Sute de mii de morţi anunţaţi oficial în Haiti după cutremur
Preşedintele Rene Preval a declarat că sute de mii de persoane au murit în cutremurul de 7.0 grade care a lovit Haiti, provocând prăbuşirea a mii de clădiri. Haiti primeşte ajutoare internaţionale pentru devastatorul seism care fusese prezis de geologi încă din 2008. *** În acelaşi timp, premierul haitian Jean-Max Bellerive a declarat pentru CNN: "cred că sunt peste 100.00 de morţi", în timp ce senatorul Youri Latortue a afirmat pentru AP că numărul morţilor ar putea trece de 500.000 . Ambii recunosc că nu pot da cu precizie un număr al victimelor.
Şeful ONU în Haiti, tunisianul Hedi Annabi, a fost ucis în prăbuşirea clădirii Misiunii de stabilizare a ONU în Haiti, a anunţat miercuri preşedintele haitian Rene Preval.
"Trimit condoleanţele mele Naţiunilor Unite şi tuturor persoanelor victime ale cutremurului de pământ care a lovit Haiti", a declarat şeful haitian într-o înregistrare difuzată de serviciul său de presă.
"Parlamentul s-a prăbuşit. Biroul de impozitare s-a prăbuşit. Şcolile s-au prăbuşit. Spitalele s-au prăbuşit", a spus Preval ." Există o mulţime de şcoli care au o mulţime de oameni morţi în ele.", a spus preşeşdintele pentru FoxNews.com.
Citiţi şi:
Pentagonul trimite nave şi echipaje de salvare pentru statul Haiti, devastat de cutremur
VIDEO/ FOTO Poliţişti români prinşi în infernul haitian
În acelaşi timp, premierul haitian Jean-Max Bellerive a declarat pentru CNN: "cred că sunt peste 100.00 de morţi", în timp ce senatorul Youri Latortue a afirmat pentru AP că numărul morţilor ar putea trece de 500.000 . Ambii recunosc că nu pot da cu precizie un număr al victimelor.
"În acest moment situaţia pare că este mai gravă decât ne-am imaginat şi încă nu ştim cu exactitate numărul victimelor din cauza prăbuşirii liniilor de curent electric", a spus Gepsi Metellus, directorul executiv al Sant La Haitian Neighborhood Center în Miami, Florida. "Presupunem că sunt mult mai multe victime decât am crezut iniţial", a completat ea.
Primul-ministru haitian a spus miercuri că sute de mii de oameni ar putea fi morţi în urma cutremurului devastator. "Sper că asta nu este adevărat, sper că oamenii au avut timp să fugă", a declarat Jean-Max Bellerive pentru CNN.
"Pentru că avem atât de mulţi oameni pe străzi în aceste momente, nu ştim exact unde locuiau. Dar atât de multe clădiri, atât de multe cartiere au fost distruse în totalitate, iar în unele zone nici măcar nu putem vedea oamenii" a spus el.
Soţia preşedintelui, Elisabeth Debrosse Delatour, a declarat că "mare parte din Port-au-Prince este distrusă" şi că "avem nevoie de ajutor.Ne trebuie ajutor. Ne trebuie ingineri", iar ambasadorul SUA în Haiti, Raymond Joseph, a numit seismul "o catastrofă majoră".
Haiti primeşte ajutoare internaţionale
Aproximativ trei milioane de oameni au fost afectaţi de cutremurul din Haiti. Preşedintele Obama a anunţat o intervenţie 'rapidă, coordonată şi energică' din partea SUA.
"Haitienii vor avea susţinerea totală a SUA în efortul lor de a-i salva pe cei prinşi sub dărâmături şi în asigurarea de ajutor umanitar, hrană, apă şi medicamente, de care vor avea nevoie", a dat asigurări liderul de la Casa Albă
Seismul, prezis de geologi încă din 2008
Probabilităţile pentru producerea unui violent seism, precum cel care a devastat marţi Port-au-Prince erau foarte mari, susţin mai mulţi experţi, subliniind că acest cutremur de pământ, cel mai important în Haiti din 1770, va fi urmat de replici în zilele următoare.
'Este cutremurul cel mai important pe care noi l-am înregistrat într-o zonă de 200 km din 1770', a indicat pentru AFP John Bellini, geofizician de la Institutul american de geologie (USGS), amintind că seismul istoric care a distrus Port-au-Prince în 1770 nu a putut fi măsurat ştiinţific.
Toate seismele ulterioare nu au depăşit magnitudinea 6.0, în afară de cel de 6.7 din iunie 1984 din Republica Dominicană.
Patrick Charles, fost profesor la Institutul geologic din Havana, declara în octombrie 2008 că 'există condiţii pentru o activitate seismică majoră în zona Port-au-Prince'. 'Locuitorii capitalei haitiene trebuie să se pregătească de un eveniment inevitabil', scria acest profesor în ziarul haitian Le Matin.
Un alt specialist, inginerul şi geologul haitian Claude Prepetit, a avertizat în octombrie anul trecut că ''Haiti este un loc de risc înalt'.
Mai mulţi oameni de ştiinţă au confirmat că Port-au-Prince ar putea ajunge, în orice moment, o masă de ruine, după un cutremur violent. Cantitatea de energie acumulată poate provoca un cutremur de magnitudinea de 7,2 pe scara Richter, avertizau ei, încercând să convingă autorităţile să ia măsuri preventive.
Seismul din Haiti a fost devastator pentru că s-a produs aproape de suprafaţă
Seismul cu magnitudinea 7 care a lovit Haiti a fost devastator pentru că s-a produs aproape de suprafaţă, la circa 10 km adâncime sub scoarţa terestră, a explicat Yann Kinger, specialist în tectonică la Institutul de Fizică a Globului (IPG).
Puternicul seism din Haiti, urmat de mai multe replici
VIDEO Haos în Haiti. Mii de morţi şi sute de mii de răniţi după cutremur
Amploarea pagubelor provocate de mişcarea telurică se datorează, explică Yann Kinger, faptului că seismul a fost foarte superficial, practic în scoarţa terestră, acesta nefiind un cutremur de subducţie, cum se întâmplă deseori în Antile, ci un seism de decroşare (fractură în scoarţa terestră, în lungul căreia unul din compartimentele rezultate de deplasează pe orizontală). El s-a produs la limita de nord a Plăcii Caraibelor, având legătură cu Placa tectonică Nord-americană. Adâncimea redusă a cutremurului nu este un fenomen anormal, iar astfel de seisme de suprafaţă pot elibera energii importante.
Potrivit specialistului de la IPG, falia dintre Placile tectonice a Caraibelor şi Nord-americană este cunoscută de mediile ştiinţifice şi a fost deja cartografiată. Placa tectonică a Caraibelor este limitată la vest de elevaţia insulelor Antile, iar la nord de Placa Nord-americană. Există o mişcare orizontală între cele două plăci tectonice.
Seismul fiind superficial, chiar dacă epicentrul a fost la 15 km de capitala Port-au-Prince, forţa lui distructivă s-a manifestat extrem de puternic şi în oraş, iar distrugerile pricinuite vor fi cu siguranţă enorme. Construcţiile (care au rămas în picioare) se află în mod cert într-o stare foarte precară, iar serviciile de urgenţă medicală nu sunt probabil de aceeaşi calitate ca cele din Europa Occidentală, de exemplu, a avertizat Yann Kinger.
Haos în Haiti. Mii de morţi şi sute de mii de răniţi după cutremur
Capitala haitiană Port-au-Prince, al cărei centru a fost "distrus", potrivit unui martor, era cufundată în haos după cutremurul puternic de marţi, cu clădiri prăbuşite, locuitori panicaţi pe străzi şi posibil sute de morţi, comentează AFP.
Mii de locuitori rătăceau, unii plângând, pe străzile devastate ale capitalei, descoperind la fiecare colţ de stradă imagini terifiante ale dezastrului care s-a abătut asupra acestui oraş cu o populaţie de aproape două milioane de locuitori.
Mai citiţi şi:
VIDEO Seism în Haiti: Trei milioane de oameni afectaţi
CLICK AICI PENTRU GALERIE FOTO
"Centrul (oraşului) Port-au-Prince este distrus, este o adevărată catastrofă", afirmă Pierre, plin de praf şi exprimându-se cu greutate. El a mers pe jos mai mulţi kilometri pentru a încerca să îşi găsească locuinţa.
Alţi locuitori au fost constrânşi să-şi abandoneze domiciliile şi s-au putut refugia sub terenuri sportive sau în spaţii deschise, unde nu vor risca să fie zdrobiţi de prăbuşirea unui imobil.
Un medic acoperit de sânge, rănit la braţul stâng, explică faptul că "morţii vor fi număraţi cu sutele atunci când va fi posibil să se realizeze un bilanţ".
Unele clădiri s-au prăbuşit ca nişte castele din cărţi de joc. Altele sunt încă în picioare, dar fisuri mari dezvăluie şocul cutremurului.
Palatul prezidenţial s-a prăbuşit, la fel ca şi spitaluri, hoteluri şi şcoli, povestesc haitienii.
"Cartierul general al Misiunii de stabilizare a ONU în Haiti (MINUSTAH) s-a prăbuşit în mare parte. Există numeroase persoane sub dărâmături, morţi şi răniţi", afirmă un angajat local al organizaţiei.
Mişcarea telurică a fost resimţită şi la Petionville, la 12 kilometri est de Port-au-Prince, unde numeroase clădiri au fost distruse de şocul seismic.
"Am văzut multe distrugeri în drumul meu. Am scăpat cu puţin de la prăbuşirea biroului unde lucram", spune Marie-Claire, angajată într-un laborator medical din Port-au-Prince.
La puţin timp după cutremur, noaptea s-a lăsat peste capitala haitiană, străzile devastate fiind acoperite de un întuneric complet ce nu a făcut decât să amplifice panica în rândul populaţiei.
Vehicule ale poliţiei haitiene, ale Naţiunilor Unite sau ale Crucii Roşii încearcă să transporte răniţii, dar casele distruse au blocat circulaţia în unele locuri.
O altă problemă pentru serviciile de salvare şi locuitori o constituie mijloacele de comunicaţie telefonică, serios afectate, din această cauză fiind foarte dificil să se telefoneze din străinătate în Haiti.
Majoritatea staţiilor radio şi televiziunilor din capitală nu au funcţionat timp de mai multe ore după cutremur şi cele câteva posturi de radio în măsură să emită lansau apeluri de urgenţă.
La liceul francez din Haiti, numeroşi elevi sunt blocaţi în interior, mulţi fără ştiri de la părinţii lor. "Nu există victime acolo, multe persoane din vecinătate au venit să se adăpostească în liceu", a precizat un profesor.
Numeroase fotografii difuzate pe site-ul de socializare Twitter, prezentate ca fiind realizate după seism, arată situaţii de coşmar. Într-una din ele, un bărbat aleargă în faţa clădirilor prăbuşite, cu gura deschisă, uluit de violenţa cutremurului.
Devastatorul seism din Haiti, urmat de mai multe replici
La scurt timp după cutremurul cu magnitudinea de 7,3 grade pe scara Richter care a zguduit marţi Haiti, cea mai săracă ţară de pe continentul american, s-au produs aproximativ 25 de replici foarte violente, cu magnitudinea de până la 5,9. Drept urmare, comunitatea internaţională a început să mobilizeze trimiterea de ajutoare, informează EFE.
Prima replică s-a produs la şapte minute după cutremur, potrivit USGS, si a avut magnitudinea de 5,9 grade, iar epicentrul său a fost situat la 65 km sud-vest de Port-au-Prince şi la 95 km est de Les Cayes.
Cutremurul din Haiti a lăsat fără case şi familii milioane de oameni / VEZI GALERIE FOTO
VIDEO Haos în Haiti. Mii de morţi şi sute de mii de răniţi după cutremur
Puternicul cutremur din Haiti s-a simţit în Republica Dominicană
Haiti: Numeroşi angajaţi ai ONU sunt daţi dispăruţi, după seism
După 12 minute, seismografele USGS au detectat o a doua replică, de 5,5 grade, cu epicentrul la 25 km sud-vest de Port-au-Prince şi la 27 km nord de Jacmel.
Banca Interamericană de Dezvoltare a anunţat marţi seară deblocarea unui ajutor de urgenţă de 200.000 de dolari pentru Haiti, potrivit AFP.
Banca Mondială a anunţat trimiterea în zonă a unei echipe de experţi care va începe să evalueze daunele cauzate de cutremur şi va planifica sarcinile pentru reconstrucţia ţării.
Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a anunţat că ţara sa este gata să ofere ajutorul necesar: Examinăm îndeaproape situaţia şi suntem pregătiţi să ajutăm oamenii din Haiti, a declarat Obama într-un comunicat. :eful statului american a adăugat că gândurile şi rugăciunile sale se îndreaptă către populaţia afectată.
Secretarul de stat american Hillary Clinton, aflată în Hawaii, a spus la începutul unui discurs despre relaţiile cu Asia că Statele Unite acordă deplină asistenţă pentru Haiti şi alte ţări din regiune: Vom acorda asistenţă civilă şi militară, precum şi ajutor umanitar. Rugăciunile noastre sunt dedicate în aceste momente oamenilor care au suferit, familiilor lor şi fiinţelor dragi, a spus Hillary Clinton.
Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, şi-a exprimat îngrijorarea faţă de situaţia de pe insulă după devastatorul cutremur şi s-a declarat foarte îngrijorat de tragedia care îi afectează pe haitieni şi personalul ONU care se află acolo. Potrivit unui purtător de cuvânt al Naţiunilor Unite, clădirea ONU s-a prăbuşit din cauza seismului.
Ministrul brazilian al apărării, Nelson Jobim, le-a cerut militarilor brazilieni aflaţi în Haiti să depună 'toate eforturile' pentru a diminua suferinţa populaţiei locale în urma acestei "catastrofe".
Guvernul Republicii Dominicane a cerut popoarelor latinoamericane şi întregii lumi să-i ajute pe haitieni. Preşedintele Venezuelei, Hugo Chavez, a ordonat trimiterea de ajutoare şi a unei echipe de cincizeci de experţi pentru salvarea persoanelor, iar preşedintele panamez, Ricardo Martinelli, a spus că guvernul său coordonează ajutoarele "pentru a sprijini în acest moment dificil poporul din Haiti".
www.adevarul.ro
Beznă, sânge şi ruine în Haiti
500.000 de morţi este bilanţul victimelor avansat de unele surse în urma seismului care a ruinat Haiti, potrivit Drudge Report. Între timp, echipele de salvatori sapă printre dărâmături în căutare de supravieţuitori.
Aseară, premierul haitian anunţa cu teamă că numărul morţilor ar putea depăşi 100.000.
Zeci de replici au avut loc după cutremurul puternic ce a devastat capitala Port-au-Prince. Mii de oameni şi-au petrecut noaptea în stradă.
Mulţi n-au închis un ochi. S-au rugat sau au plâns. Între timp, primele ajutoare au început deja să sosească. Oamenii au nevoie disperată de apă şi hrană.
Cu multe clădiri cheie distruse în Port-au-Prince, infrastructura guvernului, şi aşa fragilă, a fost paralizată.
Echipele de salvare au scos de sub dărâmături numeroase cadavre, dar şi răniţi.
Sunt imagini de coşmar. Cadavrele scoase de sub dărâmături sunt aliniate pe stradă. Supravieţuitorii umblă pierduţi pe străzi, încercând să scoată cu mâinile goale de sub dărâmături persoanele rănite. (Oana Ţepeş)
Autorităţile şi populaţia din Haiti erau ieri în stare de şoc, la o zi după cel mai puternic cutremur produs în ultimii 200 de ani pe teritoriul acestui stat din Caraibe.
Epicentrul seismului cu magnitudinea 7 pe scara Richter - care s-ar putea solda cu peste 100.000 de morţi, potrivit premierului haitian - a fost localizat la 16 kilometri distanţă de capitala Port-au-Prince.
Cutremurul a avut cel puţin 13 replici puternice, a declarat Pascal Bernard, seismolog la Institutul pentru fizica pământului din Paris , citat de France Presse. Unul dintre colegii săi, Yann Klinger, a ţinut să precizeze că o nouă mişcare tectonică devastatoare, cu o magnitudine superioară celei de marţi, ar putea lovi Haiti în următorii ani.
Oraşul haousului şi al disperării
Reprezentanţii Crucii Roşii au anunţat că aproximativ trei milioane de persoane au avut de suferit în urma seismului produs la ora locală 16.53 (23.53 - ora României), cea mai afectată fiind capitala Port-au-Prince.
„Am văzut mulţi oameni plini de sânge strigând după ajutor, numeroase clădiri dărâmate şi o mulţime de maşini distruse”, a declarat, pentru BBC, Carel Perde, un jurnalist din Port-au-Prince.
„Acum e beznă, nu există curent electric şi toate reţelele de telefonie sunt distruse. Din acest motiv, oamenii nu au cum să ia legătura cu rudele şi prietenii”, a relatat Perde.
„Mulţi încercau să scoată victimele de sub dărâmături la lumina lanternei”, a adăugat un alt martor ocular.
Doliu la Naţiunile Unite
Sediul misiunii ONU la Port-au-Prince a fost distrus complet şi, potrivit informaţiilor vehiculate ieri, toate cele 100-150 de persoane aflate în clădire în momentul producerii cutremurului şi-au pierdut viaţa.
Printre victime s-ar număra inclusiv şeful misiunii Naţiunilor Unite în Haiti, Hedi Annabi, care era dat dispărut ieri, ca şi 14 angajaţi ai UNESCO. Cel puţin opt militari chinezi din cadrul Căştilor Albastre au fost îngropaţi sub dărâmături, a informat France Presse, confirmând şi decesul a patru brazilieni din cadrul misiunii ONU de menţinere a păcii.
Comisia Europeană a deblocat trei milioane de euro sub forma unui ajutor de urgenţă pentru Haiti, iar Fondul Monetar Internaţional şi-a anunţat disponibilitatea de a ajuta financiar autorităţile de la Port-au-Prince.
ÎN MISIUNE
Cei 21 de polişiti români n-au păţit nimic
Cei 21 de ofiţeri de poliţie din cadrul misiunii ONU de menţinere a păcii în Haiti nu au fost afectaţi de cutremurul de acum două zile, a precizat Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI). Misiunea Naţiunilor Unite (MINUSTAH), creată în 2004, cuprinde în prezent peste 9.000 de angajaţi în uniformă, printre care şi poliţişti români, precum şi aproape 2.000 de angajaţi civili.
Angajaţii MAI sunt singurii români aflaţi pe teritoriul statului din Caraibe, a declarat ieri, pentru EVZ, însărcinatul cu afaceri al Ambasadei României în Venezuela, Elena Lincan.
Ambasada de la Caracas gestionează şi relaţiile cu Haiti, unde România nu mai are un reprezentant din 2008, de la decesul consulului onorific la Port-au-Prince, Paul Constantin Mayard. Elena Lincan încerca ieri să ia legătura cu fiul acestuia pentru a afla mai multe informaţii despre situaţia din Haiti.
www.evz.ro
Un cutremur de 6,2 grade a zguduit Papua Noua-Guinee
Un puternic seism cu magnitudinea 6,2 a fost înregistrat în provincia orientală indoneziană Papua, în vestul insulei Papua Noua-Guinee, informează AFP
Nu au fost anunţate victime şi nu a fost lansată nicio alertă la tsunami, au anunţat seismologii.
www.adevarul.ro



del.icio.us
Digg


Publică un comentariu