codul pe care îl vezi în imagine:

  • email Email to a friend
  • print Versiune print
  • Plain text Numai text

Evaluează acest articol
0
Ştiri prin email. Serviciu gratuit!