Un poliţai vrâncean în Uniunea Scriitorilor

Gheorghe Mocanu a publicat trei cărţi

Ştefan Borcea continuă pe ediţia locală a Adevărului să facă inventarul scriitorilor şi epigramiştilor care trăiesc şi scriu în Focşani. Ultimi doi intervievaţi sunt un prozator poliţist, Gheorghe Mocanu şi un epigramist profesor, Ionel Constantin. În absenţa unor Ştiri din Vrancea care să merite atenţie, preluăm cele două portrete *** Prozatorul poliţist pictează şi cântă muzică uşoară. Recunoaşte că nu-i place că oamenii s-au robotizat şi nu mai au suflet, faptul că interesul domină întreaga existenţă unamă, nu-i place ascensiunea falsă de valori *** Ionel Constantin este profesor de istorie şi îşi ocupă timpul scriind epigrame, rondeluri, fabule şi proză: "Nu pot să sufăr oamenii cu două feţe. Nu-mi place impostura, diletantismul. Mă şi mir cum nişte oameni, neica nimeni, au avut curajul să acceadă la nişte funcţii ştiind că e căciula prea mare pentru ei"

Gheorghe Mocanu este poliţistul din Uniunea Scriitorilor

A cercetat crime iar acum investighează fraude la Poliţia Judeţeană. Are ca pasiuni pictura şi muzica iar în ultimii şase ani a publicat trei cărţi considerate deosebit de valoroase.

Profil
Născut. 1 ianuarie 1962, comuna Jariştea, judeţul Vrancea
Studii. Facultăţile de Drept şi de Filozofie-Jurnalism Bucureşti
Ocupaţia. Comisar de poliţie - Serviciul de Investigare a Fraudelor - IPJ Vrancea
Familie. Căsătorit, doi copii

Ofiţerul de poliţie Gheorghe Mocanu este un personaj total atipic printre colegii săi de muncă, asta pentru că natura l-a înzestrat cu foarte multe calităţi.

În afara faptului că este un poliţist model, meserie care i-a adus numeroase satisfacţii profesionale, Gheorghe Mocanu poate fi considerat şi un muzician de succes, dar la fel de bine poate fi inclus şi în categoria scriitorilor deja consacraţi ai Vrancei.

Pe plan extraprofesional a început însă prin a cocheta cu pictura în ulei, fiind autorul a două expoziţii personale. A urmat o perioadă în care a fost atras de muzică.

„În 2004 am lansat un album de muzică uşoară, intitulat "Maria", care s-a vândut în 2.000 de exemplare şi în care am avut o triplă calitate: de compozitor, textier şi interpret. Graţie acestui album au avut onoarea la vremea respectivă să fiu invitat de două ori în direct la televiziunile naţionale", povesteşte Gheorghe Mocanu.

După aceste episoade frumoase din viaţa sa, poliţistul a înlocuit pensula şi notele muzicale cu tocul de scris, fiind atras de proză, astfel că într-un interval scurt de timp a reuşit performanţa de a fi primit cu unanimitate de voturi în selectul club al membrilor Uniunii Scriitorilor din România. Şi nu oricum, ci scriind trei cărţi de excepţie, bine apreciate de critica de specialitate.

Un scriitor modern

Primul roman s-a intitulat „Borta", care tratează o temă neabordată de alţi scriitori, respectiv viaţa mocanilor din ţinutul Vrancei. În 2006 îi apare „Pe uliţele vântului", o culegere de povestiri scurte din Vrancea urmând ca în anul 2008 să schimbe total registrul, scriind un roman psihologic, de introspecţie şi analiză, intitulat „Hematomul roşu", carte cu care i-a cucerit nu numai pe critici, ci şi publicul.

„Am vrut să demonstrez că nu sunt numai un scriitor al spaţiului rural, ci că ştiu să scriu modern. Pentru această carte m-am documentat foarte serios, mai ales în ce priveşte domeniul medical. Recunosc că experienţa de 27 de ani de muncă în poliţie m-a ajutat enorm în scrierea cărţii", precizează Gheorghe Mocanu.

Scrierile şi le împărtăşeşte cu colegii de cenaclu literar şi nu a publicat nimic fără consultarea acestora. În calitate de redactor la „Oglinda literară" se ocupă de realizarea rubricii lunare „Revista revistelor culturale", astfel că are sarcina deloc uşoară de a citi toate publicaţiile literare din ţară. Lucru care, recunoaşte, îi prinde bine, pentru că îl ajută să văd ce este actual în literatură.

Întrebări şi răspunsuri

Vă moşteneşte cineva talentul artistic în familie?
Zicala „aşchia nu sare departe de trunchi" e valabil şi în familia mea. Am două fete care-mi seamănă din acest punct de vedere. Cea mare, care are 19 ani, a intrat prima pe ţară la Conservator şi îi întrevăd o carieră strălucită, iar cea mică este încă elevă la Liceul de Arte, fiind pasionată de pictură.

Cum se împacă munca de poliţist cu activitatea literară?

Se împacă perfect. Am căutat tot timpul să fiu corect la serviciu, să fiu dintre cei mai buni, să nu mi se poată reproşa că nu mi-am făcut treaba din cauza preocupărilor extraprofesionale.

Ce-i place

Îmi place literatura, lectura, anturajul prietenilor, sportul, în special fotbalul şi box-ul, dar şi şedinţele de cenaclu literar.

Ce nu-i place

Nu-mi place realitatea zilei de azi. Nu-mi place că oamenii s-au robotizat şi nu mai au suflet, faptul că interesul domină întreaga existenţă unamă, ascensiunea falsă de valori. Aş vrea să scăpăm odată pentru totdeauna de sintagmele "lasă că merge şi aşa" sau "lasă că vedem mâine ce vom face", cuvinte pe care neamţul nu le-ar rosti niciodată. 

Ionel Simion Constantin este un savant al epigramei

Este profesor de istorie şi îşi ocupă timpul scriind epigrame, rondeluri, fabule şi proză. De asemenea, este un pasionat cinefil.

Profil
Născut. 10 februarie 1946, oraşul Odobeşti, jud. Vrancea
Studii. Facultăţile de Istorie-Arheologie şi Drept, Univ. Bucureşti
Ocupaţie. Profesor Liceul de Arte „Gh. Tattarescu" Focşani
Familia. Căsătorit, doi copii

Epigrama este o specie literară foarte pretenţioasă, care nu se află la îndemâna oricui şi pentru care îţi trebuie nu numai talent, ci şi o vastă cultură.

Un personaj înzestrat cu toate aceste calităţi este focşăneanul Ionel Simion Constantin, profesor de istorie, care se poate lăuda că este deţinătorul unor arme ce s-au dovedit de multe ori necruţătoare cu cei care au fost luaţi în lunetă.

Satira şi ironia fină, preferatele sale

Spune că înclinaţia către acest curent o are din perioada studenţiei, când a publicat în mai multe reviste, amintindu-şi cu plăcere de celebra revistă umoristică „Urzica".

„Am scris poezie, epigrame, rondeluri şi proză. În perioada comunistă am strâns doar literatură de sertar, dar după 1989 am început să public. Am o mare recunoştinţă faţă de redacţia fostului ziar Milcovul, care m-a încurajat să scriu şi să ţin vreo şase ani o rubrică săptămânală de rondeluri ", povesteşte Ionel Constantin.

Stimulat de succesul de care s-a bucurat, în 1999 a participat la un festival naţional de umor, pe care l-a câştigat fără drept de apel. Consideră că umorul face parte din fiinţa poporului român.

„Umorul te ajută să treci peste clipele grele şi de aceea, mai ales în ziua de azi, avem nevoie de umor", spune Constantin.

Este o enciclopedie ambulantă

Aşa este caracterizat Ionel Constantin de către cunoscuţi, pentru că înglobează cunoştinţe din vaste domenii. Acest lucru l-a ajutat în urmă cu mulţi ani să câştige concursul de cultură generală „Robingo".
Crede fără discuţie că ar fi ajuns şi în finala concursului „Vrei să fii milionar?" dacă nu s-ar fi confruntat cu o problemă tehnică.

„Am fost singurul care am ştiut răspunsul la întrebare, numai că nu am apăsat pe butonul Enter cum mi se spusese în regie şi am fost descalificat. E unul dintre regretele vieţii mele, pentru că eram pregătit să câştig. Acum, după ce am învăţat să mânuiesc calculatorul, dau Enter şi când nu trebuie", spune glumind profesorul.

Ca dascăl, spune că are o relaţie foarte bună cu elevii, fiind adeptul stilului colocvial, astfel încât liceenii să aibă de învăţat de la ora de istorie.

Profesorul Constantin nu a vrut să încheie fără să-şi exprime gratitudinea faţă de câteva personalităţi din cultura vrânceană.

„Corneliu Fotea, Valeriu Anghel, Puiu Siru, Dumitru Pricop, epigramistul Sava Francu sunt doar câţiva din cei care au crezut în mine şi m-au onorat cu prietenia lor, iar eu le sunt profund îndatorat", conchide Ionel Constantin.

Întrebări şi răspunsuri

De ce vă semnaţi Ion Săracu?

Primele mele rondeluri pe care le-am scris au avut o tentă de revoltă, de protest împotriva sistemului, a îmbogăţiţilor peste noapte, astfel că am ales un pseudonim care să se potrivească posturii de om de rând. Aşa am ajuns să semnez cu Ion Săracu. Şi azi mă salută oamenii pe stradă „Ce mai faci măi, Săracule?"

Ne spuneţi şi nouă o epigramă?

Trecut-au ani de când tot scriu/Catrene ce împung cu acul/Aşa s-a vrut un „zavergiu"/Cel ce-a semnat Ion Săracu. Am o epigramă şi pentru redacţia voastră: „Sunt mulţi acei care susţin/Că Adevărul e în vin./Redacţiei, pentru-nceput, / Îi recomand...lapte bătut.

Ce-i place

Sunt un fan al cinematografiei, al marilor actori. Ca să zic aşa, mănânc filme pe pâine şi sunt la curent cu aproape tot ce ţine de acest domeniu. Am drogul lecturii, fiind posesorul unei biblioteci care numără peste două mii de volume. De asemenea, îmi place istoria artelor, în special pictura.

Ce nu-i place

Nu pot să sufăr oamenii cu două feţe. Nu-mi place impostura, diletantismul. Mă şi mir cum nişte oameni, neica nimeni, au avut curajul să acceadă la nişte funcţii ştiind că e căciula prea mare pentru ei.

Ştefan Borcea

www.adevarul.ro/locale/focsani/